XVII. Pierderea afecţiunii -cauză a hoţiei

„Copil născut într-un oraş meridional din Ungaria. Împlinea doi ani şi jumătate, când tatăl său a dat faliment".

Faptul acesta ne face să ne gândim că până la vârsta de trei ani probabil că băiatul a crescut într-o situaţie materială favorabilă, situaţie care apoi trebuie să se fi schimbat. Ca urmare a falimentului tatălui său, băiatul s-a găsit într-o situaţie mizerabilă, copleşitoare. Nu este uşor să te adaptezi la o astfel de situaţie când ai trăit într-una total diferită. Copiii care au cunoscut la început o bună stare materială sunt puternic impresionaţi de o schimbare în rău survenită ulterior.

„S-a mutat cu soţia şi cu unicul său fiu la Viena, ca să caute aici de lucru".

Reţinem, deci, că în acel timp copilul era unic, răsfăţat şi obişnuit să se găsească în centrul atenţiei. Putem prezice că din acel moment o nouă situaţie defavorabilă trebuie să fi exercitat o impresie zguduitoare asupra acestui copil.

„În următorii şapte ani tatăl şi-a câştigat existenţa ca voiajor comercial."

Această circumstanţă este de notat, întrucât noi adesea am constatat că, atunci când tatăl este voiajor comercial, mama —date fiind frecventele absenţe ale tatălui – nu-şi poate îndeplini cea de-a doua funcţie a sa, anume lărgirea interesului social al copilului faţă de alte persoane şi în primul rând faţă de tată. Acest element are, în general, importanţa sa atunci când tatăl este constrâns să absenteze adesea de acasă. Acelaşi factor acţionează şi atunci când între soţi există grave neînţelegeri. În acest caz este imposibil să trezeşti interesul copilului pentru semenii săi. Adesea în căsniciile nefericite se întâlnesc copii-problemă. Crizele de furie ale tatălui sau folosirea de mijloace de educaţie autoritare sunt obstacole în calea dezvoltării sentimentului social.

„Şi s-a zbătut în procesul care a urmat falimentului său".

Dacă ne imaginăm situaţia în care trăia acest copil, vom putea înţelege tristeţea de moarte cu care acel proces impregnase atmosfera familială.

„Copilul nu-şi aminteşte ca acea atmosferă să-l fi zdruncinat".

Dacă acea atmosferă nu a lăsat urme în memoria sa, în schimb va fi influenţat stilul său de viaţă.

„Oricum, înainte de faliment copilul era ascultător, liniştit şi drăgăstos."

Aceasta înseamnă că era foarte ataşat de mama sa.

„. Şi o mare tandreţe îl lega de mama sa foarte tânără, dar nu întotdeauna şi foarte dreaptă şi încă şi mai mult de tatăl său, blând şi bun".

Dacă această observaţie este exactă, trebuie să subliniem îndeosebi expresia „nu întotdeauna şi foarte dreaptă". Mama nefiind poate în stare să-şi îndeplinească în mod corect prima sa funcţie, copilul s-a îndreptat spre o altă persoană. În pofida frecventelor sale absenţe de acasă, tatăl a putut câştiga afecţiunea copilului care, într-o a doua fază a dezvoltării, s-a ataşat mai mult de dânsul.

„în primăvară familia şi<-a schimbat domiciliul şi tatăl a fondat o casă de comerţ pentru soţia sa şi pentru unul dintre fraţii acesteia".

Faptul îl interpretăm în felul următor: întrucât mama a fost implicată într-o nouă ocupaţie, situaţia s-a agravat pentru copil, pentru că ea nu mai dispunea, ca înainte, de timp spre a se ocupa de dânsul şi a-l răsfăţa.

„Probabil că băiatul a intrat în cârdăşie cu indivizi de o condiţie dubioasă".

Informaţia aceasta confirmă ipoteza noastră, potrivit căreia mama nu prea mai avea timp de consacrat copilului, care dorea să aibă pe cineva lângă el.

, JE1 a furat cravate din magazinul părinţilor săi."

Probabil că acest copil are sentimentul de a fi fost deposedat. Tatăl este pe drumuri, mama la magazin, iar el este privat de îngrijirea ce i se cuvine, situaţie care îi dă sentimentul frustrării. Trebuie văzut ce a făcut el cu cravatele. Poate că le-a dăruit unor copii, spre a le câştiga căldura afecţiunii, acele sentimente pe care nu le mai găsea la propria-i mamă.

„. Spre a le face cadou ucenicilor mindirigii din acea casă de comerţ".

Faptul confirmă pe deplin concepţia noastră.

„A furat trandafiri dintr-un parc de prin împrejurimi, fie spre a-i oferi unei mătuşi foarte frumoase şi care îl iubea mult, fie spre a-i aduce acasă".

Ca mulţi copii care se simt deposedaţi, el începe să-i corupă pe alţii, pentru a le câştiga dragostea, tandreţea. Avem aici unul dintre motivele cele mai frecvente care îi determină pe copii să fure. Este un motiv complet necunoscut la tribunalele pentru minori, de exemplu, unde nimeni nu-şi bate capul cu acest punct de vedere.

„într-o zi, băiatul, care în acel timp avea opt ani, ieşea de la şcoală împreună cu colegii lui; pe când aceştia l-au salutat politicos pe abatele întâlnit în drum, el i-a aruncat acestuia o necuviinţă nemaipomenită".

Aşadar, iată-l un liber-cugetător! Ba chiar trebuie să ducem şi mai departe deducţiile noastre: băiatul acesta, care doreşte atât de mult să se afle în centrul atenţiei, prezintă probabil o neînfrântă tendinţă de a se face remarcat. Cum pe o cale normală nu are nici o şansă de succes, încearcă alte căi.

„De ce?" se întreabă acela care a redactat referatul din care extragem citatele., JE1 nu a avut niciodată de-a face cu acel abate". Care era deci motivul acelei conduite incalificabile? După o oră el a fost adus la şcoală, pentru a săruta mâna abatelui şi a-i cere iertare, dar a refuzat".

Aveţi aici, iarăşi, o imagine a întregului său caracter: el, care întotdeauna a vrut să joace un rol dominant, nu concepe să se plece în faţa nimănui, nici prin cap nu-i trece să recunoască faptul că nu are dreptate. Personal nu înclin să le cer copiilor să-şi ceară iertare şi să recunoască a nu avea dreptate. Aş prefera să se procedeze în modul în care s-a procedat o dată cu mine. Aveam vârsta de şase ani când le-am jucat un renghi părinţilor mei. Mama mea, vânată de mânie, mi-a cerut socoteală, pe când eu eram foarte jenat, fiind cât se poate de conştient de vinovăţia mea. Tatăl meu, care stătea lângă dânsa, tăcut, a sfârşit prin a mă lua de mână, zicându-i: „Lasă-l". Scena aceasta m-a impresionat profund şi îmi amintesc mereu de ea. Îi sunt recunoscător tatălui meu pentru atitudinea lui de atunci. M-a influenţat mai mult decât dacă mi-ar fi cerut să-mi pun cenuşă în cap sau dacă mama mi-ar fi tras o palmă. Nu văd de ce ar fi bună metoda care constă în a-l sili pe copil să-şi ceară iertare. Este în afară de orice îndoială faptul că băiatul despre care discutăm ştie că a greşit. De ce să-i cerem o mărturisire publică? Pentru ce să-l umilim în mod public, demonstrându-i că a trebuit să se supună?

„A primit o notă proastă la purtare şi tot restul anului şcolar a fost obligat să ocupe banca din fundul clasei".

Putem face prezicerea că măsura aceasta nu va putea să exercite o influenţă pozitivă asupra lui, deoarece prin aceasta el va rămâne în centrul atenţiei clasei. Se va face remarcat într-un mod neplăcut şi o va face pe eroul şi pe martirul.

„Institutorul nu îl trata cu răutate".

Iată, în mod cert, o circumstanţă atenuantă, aducătoare de roade bune. Dacă institutorul ar fi arătat o atitudine duşmănoasă, băiatul s-ar fi răzvrătit în continuare, încă şi mai vârtos.

„Un eveniment banal din acea perioadă s-a fixat pentru totdeauna în memoria lui. Copilul, umblând prin curte, i-a dat unui lucrător care dulgherea acolo o bucăţică de azimă din care ciugulea el. Lucrătorul a pus bucăţica aceea pe bancul său şi, cu ciocanul, a făcut-o mici fărâme, spunând: «Aşa ar trebui să-i zdrobim pe toţi jidanii!».

După cum vedem, era vorba de un băiat evreu. Este firesc ca o astfel de replică să fi zguduit profund pe acest copil avid de blândeţe, de afecţiune şi bunăvoinţă. Nici pe noi acea replică nu ne-ar face să zâmbim, văzând în ea expresia unei tendinţe generale; iar dacă ar fi să o examinăm mai în profunzime, am căuta în primul rând rădăcinile acestui sentiment. Să vedem ce alte urmări a avut asupra copilului această întâmplare.

„Nu ne-a stat în putinţă să stabilim dacă această întâmplare s-a petrecut înainte sau după incidentul cu abatele. Nu ar fi fost lipsită de interes şi de importanţă stabilirea acestui fapt. Se poate ca respectiva întâmplare să fi declanşat la el o atitudine de duşmănie şi ca ofensa adusă abatelui să fi fost rezultatul unei astfel de atitudini.

În primăvara anului următor, tatăl a lichidat casa de comerţ şi s-a mutat din nou în arondismentul IX. Ceva mai târziu tatăl a început să-şi ispăşească pedeapsa cu închisoarea, la care fusese condamnat ca urmare a falimentului său".

Din nou o zdruncinare a sufletului acestui copil însetat de afecţiune şi atât de ataşat de tatăl său. A trebuit, deci, să-şi vadă sărmanul tată băgat la închisoare. Nu m-aş mira ca acest copil să fi manifestat o puternică opoziţie faţă de legislaţia noastră şi să fi sfidat întreaga societate. Se poate ca acea zguduire emoţională să fi împiedicat cu totul manifestarea interesului crescând faţă de semenii săi şi să fi ruinat orice rudiment al unui atare interes. Copilul va afişa tendinţa de a se asocia cu indivizi care pun în pericol ordinea socială; probabil că o va apuca şi pe calea crimei.

„Nimeni şi niciodată nu a putut discuta despre acest fapt cu copilul".

Este extrem de greu să-i ascunzi un fapt ca recluziunea tatălui. Evident, mai bine ar fi fost ca niciodată să nu fi ştiut nimic despre aceasta. Dar ne îndoim că, în cazul dat, ar fi fost posibilă o tăinuire a adevărului.

„Mai târziu, ca adolescent şi ca adult, a evitat să abordeze o discuţie pe această temă. El a trăit faptul ca pe o umilire şi o vexaţiune profundă. Se prefăcea întotdeauna că ignoră acel fapt, despre care nu le-a vorbit niciodată nici măcar prietenilor lui intimi".

Ne aflăm în faţa unui fapt extrem de interesant, pentru că, dacă băiatul era revoltat, dacă ar fi simţit ca pe o injustiţie ceea ce s-a petrecut cu tatăl său, pe bună dreptate ar fi trebuit să insiste asupra ipotezei că tatăl său fusese închis pe nedrept. Dar, pesemne, era puternic influenţat de tradiţie şi de concepţiile burgheze şi nu a putut domina aceste concepţii, spre a discuta lucrurile într-un mod deschis şi liber. Nu se poate să vorbeşti despre toate cele; există lucruri despre care ar fi nesăbuit să vorbeşti. La băiatul acesta, care începe să iasă din cadrul societăţii, înscriindu-se într-o mişcare de revoltă, putem decela limpede o anumită ezitare în atitudinea sa. Evenimentele exterioare au o importanţă capitală în structurarea atitudinilor. Probabil că el ar fi păşit pe calea cea bună dacă tatăl său nu ar fi fost băgat la închisoare şi dacă nu s-at fi simţit oprimat din cauza religiei sale.

„Recalcitranţa sa din ultimii doi ani a dispărut brusc, copilul copleşind-o cu o tandreţe fără seamăn pe mămica lui, atât de tânără şi de frumoasă, faţă de care se arăta ascultător şi potolit".

Vedem aici manifestarea trebuinţei de a se ataşa de cineva, nu de un cerc de oameni mai larg, ci de o persoană unică. Structura sa este de aşa natură încât nu se poate ataşa decât de o singură persoană. Dacă i se ia pentru un anumit timp tatăl, el îşi caută altul. Dacă mama lui era ocupată, încerca să câştige simpatia ucenicului; are mereu nevoie de cineva faţă de care să se ataşeze.

După ce tatăl a fost eliberat, printr-o muncă neîncetată a putut depăşi greutăţile materiale generate de absenţa sa. Dar acea îndelungată opresiune care planase asupra familiei dispăruse ea, oare?

Dificultăţile materiale prin care trecuse îl făcuseră pe băiat să simtă iarăşi povara circumstanţelor exterioare.

„Copilul s-a reanimat".

Încă nu suntem cu totul satisfăcuţi, deoarece nu ştim ce semnifică această reanimare, nu cunoaştem de ce ea s-a produs. Copilul încă nu ştie ce atitudine să adopte, întrucât în memoria sa tatăl său trăieşte ca acea fiinţă care l-a răsfăţat.

„în primii ani de şcoală era printre cei mai buni elevi; ulterior, s-a situat printre submediocri, pentru ca acum să-l vedem înviorat şi vesel".

Aceasta coincide cu perioada întoarcerii acasă a tatălui său.

„Fiind ascultător şi sârguincios, curând s-a numărat printre fruntaşii clasei".

Este cu putinţă să fi avut şi un institutor pe care îl simpatiza.

„A fost lăudat în repetate rânduri, pentru rezultatele bune, de către institutorul pe care el îl stima mult, iar aceste laude l-au stimulat".

Iară a găsit o persoană care să se ocupe de dânsul. Pare să fi fost salvat de dragostea şi afecţiunea ce i s-au arătat.

„în toamnă, la liceu, a avut un start bun".

Singurele noastre temeri se referă la evoluţia lui pe mai departe: ce se va întâmpla dacă nu reuşeşte să ocupe la şcoală o poziţie în care să fie stimat? S-ar putea să aibă un diriginte care să nu-i fie pe plac sau să aibă greutăţi legate de religia sa şi astfel să se simtă dezavantajat S-ar putea să dea peste unele obstacole sau să nu găsească metoda potrivită pentru munca sa şcolară. Mai târziu, în viaţă, de asemenea va putea cunoaşte situaţii în care căldura afectivă să-i lipsească. Sunt rezervele noastre cu privire la viitorul evoluţiei băiatului.

, Jn luna noiembrie, tatăl său a căzut grav bolnav".

Experienţa pe care am acumulat-o ne vine în ajutor, arătându-ne că în cazul în care un asemenea copil pierde contactul cu cei care îi asigură căldura afectivă, pierdere cauzată de boala tatălui, ca şi de faptul că mama trebuie să se ocupe în primul rând de bolnav, nemaiputându-şi răsfăţa copilul, acesta poate trece printr-o situaţie nouă, adesea foarte grea pentru dânsul. Tocmai în astfel de conjuncturi au loc eşecurile. Pentru noi faptul este de înţeles: tatăl e bolnav grav, mama trebuie să se ocupe de dânsul, iar copilul este din nou izolat. Dacă ar avea şansa ca în această perioadă să aibă la şcoală un diriginte care să se poată ocupa de dânsul, dificultatea ar fi uşor de depăşit; dar, pentru moment, nu cunoaştem nimic în această privinţă.

„în timpul unei călătorii, tatăl, în vârstă acum de 40 de ani, a făcut un ictus şi a rămas hemiplegie".

Înţelegem prea bine ce înseamnă, într-un cămin, îmbolnăvirea capului familiei, a susţinătorului acesteia, mai ales când este vorba de o familie unită. Înţelegem, de asemenea, consecinţele acestui eveniment.

„La faliment l-au dus marile sacrificii materiale pe care a trebuit să le facă pentru numeroşii săi fraţi şi surori, mai ne vârstnici, precum şi pentru părinţii săi".

Iată explicaţia care ar fi trebuit dată copilului, ceea ce i-ar fi înfăţişat în propriul său tată un bărbat drept şi cinstit.

„Nervii încordaţi din cauza procesului, care a durat mai mulţi ani, vexaţiunile, regretul de a nu-şi mai putea ajuta-părinţii, fraţii şi surorile, surmenajul şi acea particularitate nefericită de a nu se fi putut confesa altuia, nici chiar soţiei sale, pe care, de altfel, o alinta mult, grijile care îl împovărau, toţi aceşti factori au pricinuit desigur prăbuşirea fizică a acestui bărbat, până atunci perfect sănătos".

Aici se termină referatul din care am extras citatele pe care vi le-am expus, iar de aici încolo trebuie să recurgem la supoziţii. Dacă băiatul se simte în apele lui la şcoală, el va depăşi situaţia dificilă în care se găseşte. Dacă va abandona şcoala, va fi nevoit să se supună destinului său şi să se mulţumească cu o funcţie de subaltern, situaţie în care va suferi nespus.

Ştim că are un stil de viaţă automatic, care se manifestă prin nevoia de a găsi o persoană de care să se ataşeze. Nu vom fi surprinşi să constatăm că din nou reînvie în el acea revoltă pe care am mai întâlnit-o la dânsul, în cazul în care se va simţi iarăşi dezavantajat sau dacă îl încearcă un puternic sentiment de inferioritate. Dacă, însă, are parte de o situaţie favorabilă, cineva ocupându-se de el, este posibil ca băiatul să-şi urmeze drumul în viaţă în aşa fel încât nimeni să nu aibă a-i reproşa nimic.

Mai târziu poate că va progresa într-un mod satisfăcător. Dacă se va găsi într-o situaţie care să-i convină, nu va întâmpina dificultăţi deosebite în exercitarea profesiunii sale. Mai grea pentru dânsul va fi soluţionarea problemei afecţiunii, dat fiind faptul că va căuta mereu să se facă răsfăţat. Va fi mereu în căutarea unei femei care să se poarte cu el întrucâtva ca mama sa, la care, cum am văzut, găsea împlinirea tuturor dorinţelor lui de copil. Dar o astfel de situaţie nu s-ar putea ivi decât printr-o fericită coincidenţă.

Nu ne supără faptul că a trebuit să exersăm pe marginea unui fragment de referat, etalându-ne paleta de cunoştinţe în materie de psihologie individuală. Aş dori să profit de prilej ca să subliniez că este mai puţin important de a şti dacă am ghicit tot ceea ce ar putea avea loc ulterior. Ne satisface fie şi numai faptul de a fi putut scoate în evidenţă detaliile cazului respectiv cu mai multă precizie ca de obicei. La fel procedăm şi în viaţă, întâlnind fiinţe omeneşti din a căror existenţă nu sesizăm decât un fragment şi în legătură cu care restul suntem nevoiţi să-l ghicim. Niciodată nu ne este dat să găsim un portret perfect, iar concluziile trebuie să le tragem noi înşine, cu osteneala de rigoare.