X. COPILUL DETESTAT

„H. Este un copil născut înainte de termen (la opt luni) ".

Trebuie să fim precauţi în ceea ce priveşte această primă informaţie. Un copil născut prematur şi încă la opt luni, nu este lesne de deosebit de un copil născut la termen şi nici măcar nu este sigur că aşa stau lucrurile. Aş evita să-l informez pe copil referitor la faptul că s-a născut ori nu la termen. De fapt, lucrul acesta nu are nici o importanţă.

„La vârsta de nouă luni el a şi început să meargă, iar la un an a început să vorbească. Primul dinte i-a apărut tot la un an".

Acest prim dinte ar fi trebuit să apară la vârsta de şase luni.

„Dinţii ceilalţi au venit unul după altul, cu regularitate. Între timp a avut rujeolă. Mama nu poate da alte informaţii asupra altor eventuale boli, deoarece copilul a fost încredinţat unei doici. Pe atunci tatăl copilului era băiat de prăvălie la o cafenea, pentru ca în prezent să trăiască departe de casă şi să plătească o pensie alimentară. Mama nu cunoaşte exact situaţia lui materială. Era bădăran, brutal şi alcoolic. Mama nu a suferit decât de o singură boală: o pneumonie. Din cele aflate de la doică, în familie nu există nici o boală ereditară".

În ceea ce ne priveşte, nu luăm în serios condiţiile ereditare când este vorba de calităţile intelectuale.

„Mama copilului este măritată cu un muncitor. Viaţa lor de familie ar fi satisfăcătoare. Din această căsătorie s-au născut doi copii, din care unul a murit la vârsta de un an; celălalt, care trăieşte, are trei ani".

H. A fost plasat la doică în localitatea K. Soţul doicii este montator într-o uzină de gaz; alcoolic, el este de o brutalitate excesivă. Doica şi bărbatul ei au un fiu în vârstă de 17 ani şi o fetiţă în vârstă de doi ani. Băiatul cel mare nu-l prea înghite pe H., îi caută nod în papură, îl provoacă, îşi râde de dânsul, îl îmbrânceşte şi îl bate din te miri ce. Cel mic are un foarte rău exemplu în bărbaţii din casă, îndeosebi când soţul doicii se îmbată; se petrec atunci scene îngrozitoare. Beţivul îşi bate femeia, îi bate pe copii şi, pe cât se spune, l-ar fi aruncat într-o zi pe cel mic cum arunci o minge".

Vedeţi, aşadar, ce înseamnă să fii un „copil detestat".

„M-am putut convinge personal de urmele adânci pe care le-au lăsat asupra copilului aceste impresii. Unui băieţel, care se juca în nisip, i-am făcut într-o zi observaţia să fie atent să nu-şi murdărească pantalonii, pentru că altfel mama sa o să-l certe. H. al nostru a adăugat: «Tatăl meu adoptiv totdeauna ne-a certat, pe mama şi pe mine şi chiar ne-a bătut câteodată cu o curea; atunci mama plângea». Când tatăl era în stare de ebrietate, toate intimităţile vieţii familiale se desfăşurau sub ochii lui H. Putem asocia aceasta cu faptul, declarat de mamă, că băiatul avea obiceiul să se joace cu sexul său".

Sunt manifestări foarte des întâlnite la copii.

„Mama relatează o scenă în care ea l-a găsit în pat, împreună cu fratele lui, în vârstă de trei ani, H. jucându-se cu sexul său şi cu acela al fratelui şi gâfâind din pricina excitaţiei. Expresiile copilului în legătură cu aceasta sunt înspăimântătoare. Am remarcat că H. avea o oarecare tendinţă să chinuiască animalele: caută pe la ferestre muşte şi libărci, ca să le strivească. O dată l-am găsit înfăşurându-şi ceva pe un deget. Apropiindu-mă, am văzut că era vorba de o râmă, pe care aproape că o omorâse şi de care nu voia să se despartă".

Torturarea animalelor semnifică la dânsul o atitudine ostilă faţă de fiinţele slabe. Socoate că lumea şi este duşmănoasă.

„Din luna aprilie el se află la propria-i mamă, într-un alt anturaj. Mama găsindu-se internată în spital pentru patru săptămâni, H. a fost dat la o casă de copii în localitatea G., iar timp de două zile într-o familie. La 25 septembrie a intrat la grădiniţa de copii. Din punct de vedere fizic este firav, dar nu prezintă anomalii organice; corpul îi este acoperit de erupţii, capul năpădit de paraziţi. Grădiniţa de copii l-ar fi trimis pe băiat la spital, în scopul de a-i indica mamei un tratament de administrat copilului, dar ea nu a urmat indicaţiile medicilor şi băiatul nu s-a însănătoşit. Mama nu face o taină din faptul că nu-şi iubeşte copilul".

Un copil detestat; poate unul nelegitim?

„La cea dintâi întrevedere pe care am avut-o cu mama, aceasta mi-a spus să fiu severă cu copilul, pentru că şi ea îl pedepseşte şi îi trage câte o bătaie. Zicea că trebuie să-i vorbeşti cu asprime, pentru că de vorbă bună nu înţelege; aplicându-i-se până în prezent asemenea tratament, copilului i-a intrat în obişnuinţă; este, de altfel, un copil nelegitim, crescut de o doică".

Avem impresia că mama îşi face răspunzător copilul de faptul că este nelegitim.

„Pe mine mă respectă, dar pe soţul meu îl iubeşte mai mult decât pe mine. Îndată ce mă apropii de dânsul, izbucneşte în plâns. Îmi dă mereu de lucru. Este nestatornic şi neastâmpărat şi nici când ai de lucru nu te lasă în pace. Mai presus de orice îl enervează tăcerea atunci când ai de lucru sau în timpul meselor. Scoate mici strigăte, tropăie, deplasează scaunele cu mare tărăboi sau dă cu pumnii în masă ca să atragă atenţia asupră-i".

E aproape neverosimil. Nu ne putem imagina acestea decât în cazul în care pedepsele corporale sau anxietatea i-ar provoca o excitaţie sexuală. Astfel de copii procedează în mod voluntar la provocări, pentru a fi bătuţi. Ştim că băiatul este sexualiceşte excitabil şi s-ar putea să aparţină acestui tip.

„Când îi cer să stea cuminte, râde de mine şi îi dă mai departe cu dezordinea. Dacă nu-i dau atenţie, se enervează şi o face şi mai şi. Uneori fără motiv, se trânteşte pe jos şi plânge".

Se vede cât de colo că vrea să-i provoace pe cei din jur. Ştie el bine ce va păţi apoi.

„Atitudinea lui de opozant oferă întregii grupe de copii un exemplu rău. Într-adevăr, dacă le ordon tuturor copiilor să facă ceva precis, H. strigă: «Nu, eu nu vreau» ".

Este un comportament care tălmăceşte atitudinea lui de ostilitate, de copil care nu ştie că există pe lume şi fiinţe care îi vor binele.

„Tratez revolta lui altfel decât pe a altora, dar am în grupă copii care îl imită, crezând că pot ajunge la acelaşi rezultat".

O astfel de conduită este adesea contagioasă în cazul copiilor care au un puternic sentiment de inferioritate şi care caută să se pună în valoare. Copiilor le este dragă egalitatea. Poate că observat că la şcoală, atunci când un copil leşină, alţi doi sau trei leşină la rându-le.

„Nu are sentimentul comuniunii sociale. Îi aţâţă pe ceilalţi copii, le ia jucăriile sau materialul de construcţie, cu toate că şi el dispune de tot ce au şi ceilalţi. Îi îmbrânceşte, îi zgârie şi îi loveşte fără motiv pe ceilalţi".

Se comportă duşmăneşte.

„Noţiunea de al meu şi al tău nu îi este prea clară".

Noţiunile acestea nu pot fi clare când eşti lipsit de interes faţă de semeni.

„Un exemplu: H. îi ia lui R. fluierul; R. vine la mine să se plângă, încerc să aplanez lucrurile şi îl povăţuiesc pe R. să-i împrumute lui H. fluierul său pentru câtva timp. R. insistă, însă, şi-şi revendică drepturile, îi fac un semn lui H., dar acesta se refugiază cu fluierul în cel mai îndepărtat cotlon al grădiniţei. Iar când, în cele din urmă, se apropie de mine, se trânteşte pe jos. Îi spun cu calm: «Ridică-te şi dă-i acum fluierul lui R., pentru că şi el vrea să fluiere puţin şi după aceea ţi-l împrumută din nou». Singurul rezultat al vorbelor mele este că el începe să ţipe, să bată din picioare şi să încerce să mă lovească. Văzând ce se petrece, în jurul nostru se adună o mulţime de copii, unii din ei dintr-o altă grupă. Deoarece insistenţele mele au dat greş, l-am luat într-un loc retras din clădire. Când s-a potolit, am încercat să-l fac să înţeleagă că nici lui nu i-ar plăcea ca un altul să-i ia un lucru. A avut o reacţie imprevizibilă. Dinţii au început să-i clănţăne de parcă ar fi fost scuturat de friguri şi tot restul zilei a rămas lângă mine, de mai multe ori luându-mi mâna şi sărutând-o cu drăgălăşenie. Mai târziu, discutând cu mama copilului, am aflat că familia care îl crescuse îi luase toate cadourile, fără să-i mai dea nimic înapoi".

Scena aceasta, în cursul căreia el se comportă cu atâta supunere şi recunoştinţă, este foarte dubioasă. I s-a luat, totuşi, fluierul şi este greu să înţelegi de ce este recunoscător. Poate că şi în acel caz era excitat din punct de vedere sexual, sau poate era recunoscător că nu a fost bătut?

„Orele de odihnă au fost tulburate de H. în aşa fel încât aveau ce pătimi micii săi colegi. El scotea în calmul ambiant strigăte fără noimă, sărea din pat şi făcea zgomot, vorbind de unul singur. Nimeni nu putea adormi sau dormi".

Se comportă ca un duşman plin de răutate.

„Mama ne dă următoarea informaţie: H. nu şi-a udat niciodată aşternutul şi mai că nu sforăie. Doarme în acelaşi pat cu tatăl său şi îi place să doarmă cu dânsul".

Faptul acesta pare să confirme supoziţia că este excitabil pe plan sexual.

„Familia merge la culcare la ora 8. Copilul are un somn agitat, gâfâie, iar uneori pare că se înăbuşă. Se trezeşte cu regularitate la o anumită oră dimineaţa şi nu mai vrea să doarmă. Părinţii folosesc toate mijloacele, până şi bătaia, ca el să-şi continue somnul. Dacă e acasă la amiază, este pus să doarmă cu fratele său, fiecare într-un alt colţ al patului şi, după ce cel mai adesea primeşte câţiva dupaci, adoarme. Aceasta arată o dată mai mult cât de inaccesibil este acest copil martirizat. Încerc să-l influenţez lăudându-i până şi cele mai mici reuşite. Pe moment reacţionează pozitiv, dar nu se simte îndemnat să-şi îmbunătăţească randamentul. În primele zile de la venirea lui la grădiniţă am constatat că, deşi se afla la o oarecare distanţă, îşi întrerupea jocul dacă îl dezmierdam pe vreun alt copil".

Trebuie să ne amintim că în acest caz se găseşte într-o situaţie în care el s-a impus de mai multe ori şi care îi aminteşte situaţia fratelui său, care este mai bine tratat decât dânsul.

„Stă ca împietrit, fixându-mă cu privirea. A doua zi am reluat în mod intenţionat manevra, în imediata lui apropiere; din nou H. a rămas ca paralizat, fixându-ne cu ochii; constat cât de mult îl impresionează scena. Poate că are legătură cu lipsa lui de antrenament în ceea ce priveşte concentrarea atenţiei. Această lipsă se manifestă în tot ce face".

Puteţi din nou să constataţi că funcţiile lui sunt insuficient de dezvoltate, din cauză că nu caută să comunice cu ceilalţi.

„Vorbeşte dezlânat, fără a-şi orândui ideile. Dacă se apucă de măturat, după câteva secunde abandonează şi începe să arunce afară păpuşile de la teatrul de marionete. Chiar şi în timpul prânzului, la masă, se face remarcat într-un mod care şochează; nu există pentru dânsul să stea liniştit la masă. La îmbrăcat, ca şi la dezbrăcat, are nevoie de ajutor.

În ultimele zile am putut observa la el că învaţă să facă deosebire între ceea ce este drept şi nedrept, înverşunându-se într-un fel sau altul împotriva copiilor care comit greşeli.

Caută să-i intre în voie educatoarei, să fie aproape de dânsa.

„Nu sunt sigură că, prin denunţurile pe care le face, nu caută să obţină pedepsirea celui care a greşit. Lui H. îi place să frecventeze grădiniţa de copii. Mama spune că ar vrea să meargă la grădiniţă până şi duminica. În primele zile a refuzat chiar să se mai întoarcă acasă seara".

Se vede limpede că are o preferinţă aparte pentru grădiniţa de copii şi nu mă îndoiesc de faptul că va face aici progrese în direcţia structurării sentimentului de comuniune socială.

„Plângea mereu şi se arunca pe jos la vestiar. Numai asigurarea noastră că mâine va putea să vină l-a determinat să se ridice şi să meargă acasă, în compania unei fetiţe din vecinătatea sa, al cărui frate frecventează şi el grădiniţa. Frica lui de „acasă" nu se mai manifestă atât de izbitor, dar când vine momentul plecării de la grădiniţă, se nelinişteşte, pare tulburat".

„H. Face impresia unui copil deştept. Are o bună percepţie a lucrurilor, în felul său, animându-l o mare dorinţă de a fi activ. Este generos şi îi place să facă daruri; mi-a dat, de exemplu, o prună din gustarea sa; la puţin timp a venit să-mi mai dea una, spunându-mi: «Uite încă una, ca să ai două». În genere, nu este zgârcit".

Sunt fapte care dovedesc că el începe să dobândească un anumit sentiment de comuniune socială. Trece câtva timp până când un copil de felul acesta să înceapă să simtă ce înseamnă căldura omenească. Aşa ceva nu se poate realiza cât ai bate din palme; trebuie răbdare şi numai cu răbdarea poţi depăşi şi alte dificultăţi pedagogice. Tare aş vrea să o întreb pe mamă dacă nu cumva el este cel care provoacă loviturile pe care le primeşte. Aş încerca, prieteneşte, să o fac să înţeleagă că trebuie să genereze în sufletul copilului sentimentul că el are tot atâta valoare ca toţi ceilalţi.