XVIII. Enureticul

(pişorcosul)

„Emil are 12 ani şi suferă de enurezie"1.

Când auzim vorbinduse de enurezie, putem presupune, bazân-du-ne pe propria-ne experienţă, că avem de-a face cu o dinamică psihică al cărei scop este stabilirea unui contact cu mama, deşi pe o cale mai puţin obişnuită. Băiatul despre care discutăm aici ne vorbeşte prin intermediul enureziei lui. Este ca şi cum el ne-ar vorbi în Jargonul vezicii urinare". Putem considera că toate formele de exprimare ale unui subiect sunt varietăţi de limbaj. În cazul pe care îl avem în vedere, respectivul limbaj semnifică: „Nu sunt destul de mare, trebuie încă să fiu supravegheat!" în general, mama este obligată să se trezească de două sau trei ori pe noapte, să supraveghere copilul şi, la nevoie, să-l trezească. Copilul îşi încarcă mama cu o treabă suplimentară.

Enurezia nu este o maladie organică şi ştim că enureticul îşi poate foarte bine controla vezica în timpul zilei. Problema care se pune este de a şti de ce nu poate face acelaşi lucru în timpul nopţii. Motivul constă în faptul că se află într-o tensiune psihică, tensiune care îi face imposibilă reţinerea de la actul de a urina.

De unde provine această tensiune? Ştim cu ce constanţă persistă copiii în enurezia lor. Prin aceasta ei caută un contact uman, doresc ataşarea de cineva, doresc să-l încarce pe acel cineva cu o activitate suplimentară (remarca unui bolnav: „ei vor să-şi creeze un fel de sucursală la unul din semenii lor"). Din nou avem de-a face cu tipul copilului răsfăţat. Dacă descoperim un asemenea efort spre a se face şi mai răsfăţat, ştim că este vorba de un copil care întâmpină oarecare dificultate în menţinerea ataşamentului în care este interesat. Suntem destul de stăpâni pe domeniul nostru de investigaţie ca să putem spune că enurezia reprezintă probabil un atac care rezultă dintr-o atitudine adoptată de un copil în scopul monopolizării cuiva. Aceluiaşi tip îi aparţin şi copiii care nu au astâmpăr noaptea, care scot ţipete în timpul somnului (pavor noctumus) şi care, prin zgomotul făcut, încearcă să stabilească legătura cu ceilalţi. Este un limbaj exercitat de un alt organ. Semnificativ este modul în care reuşeşte copilul să facă aceasta. Există aici un raport cu o inferioritate a vezicii urinare şi cu centrii nervoşi care o comandă. Am fost cel dintâi care (în 1907) a arătat că la enuretic găsim o slăbiciune a coloanei lombare. Am subliniat, de asemenea, că enurezia se găseşte în raport cu spina bifida2 sau cu un neg congenital al acestei zone anatomice (profesorul Fuchs împărtăşeşte această părere). Pe de altă parte, trebuie să înţelegem cum reuşeşte copilul să vorbească în acest «Jargon al vezicii urinare". Constatăm acest fapt îndeosebi la copiii cărora li s-a atras atenţia asupra importanţei funcţiei, ca şi atunci când mama şi-a dat osteneala să-l ţină pe copil curat noaptea, ea supraestimând importanţa suprimării enureziei. În felul acesta copilul ajunge în mod automat la ideea: aici e ceva de făcut în favoarea mea, este un punct în care aş putea ataca. Se înţelege că la toţi aceşti copii sunt totdeauna de descoperit semnele răsfăţatului.

Să nu rămânem la dogme şi să vedem cum stau în continuare lucrurile, care este realitatea.

Deci băiatul are 12 ani. Nu trebuie să pierdem din vedere că avem de-a face cu un copil răsfăţat care, de când este enuretic, are impresia că nu este suficient de iubit. Se pot deduce de aici câteva elemente. Băiatul are, probabil, un frate sau o soră mai mici decât dânsul. Sunt motive care îl determină pe un copil răsfăţat să înceapă lupta, ori el îşi acuză părinţii în mod manifest, prin deficienţa sa, că îl răsfaţă mai puţin. O acuzaţie este identică cu un atac; deosebirea este nulă. Copilul se socoate expulzat din poziţia pe care o deţinea. Poate că are un tată vitreg sau o mamă vitregă. Nu avem o regulă fixă; important pentru noi este să ştim ce se petrece; trebuie să descoperim de ce copilul este actualmente mai puţin răsfăţat. Băiatul are un scop ideal fictiv (idealul său se identifică cu intenţionalitatea sa); idealul este acela de a fi răsfăţat, de a avea pe cineva care să-i stea la dispoziţie. Se impune să-i schimbăm acest scop, să-i indicăm un alt scop, aşa încât să se poată face folositor semenilor.

„Niciodată noaptea, ci exclusiv ziua".

Este o informaţie care influenţează puternic maniera noastră de a gândi. Ziua copilul trăieşte o mare tensiune, pe când noaptea pare mulţumit. Ne putem face tot felul de idei şi să presupunem că adesea, noaptea, copilul doarme cu mama sa, pe când ziua doreşte să se facă remarcat într-un mod dezagreabil, ca şi cum ar voi să spună: „Ocupaţi-vă mai mult de persoana mea!" Ziua lupta lui este mai intensă.

, Adesea enurezia se însoţeşte cu emisia de materii fecale".

Din aceleaşi motive el se face, de asemenea, remarcat prin murdărirea cu materii fecale. Lupta o duce într-o stare de completă descurajare. Stabilirea, în acest caz, a diagnosticului de imbecilitate depinde de ideea pe care ne-o facem despre tulburările lui. Ne întrebăm: de ce n-o face noaptea? Nu de puţine ori vedem că, absorbiţi cu totul de joc, copiii îşi pierd orice control asupra funcţiilor fiziologice. Pornind de la aceste detalii, putem constata că avem aici de-a face cu o funcţie socială. Or, trebuie să considerăm ca fiind anormală o funcţie care îşi dă curs în afara oricărei conduite legitimate din punct de vedere social.

„Băiatul este ilegitim".

S-ar putea ca acest copil să fi crescut fără dragoste, fără căldura afecţiunii, fără acea atmosferă de tandreţe creată în mod normal în jurul copiilor în primii lor ani de existenţă. Dar şi printre ilegitimi găsim copii răsfăţaţi. Va trebui, prin urmare, să obţinem clarificări în această privinţă.

„Tatăl său a căzut pe câmpul de onoare, în război, iar mama sa s-a recăsătorit".

Ipoteza se confirmă: copilul are un tată vitreg.

„Din această a doua căsătorie s-au născut doi copii: un băiat, care are vârsta de opt ani şi o fetiţă, care are şase ani".

Amintindu-vă că am pomenit mai înainte de o acuzare, vă veţi convinge şi mai mult că modul nostru de a interpreta cazul de faţă este judicios. Probabil că băiatul are motive pentru acuzaţia sa, motive pe care el le resimte. Îmi amintesc de cazul unui băiat care îşi pierduse mama pe când avea numai două săptămâni. Tatăl se recăsătorise imediat şi nimeni nu ştia că băiatul are mamă vitregă. Nici lui nu i s-a spus, niciodată, cum stau lucrurile. Mai târziu s-a născut un al doilea copil. Cu prilejul unei consultaţii, băiatul mi-a spus că până la vârsta de 14 ani a trăit cu ideea că acea femeie nu era mama lui bună, ci o mamă vitregă şi că această impresie se confirmase. Acest fapt vă arată în ce măsură copiii desluşesc realitatea, chiar dacă sunt bine trataţi. Ei percep distinct nuanţele unui comportament; dacă au fraţi vitregi, simt că aceştia se bucură de mai multă atenţie şi îngrijire din partea mamei care pentru ei, cei mai puţin cocoliţi, este mamă vitregă.

„Copilul se comportă faţă de fraţii şi surorile sale într-un mod absolut satisfăcător".

Deci nu constatăm o luptă între aceşti copii. Adesea am remarcat că un copil poate fi invidios şi că, în pofida acestui fapt, îşi iubeşte fraţii şi surorile. Se poate simţf dezavantajat, pentru ca, pe de altă parte, să se înţeleagă cu dânşii. Un astfel de sentiment poate avea consecinţe diferite. O fetiţă în vârstă de cinci ani, copil unic Ia început, avea o soră. Mai târziu s-a aflat că acea fetiţă a ucis trei fetiţe nou-născute, ca şi cum ar fi vrut să spună: „Toate fetele trebuie'sâ dispară". Faţă de sora ei, dimpotrivă, s-a comportat impecabil. Omorurile le-a săvârşit cu o abilitate deosebită, nefiind descoperită decât în timp ce comitea cea de a treia crimă3.

„Tatăl vitreg era, la început, foarte sever faţă de dânsul".

Băiatul a trăit o perioadă tristă; situaţia lui s-a agravat din momentul în care a avut un tată vitreg, moment din care a început şi acuzarea sa.

„însă, datorită intervenţiei mamei, situaţia lui s-a îmbunătăţit".

După cum ne putem închipui, această îmbunătăţire nu era de o asemenea natură încât băiatul să beneficieze de ea în mod permanent.

„în general, copilul a trăit departe de casă, fie la o mătuşă."

La începutul existenţei sale el trebuie să se fi simţit 4) îne. La mătuşi sau la bunici copiii sunt, în general, bine trataţi.

„. Fie la orfelinat".

Nu aş putea afirma că lucrurile au stat la fel în orfelinat. Nu am cele mai bune păreri despre aceste instituţii. Domneşte aici o anumită disciplină, care interzice ca vreun copil să-şi ude aşternutul sau să se murdărească. Disciplina aceasta era prea severă pentru copilul despre care discutăm. Probabil că şi mătuşa sa a acordat prea mare importanţă acestor lucruri. Am putut observa că în cazul în care se încearcă să i se demonstreze unui copil importanţa alimentării, copilul va manifesta

182r dificultăţi în această privinţă. Cei care vor să fie stăpâni pe funcţiile lor organice sau pe mădularele lor, vor refuza să primească ordine referitoare la acestea. Vom putea vedea cum, noaptea, se scoală într-o stare de semisomn, aşezându-se pe oliţa lor, fără a avea nevoie de asistenţă. Dar când este trezit şi pus pe oliţă, intervine refuzul, însoţit de crize de furie.

Nu ne este îndeajuns de clar unde s-au comis erori în educarea acestui copil. Probabil că, de la o situaţie plăcută, el a trebuit să treacă la una prea puţin agreabilă pentru dânsul.

„Copilul frecventează în prezent prima clasă de liceu".

Cred că este cam târziu pentru vârsta lui. Clasa aceasta el ar fi trebuit s-o urmeze la vârsta de zece sau unsprezece ani. Putem admite ca sigur faptul că, din moment ce a ajuns să frecventeze liceul, nu este nici idiot, nici imbecil şi nici măcar debil mintal. Este verosimil faptul că ar fi fost un elev mai bun în cazul în care nu ar fi avut de suferit în permanenţă acea tensiune psihică pe care o cunoaştem.

„A trebuit să repete prima şi a treia clasă la şcoala primară".

Aceasta se corelează cu ipoteza noastră, potrivit căreia el a suferit de pe urma unei anumite tensiuni şi că nu s-a putut consacra îndeajuns activităţii la şcoală; mai ales dacă a avut de-a face şi cu un institutor sever. Ceea ce l-a descurajat şi mai mult. Desigur că aceste circumstanţe nu i-au adus nimic bun nici acasă.

„în prezent face progrese mulţumitoare la învăţătură."

Probabil că dirigintele este un om cumsecade.

„Are prieteni".

Începe să-şi recapete speranţa şi să privească viaţa cu mai mult curaj.

„Adesea, la şcoală sau pe stradă, face grimase".

Şi grimasele prezintă o formă dinamică pe care o putem considera un limbaj. Ce vor să spună strâmbăturile lui decât că băiatul cere să fie privit, să sară în ochii celorlalţi? El joacă un rol, un rol de comedie, spre a atrage atenţia semenilor. Fenomenul este analog cu acela al enureziei şi cu murdărirea cu excremente. El ar dori să se situeze cât mai în prim plan. Are impresia că nu este luat în seamă şi luptă spre a se face remarcat.

„Din informaţiile ce ne stau la dispoziţie, ar fi început să meargă la vârsta de 11 luni şi a început să vorbească destul de târziu".

Există copii a căror dezvoltare a limbajului este reglată de împrejurările exterioare (mutism). Am f4 avut înţelegere chiar şi pentru, cel care ar fi susţinut că acest băiat este imbecil, cu toate că nu este cazul.

„Are, pe deasupra, un defect de pronunţare a cuvintelor. Când vorbeşte, limbai se împiedică de dinţi". "

Este" ceea ce numim „a fi peltic'^Nu înţeleg de ce nu s-a trecut la remedierea Ţintii asemenea defect de vorbire; ar fi trebuit să i se arate copilului, cu blândeţe, cum trebuie să-şi ţină limba când vorbeşte sau să fie pus să se folosească dispozitivele destinate remedierii acestei metehne. Este lesne de înlăturat acest defect care, în cazul pe care îl discutăm., trebuie să fi accentuat sentimentul de inferioritate. Fără îndoială că pelticia a fost ţinta unor reflemeli şi-că aceste zeflemeli i-au măcinat curajul. – 1.

„Tatăl său ar fi prezentat acelaşi defect de pronunţie".

Nu defectul de pronunţie s-a transmis pe cale ereditară, ci forma limbii sau conformaţia maxilarului. Orice defeet de pronunţie este favorizat de o dispoziţie organică specială. La gângavi constatăm foarte adesea fie o conformaţie anormală a bolţii maxilarului sau a laringelui, fie anomalii dentare. Toate acestea contribuie la stânjenirea mecanismului pronunţiei normale şi deschid calea unui defect de vorbire.

— Boli ale copilăriei: rujeolă, varfcelă, precum" şrpneumonâe. Ablaţia unor vegetaţii adenoide şi amigdalectomie>~acum trei ani".

Asemenea informaţii nu trebuie trecute cu vederea.

„Copilul este plăpând, astenic şi Iasă4mpresia că este timid şi anxios".

Nici nu ne aşteptam să ne dea impresia unui copil curajos. Dacă în ultimul timp starea lui psihică s-a îmbunătăţit pe acest plan, este probabil pentru că este în progres la învăţătură, „Din cauză că maxilarul lui superior este mai proeminent decât cel inferior şi că ţine gura aproape în permanenţă deschisă, lasă impresia de prostănac".

Vedeţi, aşadar, că prezintă anomalii ale osaturii feţei. Aspectul de nerod trebuie să fi contribuit la însingurarea copilului.

„Examen organic general: nimic de semnalat, reflexe normale; încă nu s-a efectuat o examinare din punct de vedere neurologic; nici o examinare rinolăringologicăUn frate al mamei copilului a suferit de nefrită".,., ·;

Esle extremele interesant, din punctul de vedere al psihologiei individuale, faptul că la enujetici găsim o inferioritate a întregului sistem urogenital <deexempju, inferioritateaunui rinichi), fapt asupra căruia am şi insistat în studiul meu asupra „inferiorităţii organelor"4. Aceste inferiorităţi sunt uneori cauza unor maladii, ceea ce nu înseamnă că enurezâa este ea însăşi consecinţa unei maladii organice. Există o inferioritate embrionară care favorizează apariţia enureziei. La enuretici se mai constată şi o debilitate î tractului digestiv, precum şi a aparatului genital. Slăbiciunea aparatului genital este prezentă aproape în totalitatea cazurilor. —

Să vedem acum în ce mod putem discuta cu mamă copilului şi să stabilim dacă acest coprl este un caz cu adevărat disperat. Vomâneerca, pe de altă parte, să ne dăm seama dacă situaţia băiatului s-a îmbunătăţit în ultima perioadă, dat fiind faptul că avem semne pozitive în acest sens, cum ar fi acela că şi-a făcut prieteni şi că randamentul său şcolar este mai bun. Se pune şi problema de a-o determina pe mamă să-l facă pe copil să înţeleagă că el are valoarea sa şi să-i demonstreze că nu este neglijat. Ar trebui, de asemenea, să o facem pe mamă să obţină de la soţul ei o conduită mai benefică faţă de copil, să-i facă acestuia uneori plăcerea, de exemplu, de a-l lua cu el la plimbare, duminica. În aceste condiţii copilul va renunţa la atitudinea lui acuzatoare şi nu va mai strica buna dispoziţie din familie.

Va trebui să-f încurajăm pe t>ăiat să obţină succese, să-i propunem un scop de care să fim siguri că poate fi atins. Vom încerca să-i conturăm eihprecizie acest scop şi îl vom întreba dacă este capabil să stabilească raporturi amiabile cu părinţii. Dacă vom reuşi să-rfacem mai prietenos, el însuşi va face eforturi de a evita să le facă altora necazuri. Putem presupune că ntr-şi va păta cinstea în faţa dirigintelui; el nu se terfeleşte decât în cazurile în care este complet descurajat.

Vedeţi, prin urmare, care sunt pun6tele cele nfâi importante ale demersului nostru: să obţinem din partea părinţilor o atitudine mai favorabilă faţă de copil şirsă-l încurajăm pe acesta, făcându-l să înţeleagă importanţa pregătirii pentru o profesieT.

Dr. A. (adresându-se mamei): Am dori să discutăm referitor la băiat. Cum merge el cu şcoală?

Mama: în ultimul timp şi-a dat silinţa să meargă mai bine.

Dr. A: Şi-a exprimat până acum vreo dorinţă cu privire la ceea ce ar vrea să facă în viaţă?

Mama: Ar vrea să se facă electrician.

Dr. A: înseamnă că are ambiţie. Pricepe câte ceva din meseria aceasta?

Mama: Da, dovedeşte ceva interes pentru această meserie.

Dr. A: Acasă, pune el mâna să vă ajute?

Mama: Da.

Dr. A: Este bucuros când i se recunosc meritele şi este lăudat? Mi-ar plăcea să fie lăudat mai des copilul acesta. E însetat după laude, ar vrea să fie tratat cu tandreţe şi sensibilitate. Cum vă înţelegeţi împreună?

Mama: E ascultător. Te poţi bizui pe dânsul.

Dr. A: Are grijă de ceilalţi copii? Se înţelege cu ei? Nu este prea izolat?

Mama: Cel de al doilea băiat al nostru nu se uită la ce spune el, îl lasă rece.

Dr. A: Secunzii sunt mult mai îndrăzneţi, mai iuţi, mai rapizi în acţiune. Cum doarme?

Mama: Sforăie de zăngăne ferestrele. A avut vegetaţii adenoide.

Dr. A: Unde doarme?

Mama: în aceeaşi încăpere cu mine. Cred că îi este teamă de tatăl său vitreg; de altfel e foarte fricos. Înainte a stat la rude şi mătuşa lui a fost foarte bună cu dânsul. Pe urmă a intrat la orfelinat.

Dr. A (punctul de cotitură al situaţiei copilului a fost orfelinatul): Nu l-am putea face pe soţul dumneavoastră să priceapă că trebuie să se comporte în aşa fel încât copilului să nu-i mai fie teamă de el? E un băiat de treabă, care are nevoie de un tratament tandru, de amabilitate, în acest sens se poate face câte ceva. Dacă soţul dumneavoastră ar consimţi să-l ia într-o duminică la plimbare, făcându-i o plăcere, ar fi cât se poate de bine. Băiatul nu trebuie bătut şi nici să se strige la el. A pornit-o pe calea cea bună şi se va dezvolta bine. Ce poziţie ia când doarme?

Mama: Doarme culcat pe burtă.

Dr. A: întoarce vieţii dosul; se ascunde.

Mama: îşi trage şi cuvertura pe cap. Este temător de când a fost la orfelinat.

Dr. A: încercaţi să nu-i mai faceţi morală, să nu-l mai mustraţi pentru orice fleac. Cât despre mine, i-aş spune: „Eşti un băiat capabil!" L-aş lăuda şi i-aş dovedi că ţin la el. Un astfel de copil are nevoie de o dovadă de afecţiune. Dacă ar avea-o, totul ar merge mai bine în ceea ce îl priveşte. Nu are tendinţa de a vă abandona?

Mama: Când îi spun că îl voi duce din nou la orfelinat se îngrozeşte.

Dr. A: Eu nu l-aş ameninţa cu aşa ceva. Are acelaşi comportament la şcoală ca acasă?

Mama: La şcoală îi este frică pentru că nu poate ieşi din clasă oricând. Şi nu îndrăzneşte să ceară voie de la profesor.

Dr. A: Poate că ar fi bine ca profesorii să fie avertizaţi din partea spitalului că este vorba de un enuretic. (Mama pleacă.)

Dr. A (adresându-se lui Emil): Bună ziua! Eşti silitor la învăţătură? Ce-ai vrea să te faci?

Emil: Mecanic.

Dr. A: Bravo! Eşti în stare? Cum merge cu scrisul?

Emil: Nu prea bine!

Dr. A: Dar cu desenul?

Amil: Destul de bine.

Dr. A: Poţi să te faci mecanic, dar pentru asta trebuie curaj, cu frica nu faci nimic. Nimeni nu-ţi vrea răul. Ai putea să înveţi să nu-ţi mai fie frică? Nu trebuie s-o faci pe puştiul în faţa profesorilor! Eşti de-acum băiat mare, nu mai eşti un sugaci. Chiar dacă mai iei şi note rele, gata cu frica! Şi eu luam uneori note rele, dar mă înverşunam să învăţ mai bine şi după aceea luam note bune. Niciodată nu trebuie să-ţi fie frică! Când te apucă frica, te commporţi ca un puştiulică. Cât timp mai ai de frecventat şcoala?

Emil: îndă doi ani, apoi intru ucenic.

Dr. A: La gimnastică cum merge?

Emil: Am luat nota 2!

Dr. A: Ai mulţi prieteni?

Emil: Am şi prieteni răutăcioşi, care mă bat.

Dr. A.: Te cerţi cu dânşii?

Emil: Câteodată.

Dr. A: Nu trebuie să le faci altora rău. Poţi să te cerţi fără să răneşti pe cinevaJDisputele sunt, într-un fel, exerciţii de gimnastică. Te cerţi şi cu fratele tău?

Emil: Are opt ani.

Dr. A.: Atunci înseamnă că tu eşti cel mare. E frumos să te cerţi cu dânsul?

Emil: Şi el e răutăcios. El se ceartă cu mine!

DrA: Se pare că nu e atât de fricos ca tine. Trebuie să încerci să faci progrese la învăţătură. Dacă el, la cei opt ani ai lui, se poate purta ca un om mare, cu atât mai mult ai putea să o faci tu. Să revii aici peste o lună şi să-mi spui cum merg lucrurile, dacă ai prins curaj şi dacă te porţi ca un bărbat în toată firea şi nu ca un mucos. Încearcă, apoi îmi vei povesti cum ai reuşit. (Băiatul iese.)

Deocamdată ne aflăm în faza încurajării. Dacă i-am vorbi de defectele lui, am fi departe de a-l încuraja. Dacă revine după o lună şi constatăm că a făcut progrese, atunci vom putea să abordăm şi problema defectelor lui.

NOTE

1 Urinare involuntară, în timpul somnului, care în cazul unor copii poate căpăta caracter sistematic. Unii autori utilizează termenul enurezis. Se întâlnesc şi cazuri de enurezie diurnă. (Nota trad.)

2 Malformaţie congenitală a canalului spinal, constând în absenţa sudării arcurilor vertebrale la una sau mai multe vertebre; malformaţia se întâlneşte în special în zona lombosacrală. (Nota trad.)

3 Cazul respectiv este pe larg înfăţişat în Alfred Adler, Cunoaşterea omului, capitolul „Trăsături de caracter de natură agresivă", paragraful consacrat geloziei. (Nota trad.)

4 Studiu dat publicităţii în 1907. (Nota trad.)