VIII. DEBIL MINTAL SAU COPIL-PROBLEMĂ?

Este extrem de important să ne facem o idee prin noi înşine asupra unui caz de copil greu educabil, mai înainte de a-l fi văzut pe copil sau pe mamă. Vă voi expune istoricul unui caz şi veţi vedea cum fac eforturi să trag concluzii până şi din cea mai insignifiantă informaţie: „în toamna anului 1915, când B. a venit la grădiniţa de copii, era copilul cel mai neglijat şi mai arierat ce s-ar putea imagina, atât din punct de vedere fizic, cât şi intelectual".

Putem deduce de aici că nimeni nu s-a ocupat de dânsul. O particularitate a dezvoltării intelectuale este aceea că trebuie ca un copil să se găsească în chip necesar în relaţie cu cineva care să-i permită exersarea spiritului.

„Este subalimentat, rău îngrijit, insuficient îmbrăcat, desculţ, cu toate că suntem în toiul iernii".

Este vorba, pe cât se vede, de un copil provenit dintr-o familie foarte săracă.

„Avea şi o întârziere intelectuală foarte accentuată şi abia dacă putea să vorbească".

Dezvoltarea limbajului copilului nu poate avea loc decât în condiţiile unui raport social. Dacă îi lipseşte acest raport, copilul nu-şi poate dezvolta limbajul.

Se impune, de asemenea, să ne punem întrebarea dacă nu cumva copilul este un deficient mintal. Nu este decât o ipoteză şi trebuie să ne continuăm cercetările cu prudenţă, deoarece, emiţând un astfel de diagnostic, s-a terminat cu copilul. Este de neiertat să numeşti prostănac un copil care nu este aşa ceva.

„Când s-a încercat să se stea de vorbă cu dânsul, s-a ascuns şi a început să urle şi să se zvârcolească".

Dacă cineva încearcă să se apropie de dânsul, ia poziţie de apărare. Lasă impresia că aparţine celui de-al treilea tip de copii: cei nedoriţi, nelegitimi sau infirmi. Se vede cât de colo că îşi priveşte semenii cu ostilitate.

„Este foarte laş."

O fiinţă nu are curaj decât acolo unde se simte acasă.

„I-a atacat pe copii, luând seama ca să nu fie şi el atacat de către aceştia. La masă avea nevoie să fie ajutat, aşteptând să fie hrănit".

Trebuie să receptăm cu rezervă aceste informaţii. Aşa sunt, în general, copiii răsfăţaţi, care prezintă dificultăţi în ceea ce priveşte hrănirea. Dar este posibil ca şi aici să avem de-a face cu o atitudine de ostilitate. Într-adevăr, este cu putinţă ca cineva să-şi dea osteneala să-l îndoape pe un copil pe care nu-l iubeşte, ca astfel să termine mai repede cu el. Aşa se face că acesta nu învaţă să mănânce.

„El însă adesea refuza hrana, cu toate că era flămând".

Copilul acesta se poartă ca într-o ţară duşmană. Trebuie, însă, să cercetăm atent dacă nu prezintă semne de deficienţă mintală.

„De altfel, după o scenă, de care cei din jurul copilului nu au ţinut nicicum seama, el s-a calmat şi a înfulecat cu lăcomie mâncarea".

Aşadar, nu stătea chiar atât de rău cu mâncatul.

„Este un copil legitim. A învăţat foarte târziu să meargă şi să vorbească, dar până acum nu a reuşit să se exprime corect".

Ne explicăm dificultăţile în ceea ce priveşte limbajul. Cât despre mers, este necesar să ne gândim la dificultăţi organice. Poate că şi apariţia dinţilor este în întârziere, ceea ce face parte din dispersarea părinţilor şi fără îndoială că exista în familie o persoană care se ocupa de el. Poate o bunică, o mătuşă, o soră mai mare, de care copilul putea dispune într-o anumită măsură. În aceste condiţii, am putea trage concluzia noastră, înţelegând atitudinea sa la grădiniţa de copii. Dacă concepţia nu ni se confirmă, o vom modifica cu dragă inimă.

„Şi se revolta împotriva lor la cea mai mică ocazie".

Se pare că membrii familiei nu l-au tratat cu prea mare duritate. A se opune este un mijloc de luptă, iar în faţa unui anturaj deosebit de puternic un copil nu se revoltă. Poate că mai înainte se aflase într-un mediu în care era înconjurat de o anumită afecţiune, cum nu a fost cazul ulterior. Trebuie să avem unele puncte de plecare pentru a ne putea continua cercetările.

„Lovea cu picioarele, se rostogolea pe jos, urla, apuca şi trântea tot ce îi ieşea în cale".

Constatarea aceasta vine să întărească ipoteza unui anturaj schimbat în defavoarea copilului. Probabil că a avut loc o schimbare de situaţie. Cele presupuse de noi se confirmă: mai întâi răzgâiat, după aceea a fost neglijat, iar faptul acesta l-a adus în stare de sălbăticie şi ostilitate.

„îşi udă în mod constant aşternutul".

Probabil că vrea ca cineva să se ocupe de persoana lui şi că are tendinţa să se facă remarcat într-un mod dezagreabil.

„. Şi îşi roade unghiile"1.

Veţi regăsi acest obicei la copiii încăpăţânaţi. Li se cere mereu să nu-şi roadă unghiile, iar ei, continuând s-o facă, îşi arată prin aceasta opoziţia.

„Lăcomia lui era atât de mare încât la gustarea de după-amiază uneori se repezea şi le lua copiilor câte ceva din mână".

Nu are un sentiment de comuniune socială prea dezvoltat şi acest fapt se manifestă şi prin gesturile lui.

„Avea un rahitism foarte accentuat şi o mare rămânere în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea intelectuală".

Confirmare, deci, a presupunerilor noastre.

, Nici o urmă de sociabilitate, aşa încât nu se înţelegea cu nimeni".

Acest comportament corespunde atât tipului de copil răsfăţat, cât şi tipului de copil detestat.

„Chinuia animalele".

O astfel de manifestare este de asemenea comună celor două tipuri de copii menţionate. Astfel de copii vor să-şi demonstreze puterea.

„Prindea muşte şi le strivea cu o bucurie aparte".

Îl vedeţi aici pe cel puternic în faţa celui slab.

„Voia să fie întotdeauna cel dintâi".

Opinia pe care am exprimat-o la început se adevereşte. Poate că anterior părinţii săi s-au aflat într-o situaţie mai bună, ca apoi să decadă; din acel moment el a fost lipsit de căldura familiei, de afecţiune.

„Preocuparea lui permanentă este să comande, iar dacă nu reuşeşte, îşi pocneşte camarazii, răstoarnă mesele şi scaunele, se trânteşte pe jos şi nu mai vrea să ştie de nimeni şi de nimic".

Trăsături de caracter ale unui copil răzgâiat, care nu concepe să nu se afle mereu în centrul atenţiei.

„în prezent frecventează cu plăcere grădiniţa de copii şi îşi dă silinţa să aibă întotdeauna asupra sa batista pe care i-am făcut-o cadou".

Dă semne de adaptare, cum ne-o şi arată relaţia amiabilă stabilită cu educatoarea de la grădiniţă. Constatăm că aceasta a ştiut să-i câştige încrederea şi să reconstituie situaţia agreabilă în care copilul a fost răsfăţat. În mintea lui aceasta se traduce cam în felul următor: „Iată-te în plăcuta situaţie către care tu tinzi dintotdeauna". De acum încolo trebuie să-i fie trezit interesul pentru alte lucruri, care l-au lăsat rece până în prezent.

„îl interesează tot ceea ce vede aici. Este fericit dacă i se dau ocupaţii cât de multe; de pildă să hrănească o pasăre, să ude florile, să măture, să-i ajute pe cei mai mici decât el să se încalţe şi aşa mai departe".

Supoziţia noastră, potrivit căreia ne-am fi putut afla în faţa unui caz de deficienţă mentală începe să se clatine. Copilul este adaptabil, s-a împrietenit cu educatoarea şi se comportă cu bun-simţ. Diagnosticul de deficienţă mentală mi se pare insuficient motivat şi nu merită să fie reţinut.

„Situaţia lui familială este cât se poate de tristă. Tatăl său a murit de tuberculoză; mama, muncitoare, nu se preocupă de educaţia lui".

Cine l-o fi răsfăţat? Poate tatăl său, înainte de a muri?

„Mama băiatului a vândut lucrurile pe care i le dădusem – paltonaşul de iarnă, încălţările etc.

— Şi ni l-a trimis din nou în zdrenţe".

Imaginaţi-vă situaţia acestui copil detestat, crescut într-o atmosferă lipsită de dragoste şi de căldură (în înţelesul aproape propriu al cuvântului, dat fiind faptul că i-a vândut paltonaşul de iarnă).

„Este mezinul; ceilalţi copii sunt în vârstă de 10,15 şi 19 ani".

Iată ceea ce ne permite să presupunem că poate unul dintre aceşti copii s-a ocupat în mod special de mezin. Pentru că, în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului, suntem obligaţi să ţinem seama de faptul că el este cel mai mic. Dacă avem în vedere faptul că a fost răsfăţat, este cert că, în calitatea lui de mezin, dispunea de o anumită putere. Are trei înaintaşi şi vrea să-i imite. Dar nu vrea ca ei să dispună de mai multă putere decât dânsul, ci el să fie acela care se află în frunte, mai ceva decât oricare din fraţii săi.

„Adesea plânge, dar numai când îşi manifestă opoziţia sau când îl apucă furia".

Plânsul este o armă deosebit de eficace. Atunci când copiii observă că prin plâns nu ne impresionează, se opresc. Băiatul nostru se slujeşte de plâns pentru a se pune în valoare. Un cuplu de surdomuţi avea un băiat care auzea şi vorbea bine. Când se lovea, plângea fără a scoate nici cel mai mic zgomot. Lacrimile îi curgeau pe obraji, dar într-o muţenie totală. Înţelegem foarte bine lucrul acesta, întrucât copilul ştia că zgomotul nu avea nici un efort asupra părinţilor săi. Identificăm şi aici amprenta lăsată de anturajul în care se dezvoltă copilul.

, Jocurile lui preferate sunt gimnastica şi construcţiile".

Este probabil ca acest copil să nu fie nici atât de neîndemânatic şi nici înapoiat mintal.

„Basmele lui preferate sunt «Spiriduşul» şi «Frumoasa din pădurea adormită».

A încerca să tragi învăţăminte din basmele de acest fel este a-ţi pune serios mintea la contribuţie. În cel dintâi este vorba de un vicleşug dejucat printr-un alt vicleşug. Cât despre preferinţa faţă de „Frumoasa din pădurea adormită", ea ni se pare semnificativă. Fără îndoială că băiatului îi place basmul acesta întrucât exprimă întrucâtva speranţa de a-şi asigura succesul printr-un act de extraordinar curaj. Cred că materia acestor basme trebuie profund explorată, spre a se stabili ce elemente îi impresionează în mod deosebit pe copii. Cunoscându-l mai bine pe băiatul nostru, am putea înţelege mai exact de ce îi plac lui îndeosebi aceste două basme.

„Ziua în amiaza mare el visează".

Dacă prin aceasta trebuie să înţeleg că el se lasă pradă reveriilor, faptul ne aminteşte de „Frumoasa din pădurea adormită" care şi ea, doarme. Cum să găsim noi un fir conducător, care să ne ajute să-l înţelegem mai în profunzime pe acest copil?

„Cu câtva timp în urmă el adormea din cauza slăbiciunii fizice, ceea ce ne făcea să ne temem că într-o zi nu se va mai trezi".

Poate că acea slăbiciune era în legătură cu ideea din „Frumoasa din pădurea adormită". Am motive să cred că un astfel de copil este mai interesat decât alţii de somn, dat fiind că îl pasionează basmul la care ne-am referit.

„Pe cât se pare, copilul acesta a fost martirizat".

Pesemne că mama copilului nu fusese zgârcită cu bătăile.

„Peste tot se simte respins şi caută să atragă atenţia celorlalţi".

Această trăsătură nu este proprie copilului martirizat care fuge de ceilalţi şi caută totdeauna să se eschiveze. În cazul de faţă avem de-a face cu un copil răsfăţat, care vrea să capteze mereu atenţia anturajului.

„Laudele sunt pentru el totul. Când i se spune: «Ei bine, B., tu eşti un băiat comsecade!», ochii îi strălucesc şi, pentru moment, totul merge bine".

Caracter de copil răsfăţat. Într-o asemenea situaţie, el este în elementul lui: este scopul vieţii sale, al strădaniilor lui.

„Dacă începe un lucru, îl duce până la capăt, iar dacă e lăudat, e fericit să facă încă pe atât".

Iată calea pe care îl puteţi mobiliza pe băiatul acesta. Dacă lucrează, este în primul rând pentru că în felul acesta este pus în situaţia de a fi lăudat şi iubit. Trebuie de folosit această situaţie şi să continuăm să-l facem să înţeleagă că este bine să se facă util, dar abţinându-ne de a-i adresa imediat laude. Este suficient să-i spunem: dacă procedezi aşa şi nu altfel, va fi cât se poate de bine.

„Se comportă ca un puştiulică de doi ani, ba chiar o face pe bebeluşul şi pe prostul, numai ca să fie mângâiat şi răsfăţat". '

Veţi vedea nu rareori copii răzgâiaţi şi chiar şi adulţi care se comportă ca nişte copilaşi, mimând pelticia copiilor mici. Ei regretă acea stare din trecut şi ar dori să revină la ea, simţindu-se atunci la fel de bine ca în paradis. Probabil că răsfăţul băiatului datează din perioada în care el a fost bolnav. În cursul unei boli survin stări grave când nu se poate să nu-l dezmierzi pe copil. De aici se trage nevoia lui de a fi mângâiat, de a se face lăudat şi iubit. Se comportă în consecinţă, dar fără a fi conştient de aceasta. Aşadar, explicându-i cum stau lucrurile, am putea obţine totul de la dânsul.

„Vorbeşte foarte prost. Este bine conformat, dar din când în când suferă de urechi".

Probabil că este vorba de o otită a urechii medii, nevindecată complet. Dacă nu a fost atins în profunzime de această boală, s-ar putea ca el să prezinte o mare sensibilitate în ceea ce priveşte audiţia şi muzica, dat fiind faptul că auzul său este probabil mai fin decât la majoritatea oamenilor. Avem o confirmare în legătură cu această maladie serioasă din prima sa copilărie. Nu toţi copiii fac otită la urechea mijlocie. În acest caz am putea să-i revelăm un nou domeniu de formare. L-am putea integra în societate prin intermediul unui cor, în general prin intermediul muzicii.

„Este întârziat din punct de vedere intelectual, prezentându-se ca un copil în vârstă de trei ani".

Băiatul, care o face mereu pe copilaşul în vârstă de trei ani şi lasă impresia că-i lipseşte inteligenţa, pe când, în realitate, are cinci ani, ne-ar putea lăsa impresia că este un deficient mental; trebuie, însă, înainte a trage o concluzie, să-l supunem unor testări temeinice.

„în general, nu reacţionează decât faţă de persoanele cu care este obişnuit".

Trăsătură de caracter proprie copilului răsfăţat.

„Randamentele sale şcolare pozitive nu sunt notabile decât în domeniul exerciţiilor fizice, gimnastica obişnuita sau ritmică fiind ocupaţia sa favorită, în care ajunge la rezultatele strălucite".

Încă nu-mi permit să conchid. Rareori auzim vorbindu-se de copii deficienţi mental care să obţină rezultate remarcabile la gimnastica normală sau ritmică. A izbuti însă o mişcare sistematică în gimnastică, a ajunge la reuşite strălucite ne arată un dar al combinaţiei de care nu dispune un deficient mental.

NOTE

1 Manifestare impulsivă descrisă în psihopatologie şi psihiatrie sub denumirea de onicofagie. Are Loc la copiii cu tulburări de afectivitate (emotivi, timizi etc.), care trăiesc într-un mediu ostil, ameninţător. Unii psihanalişti socot onicofagia un act care se înscrie în manifestările sadicorale ale anumitor copii (autosadism). Dacă nu se intervine Ia timp cu remedii psihopedagogice potrivite, obiceiul poate persista toată viaţa. (Nota trad.)