XXI.Cum sa dialogăm cu părinţii

Cred că este important să le vorbeşti în mod corect părinţilor!» elevilor. Dar nu-i lucru uşor să explicitezi tehnica dialogului cu părințiic*| Ar fi util ca toţi consilierii de psihopedagogie să dezbată între ei, din timp în timp, această chestiune.

În primul rând pe părinţi trebuie să-i câştigi de partea ta; şi bruschezi. Dacă părinţii vin la noi pentru consultări, o fac dintr-i anumit sentiment de incompletitudine. Ei se aşteaptă să criticăm ste lor simţ de responsabilitate. De aceea trebuie, înainte de toate, eliberăm de această povară a culpabilităţii. Întotdeauna le spun: „cum constat, sunteţi pe calea cea bună". Le spun aceasta chiar şi at când sunt convins de contrariul. Dacă doresc să acţionez eficiet trebuie să ştiu să aleg metoda potrivită. Într-o veche biografie a h Benjamin Franklin, am văzut că el proceda în acelaşi mod, dispen*^ sându-se de orice dogmă. Ca un aspect de detaliu, am observat că i este bine să transformăm convorbirea cu mama într-un interogate în ceea ce priveşte problemele şcolare, am apelat la institutori, care; înţeles importanţa unor asemenea consultaţii psihopedagogice. Ne psihologii, ne aflăm într-o situaţie relativ privilegiată, pe câ institutorul şi mama trăiesc restul zilei laolaltă cu copilul: ei sunt» care duc greul.

Este foarte important să sesizezi punctul-cheie al cazului, dar 1 fel de important este să nu arunci pe capul mamei imediat tot ceea ce i înţeles. Trebuie să păstrezi pentru tine anumite informaţii şi să aluzie la ele când se iveşte cea mai bună ocazie. Adoptarea acestei atitudini şi urmărirea acestui proces sunt absolut necesare. Simţul critic al psihologilor şi pedagogilor are rădăcini puternice. Este recomandabil să folosim termenii expletivi „poate" sau „cred că aceasta ar fi eficace". Nu suntem în situaţia de a-i trata şi pe părinţi; lor le putem da, eventual, idei. Este imposibil să modifici prin câteva cuvinte un sistem bine înrădăcinat. De altfel este de prisos, din moment ce ne putem asigura încrederea copiilor, sa le arătăm că nu trebuie să ia dificultăţile în tragic, că mai important este să aibă curaj. Un consilier dispune de mijloace de a încuraja într-o jumătate de oră un copil care se simte aproape de prăbuşire.

Pe de altă parte, situaţia noastră este avantajoasă: avem de-a face cu copii care au fost criticaţi. Ei intră deodată într-o atmosferă nouă, unde îşi pot da seama că nu sunt consideraţi cazuri disperate.

Ar fi bine să ne aflăm timp mai îndelungat în contact cu aceşti copii şi să putem dispune de un număr suficient de educatori. Din nefericire, nu putem publica statistici, dar institutorii ne raportează rezultate încurajatoare.

Deci, mai întâi trebuie să-i câştigăm pe părinţi. Orice consilier poate dezvolta la gradul cel mai înalt o metodă în acest scop. În primul rând suntem obligaţi să ne comportăm cu multă blândeţe. Anumiţi pedagogi au atins o adevărată măiestrie în practicarea tratamentelor caracterizate prin blândeţe. Această manieră este necesară mai ales atunci când aveţi în vedere defecte cum este furia. Dar să nu uităm niciodată că blândeţea nu este decât aspectul exterior al problemei şi că important pentru noi este să clarificăm punctul esenţial, să scoatem la lumină stilul de viaţă al subiectului în chestiune. Acesta este marele avantaj care ne deosebeşte de alţii. Această tehnică trebuie să o practicăm fiind conştienţi de misiunea noastră şi, mai ales, să o practicăm cu inteligenţă. Nu dorim să obţinem ameliorarea comportamentului copilului prin răsfăţarea lui, ci vizăm problema centrală care se referă la lipsa de curaj, la defectele copilului, la faptul că el s-a condamnat singur pe sine. Aici este cheia problemei, restul nefiind decât introducerea. Iată de ce metoda contactului trebuie să preceadă restul. Acela care, însă, se va mărgini la stabilirea acestui contact se înşală. Îşi imaginează că prin aceasta va obţine o vindecare, dar dacă o obţine, faptul se va datora hazardului şi nu terapeuticii administrate.

Există conjuncturi în care copilul înţelege ceea ce pedagogului i-a rămas neînţeles. Nu este îndeajuns să fii un prieten al genului uman, un consilier binevoitor; toţi procedează în acelaşi fel. Asemenea educatori le fac copiilor viaţa agreabilă, nu contenesc cu laudele, închipuindu-şi că vor ajunge la rezultate prin farmecul personalităţii lor.

Este inutil să evocăm controversa asupra chestiunii dacă trebuie să folosim blândeţea sau severitatea. Numai prin modestie vom reuşi să avem acces la sufletul omenesc. Ţine de artă să-l câştigi pe cineva de partea ta, să trezeşti în el anumite sentimente, să-l faci să asculte şi să înţeleagă ceea ce i se explică, iar această artă este indispensabilă acelora care lucrează cu copiii. Am auzit spunându-se: „La consultaţie copilul este adesea blând ca mielul, dar acasă este mai rău decât diavolul". Dacă i-am deschis ochii, este primul pas către înţelegere. Nu putem menţine în permanenţă un copil în împrejurări care să-i fie favorabile. Răsfă-ţându-l, nu putem obţine eliminarea defectelor lui; trebuie însă să izbutim să-l facem să înţeleagă ceea ce are greşit în dezvoltarea lui, iar aici ne conducem după legile de fier ale psihologiei individuale. Uneori îi sunt suficiente zece minute unui consilier pentru ca el să fie complet edificat asupra unui caz. Arta constă în a-l face pe cineva să înţeleagă ceea ce am înţeles noi. Există oameni tobă de carte, dar incapabili să-şi comunice didactic ştiinţa. Cei care beneficiază de un anumit contact cu oamenii vor avea o sarcină mai uşoară, dat fiind faptul că în relaţiile cotidiene cu oamenii ei au învăţat să se explice. Aceasta este sarcina primordială a consilierului de psihologie individuală.