VII. CÂND PRÂSLEA E DESCURAJAT

„Emilare Mani".

Este vârsta pubertăţii. Cunoaştem că această problemă a fost tratată în diferite moduri, de la autor la autor. Unii au fost în stare să presupună că la această vârstă copilul este posedat de diavol sau intoxicat de vreo otravă endocrină. Astăzi, însă, ştim că nimic nu s-ar putea manifesta fără ca în prealabil să fi preexistat sub formă latentă. Capital este faptul că în momentul pubertăţii copilul are tendinţa de a demonstra că este un adult, că nu mai este copil. Dacă mă străduiesc să dovedesc că nu mai sunt un copil, voi depăşi totdeauna măsura, voi face gesturi exagerate şi voi încerca, prin toate mijloacele, să-i imit pe adulţi în toate manifestările lor. Supoziţia psihologilor (care nu sunt medici), potrivit căreia glandele genitale nu se dezvoltă decât concomitent cu pubertatea, nu poate fi admisă.

„Este mezinul dintre alţi cinci copii, în vârstă de la 26 până la 17 ani. În şcoala primară a fost totdeauna printre primii, însă, de la intrarea sa în liceu, prezintă o relaxare şi riscă să fie exmatriculat din şcoală".

Eforturile mezinului, atât timp cât se află într-o situaţie agreabilă, sunt încununate de succes, dar dacă situaţia se schimbă, băgăm de seamă că el nu a fost suficient de pregătit pentru aceasta. El nu se poate adapta decât cu condiţia de a fi primul dintre cei din frunte.

„A trebuit să repete clasa şi de atunci nu progresează decât cu multă greutate".

Fără îndoială că tulburările au început mai devreme, anume la începutul intrării în liceu. Nu suporta noua situaţie. Liceul are propriile-i exigenţe. Alţi profesori, care încă nu-l cunosc pe acest vechi faraon, nu-l tratează cu îndestulă afecţiune; el este ofensat şi surghiunit pe ultimul plan. La şcoala primară situaţia sa era uşoară, era bine văzut, iar acum se loveşte de dificultăţi şi nu mai progresează.

„Spune că şcoala nu-i mai place, întrucât îi aduce mai multe necazuri decât bucurii".

Cu toate că exprimate altfel, acestea înseamnă pentru noi acelaşi lucru: el nu se simte în apele lui decât dacă trăieşte o anumită satisfacţie şi dacă poate fi primul.

„Liceul i se pare cu totul detestabil de când unul dintre vechii colegi de la şcoala primară, care nu înregistrase succese deosebite, reuşise să nu repete clasa, devansându-l astfel cu un an".

Mezinul nu suportă ca un altul să i-o ia înainte. El a parcurs un drum lung până când i-a depăşit pe ceilalţi şi a luptat cu multe dificultăţi.

„Se plânge de tratamentul rău pe care îl suportă la şcoală, aruncând cea mai mare parte a acestei greşeli pe dirigintele său care, pe cât s-ar părea, îi face, prin răutatea sa, viaţa grea".

Deci este de ajuns să nu-l răsfeţi, pentru ca el să-şi manifeste deodată indispoziţia.

„Mama ne spune că, începând de la intrarea la liceu, s-a schimbat în toate privinţele, în dezavantajul său".

Prima întrebare pe care ne-o punem întotdeauna este următoarea: în ce situaţii a dat el expresie plângerilor şi în ce împrejurări s-au manifestat neajunsurile sale?

Liceul poate fi considerat drept un test. Faptul că din momentul intrării la liceu el s-a transformat, este un indiciu că nu a fost bine pregătit pentru această situaţie.

A doua întrebare este: cum se explică faptul că băiatul prezintă o pregătire insuficientă? Ştim că este vorba de un mezin şi că, în general, acesta este răsfăţat. Trebuie, deci, în examenul pe care îl întreprindem, să căutăm să confirmăm că avem de-a face în chip efectiv cu un copil răsfăţat.

„El este nervos, iritabil."

Ca oricine, se simte jenat şi într-o situaţie care îl copleşeşte.

„. Foarte neastâmpărat şi, în general, neascultător".

Acum înţelegem de ce conduita sa acasă este atât de rea. Atâta vreme cât un individ va cunoaşte întrucâtva succesul şi va înregistra reuşite, lucrul acesta se va repercuta şi în alte domenii. Dacă băiatul ar avea reuşite la şcoală, ele s-ar face remarcate şi acasă. Putem compara comportamentul său cu acela al unui slujbaş subaltern care este confruntat cu nemulţumiri la serviciu, unde se află expus criticilor şi injuriilor şi care, întors după aceea acasă, se ceartă cu nevasta şi copiii. Copilul ar vrea să ocupe, cel puţin acasă la el, poziţia cea mai înaltă. Faptul acesta se exprimă în neascultarea sa.

„Potrivit informaţiilor furnizate de mamă, el este bun, ştie să îşi cucerească anturajul prin amabilitatea şi tandreţea lui".

Veţi întâlni adesea copii răsfăţaţi foarte pricepuţi să-i câştige pe alţii şi să-şi atragă afecţiunea din partea lor.

„El face totul pentru mama sa, când o vede că plânge sau că suferă".

Fiind distribuitor de tandreţe, şi-a şi atins scopul, anume tiranizarea şi dominarea mamei sale. De acum încolo el îşi poate demonstra tandreţea. Şi aici avem de-a face cu un mod inteligent de a acţiona. Dacă s-ar comporta cu duritate, poate că ar fi pus în pensiune, pentru ca familia să nu mai aibă de suferit din această cauză; duritatea adăugându-se slabului său randament şcolar, el ar pierde partida. Constatăm că băiatul acesta mai nutreşte o anumită speranţă, pentru că altfel nu şi-ar manifesta bunătatea, tandreţea. Pentru dânsul se impune să păstreze favoarea mamei şi să găsească un ajutor în ea. Bunătatea sa nu o socotim o virtute, ci un subterfugiu reuşit, ca să nu întindă coarda peste măsură.

„Tatăl a părăsit domiciliul conjugal de trei ani".

Probabil că această împrejurare a determinat schimbarea în atitudinea sa la şcoală. Plecarea tatălui a putut să coincidă cu perioada pregătitoare pentru intrarea la liceu, plecare *care trebuie să-l fi impresionat adânc. Poate că a vrut să plece împreună cu tatăl, poate că acesta este momentul în care a început noua situaţie, tatăl pe care îl iubea (deşi reprezenta atunci şi el o barieră pentru copil) era de-acum absent; ar voi, aşadar, să joace rolul „marelui Domn".

„După opinia mamei, lipseşte din casă o mână forte".

Iată o informaţie preţioasă referitoare la stilul de viaţă al mamei: ea trăieşte cu convingerea că, în situaţia sa, o femeie este mult mai slabă şi că doar un bărbat ar putea ajunge la o soluţie. Dacă mi-aş permite să susţin aici că mama exprimă sentimentul ei de inferioritate nu numai prin aceasta, ci şi faptul că subînţelege: „sunt prea slabă, nu aş izbuti", mulţi nu ar înţelege-o pornind de la simpla reflecţie: „lipseşte o mână forte pentru băiat". Mama nu poate să facă altceva decât să-şi arate suferinţa.

„Ea susţine că nu o poate scoate la capăt cu acest băiat".

„De zece luni el doarme în camera mamei".

Poate că este un rezultat dobândit de el sau poate, dimpotrivă, mama are nevoie de prezenţa lui. Oricum, faptul demonstrează un ataşament puternic, însă excesiv, dacă luam în considerare că băiatul are deja 14 ani.

„Trebuie totdeauna să insişti pentru ca el să se aşeze la masă".

Unul din semnele obişnuite la copiii răsfăţaţi este că ei fac mofturi în ceea ce priveşte mâncarea.

„El nu urmează, în general, sfaturile care i se dau. Întârzie în pat până la ora nouă şi ajunge cu întârziere la şcoală".

Motivul este acela că se găseşte la o mare „distanţă" de şcoală. Dacă un copil întârzie la şcoală, avem în aceasta indiciul că raporturile sale cu şcoala sunt departe de a fi bune.

„în asemenea caz el nu se atinge de micul dejun şi readuce acasă adesea gustarea pusă în ghiozdan".

Acesta este punctul sensibil al mamei, iar copilul, care l-a descoperit cu foarte mare exactitate, o torturează prin atitudinea lui. Mama a insistat prea mult asupra importanţei hranei, a supraevaluat-o, dezvăluindu-şi ea însăşi punctul sensibil, pe care copilul îl „exploatează".

„Dacă ar fi s-o credem pe mamă, copilul nu prea minte, mai ales în chestiuni de bani".

Mama nu exprimă o opinie foarte clară, dat fiind faptul că, totuşi, este vorba de minciuni.

„Ambiţia lui pare să vizeze alte domenii".

Se confirmă aici ceea ce cred că am descoperit într-un pasaj anterior. Copilul ar vrea, cu orice chip, să fie primul; el nu-şi pierde speranţa în această privinţă şi caută mijlocul de a-şi atinge scopul.

„El este prim-solist în corul unui mare templu".

Constatăm, prin urmare, că a reuşit să fie primul. Se pune acum întrebarea: de ce nu este mulţumit? (Să notăm că are un frate care este excelent cântăreţ şi care dă concerte.) Probabil că faptul că a izbutit să fie prim-solist în corul unui templu nu îl satisface. Ambiţia sa este mai mare. Poate că vrea să ajungă şi mai sus. Ar trebui să i se dea o şansă şi în alte domenii. În aceste condiţii s-ar putea să se comporte corect şi la şcoală. Important este că nu şi-a pierdut speranţa şi că el continuă cursa. Dacă şi-ar pierde complet curajul, ne-am putea aştepta din parte-i la cele mai rele lucruri. Ar putea deveni criminal sau să se cufunde în nevroză. Dacă consimţim să aprofundam problema, servindu-ne de informaţiile de care dispunem până în prezent, ne vom găsi într-o situaţie relativ dificilă. Nu vedem nici un semn care să ne permită să presupunem că acest copil ezită în vreun fel. Nu-l găsim agresiv, deci mai probabil este că nu va deveni un nevrotic. Dacă ar fi fost mai activ, dacă, pe deasupra, ar prezenta tendinţa de a-i vătăma pe ceilalţi, de a da din coate mai agresiv, am putea presupune că ar putea să „îmbrăţişeze" o carieră de criminal. Faptul că minte în chestiuni de bani nu este pentru noi o informaţie suficientă în acest sens. Mai degrabă am putea presupune că, pierzându-şi speranţa, va deveni un nevrotic.

„De câtva timp se interesează mai ales de bicicletă".

Prâslea! Faptul că ştie să ruleze bine pe bicicletă s-ar putea să-l facă să creadă că mai târziu va participa la curse cicliste.

„Dorinţa lui cea mai mare este acum să aibă o bicicletă. Potrivit informaţiilor furnizate de mamă, el este cheltuitor".

Dacă această caracterizare se confirmă, am putea găsi aici o posibilitate de interpretare şi să tragem concluzia că acest băiat ar fi capabil să comită furturi, în cazul în care şi-ar pierde orice speranţă.

„El dispune de o sumă de bani destul de importantă".

Probabil că afirmaţia este exagerată.

„Are câţiva prieteni care învaţă la o altă şcoală, dar pe care mama nu-i agreează".

Este interesant de observat că îşi caută prieteni nu acolo unde a suferit eşecuri, ci mai degrabă acolo unde mai era încă în plină strălucire.

„A fost fericit în timpul unei şederi la tatăl său, în Anglia".

Acolo, desigur, conduita lui a fost din cele mai amabile şi politicoase, deoarece se afla într-o situaţie care îi era pe plac şi povara şcolii nu-l mai apăsa.

„Pesemne pentru că nu mai trebuia să frecventeze şcoala".

„De un anumit timp ar fi mai puţin dezordonat".

(Ca urmare a unui tratament aplicat de dr. V.)

Dezordinea este semnul copilului răsfăţat.

„O anchetă la şcoală ne arată că întreaga familie este probabil responsabilă de neglijenţa acestui copil. Cu toţii zăbovesc în pat până la amiază".

Aş dori să vă împărtăşesc o observaţie care mi se pare foarte importantă. În epoca noastră, marcată de necesitatea tatălui de a munci intens, ceea ce în cele mai multe cazuri face şi mama, sunt rare ocaziile de a strânge rândurile familiei; de aceea mi se pare deosebit de important, pentru viaţa ulterioară a copilului, ca întreaga familie să se găsească reunită dimineaţa, la ora 7, pentru micul dejun (ţinând seama de orarul şcolilor noastre). Veţi constata că acolo unde lucrul acesta nu se face, apar în familie numeroase necazuri. Copiilor care, de la cea mai fragedă vârstă, nu au fost obişnuiţi să se reunească în jurul mesei familiale, le va lipsi baza unei veritabile educaţii sociale. Este locul unde toată lumea ar trebui să converseze într-o atmosferă de bună dispoziţie, de veselie, să discute deschis, dar nu pe teme criticabile sau pe tema slabelor randamente şcolare etc. Acestea trebuie abordate în alte momente. Veţi şti vreodată să apreciaţi îndeajuns avantajul de a avea reunită familia, la ora 7 dimineaţa, pentru micul dejun? De douăzeci de ani insist asupra acestui lucru. Răspunsul este adesea un surâs neîncrezător, mulţi reufuzând să creadă în acest sfat. Am avut totuşi posibilitatea să constat că anumite dificultăţi nu au fost de găsit decât acolo unde nu există această obişnuinţă.

Fireşte că acela care zace toată dimineaţa în pat, seara nu va putea adormi, lipsindu-i oboseala naturală de rigoare. Când auzim pe câte unii plângându-se de faptul că seara copiii lor fug de acasă spre a-şi petrece timpul la cârciumă sau la cinematograf, le putem imputa circumstanţa arătată mai sus. Cu ajutorul acestui obicei, pe cât de simplu, pe atât de uşor de realizat, s-ar putea preveni o mulţime de rele.

„Potrivit informaţiilor furnizate de diriginte, întreaga familie minte şi mi se pare indicat să receptăm informaţiile care provin de la aceasta cu o anumită neîncredere, deoarece mama mi se pare că, din fanfaronadă, nu spune adevărul."

Dacă ţinem seama de cele spuse mai sus, nu găsim că fanfaronada mamei este mare lucru. Este incontestabil faptul că băiatul este inteligent şi că are o voce frumoasă; probabil că acestea reprezintă mult în ochii mamei, dar eu nu aş vedea aici nici o fanfaronadă.

„Deoarece toţi profesorii sunt de acord că băiatul este mincinos, neatent, puturos şi prefăcut".

Caracterizarea este dură. Dacă este să admitem că este exactă, ea nu este mai puţin o critică severă. Băiatul pare să vadă în toţi profesorii săi nişte duşmani. Particularităţile acestea reprezintă manifestări ostile corespunzătoare unei lupte permanente.

„Dar ei toţi au convingerea că băiatul nu este prost şi că ar putea răspunde exigenţelor şcolii în cazul în care ar avea condiţii mai bune; în prezent nu răspunde acestor exigenţe".

Atunci când băiatul acesta, care vrea să se afle mereu în frunte, se confruntă cu o situaţie grea, nu poate face faţă exigenţelor şcolii. Găsim aici trăsăturile de caracter ale luptătorului care se opune unei puteri superioare.

„Numai la patru materii de studiu se arată insuficient pregătit: matematică, istorie, geografie, religie".

Este surprinzător ca el să nu reuşească în ceea ce priveşte religia, dar poate că nu se înţelege cu profesorul care o predă. Prezintă interes gradul în care a rămas în urmă la învăţătură. Cât priveşte matematica, veţi constata, în genere, că la această materie au dificultăţi copiii răsfăţaţi. E posibil, pe de altă parte, ca el să fie pe picior de luptă cu profesorul respectiv. Nu-mi pot explica dificultăţile întâmpinate de acest copil la matematică decât prin faptul că, spre deosebire de alte materii, matematica face abstracţie de orice regulă. Această materie lipsită de orice regulă planează în spaţiul liber1; trebuie să ajungi la o concluzie prin propria ta putere şi prin combinaţii. Adică un lucru de care sunt incapabili copiii răsfăţaţi, pentru că ei ar dori să se sprijine pe ceva, să aibă un suport. Acest suport l-ar putea eventual găsi în regulile unei limbi străine, dar nu în matematică, de unde şi frecventele eşecuri ale acestor copii la materia respectivă.

Este probabil ca examinarea inteligenţei, efectuată recent, să confirme faptul.

„Examinarea inteligenţei arată un coeficient în jurul a 100".

În ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că băiatul este inteligent. Se pune, în acest caz, întrebarea ce este de făcut. Terapeutica decurge în mod automat din cele spuse mai sus. Trebuie apelat la cineva care să-i câştige încrederea. La cineva care, de asemenea, să-l încurajeze şi să-i amplifice interesul faţă de colegii săi şi faţă de toate materiile de învăţământ. S-ar putea discuta deschis cu dânsul, conştientizând la el ceea ce băiatul simte în mod obscur că nu merge în comportamentul său. După un astfel de tratament băiatul îşi va reduce neîndoielnic la minimum atitudinea sa eronată. S-ar putea, de asemenea, să i se atragă atenţia asupra faptului că există dificultăţi şi că trebuie să te dovedeşti puternic în faţa greutăţilor pe care le întâlneşti. Nu va reuşi însă decât acel educator în care copilul are încredere. Probabil c^ă un prieten va reuşi mai bine în acest caz, deoarece băiatul le va stima pe femei tot atât de puţin ca pe propria-i mamă; iar, pe de altă parte, ştim că el se comportă faţă de tatăl său într-un mod cu totul diferit, atitudinea sa fiind agravată din momentul în care acesta din urmă nu s-a mai putut ocupa de copil. Fratele său mai mare ar trebui să-i câştige încrederea, ar trebui să-i înţeleagă situaţia în ansamblul ei, cu toate corelaţiile. Ar trebui, fără a-l critica, să-i propună o nouă viaţă, ştergerea cu buretele a întregului trecut. Ar trebui să-i facă explicită dorinţa lui secretă de a deveni cântăreţ. Ar trebui să-l convingă că şi-a pierdut interesul pentru şcoală pentru că a crezut că nu va putea juca un rol în domeniul muzicii. Acest frate mai mare ar trebui, de asemenea, să le ceară profesorilor să-i acorde băiatului un anumit răgaz; pentru că, fie şi dacă el reuşeşte să-l redreseze, rezultarul ar fi negativ în cazul în care băiatul ar primi o notă proastă. Slabul său randament şcolar actual poate fi pus pe seama sentimentului de oprimare pe care îl trăieşte în şcoală.

NOTE

1 Aserţiune surprinzătoare, dacă ne gândim că începând cu cele patru operaţii fundamentale ale aritmeticii, cu „regula de trei compusă" şi cu „regula de trei simplă", matematica este guvernată de tot felul de reguli. Ce-i drept, însă, toate aceste reguli nu se sprijină pe procese vizibile în natură, nu au „materialitatea" acestora, lăsând impresia planarii în vid, în convenţional. (Nota trad.)