XVI.Lupta pentru recucerirea paradisului pierdut

Este vorba de an preşcolar în vârstă de cinci ani, al cărui caz ne va permite ca, analizându-i viaţa de până acum, să tragem o concluzie cu privire la modul în care se va comporta la şcoală. Vreau să vă arăt, în stil telegrafic, calea pe care putem reuşi să înţelegem structura unui caz şi confirmarea acestei structuri.

„Avem de-a face cu un copil-problemă".

Acest copil se află în mod cert angajat într-o luptă şi trăieşte în această stare, într-un anturaj blând, care cu siguranţă l-a răzgâiat. Se pune, aşadar, întrebarea: în ce scop se află el în luptă în prezent? De ce are el impresia că acum nu mai este răsfăţat ca înainte? Actualmente poziţia sa nu mai este atât de favorabilă pe cât i-a fost. Toate acestea pot fi prezise.

„Este hiperactiv".

Este pentru noi o noutate? Ne putem, oare, reprezenta un luptător care să nu fie hiperactiv? Dacă nu ar fi şi activ, l-am socoti deficient mintal. Căci este neîndoielnic faptul că „luptător" şi „activ" sunt atribute de nedespărţit şi fac parte din stilul de viaţă al unui copil modern.

„îi place să strice lucruri, să le spargă".

Este un mod de a lupta.

„Din când în când are crize de furie".

Toate acestea sunt de Ia sine înţelese şi trebuie să avem de-a face cu un copil inteligent. Se pune, însă, problema de a stabili dacă face parte din categoria copiilor deficienţi mintal, care trebuie crescuţi într-un mod cu totul diferit. Astfel de copii nu dispun de un stil de viaţă, pe când al nostru, dimpotrivă, are un scop: să lupte şi să învingă, să trăiască bucuria învingătorului.

„Mama relatează că starea de sănătate a copilului este bună, că el este plin de viaţă. Şi că vrea ca întotdeauna cineva să se ocupe de persoana lui".

Este o luptă ca aceea care se poate desfăşura într-o familie, unde neapărat trebuie să faci ceva ca să-i scoţi din sărite pe ceilalţi.

„Se caţără încălţat cu bocănceii murdari pe masă. Încearcă cea mai mare satisfacţie să se joace cu lampa, în timp ce mama sa este ocupată şi are nevoie de lumină".

Ştie exact în ce punct să atace.

„Dacă mama lui cântă la pian sau citeşte, tocmai aceste momente le alege el ca să se joace cu lumina. Nu stă o clipă locului, nici în timpul meselor, cerând o permanentă supraveghere".

Vrea să iasă învingător şi să se situeze în centrul atenţiei. Ajunşi aici, ni se impune următoarea idee: dacă el are o atât de mare nevoie de a se afla în centrul atenţiei, este de crezut că s-a şi aflat în această situaţie anterior şi că acum doreşte s-o restabilească. Ce eveniment a putut, aşadar, să agraveze atât de tare situaţia sa? Evenimentul este naşterea unui frăţior.

„Caută mereu prilejul să boxeze cu tatăl lui, să se joace cu dânsul".

După cum vedem, găseşte ceea ce caută, ceea ce îi este de trebuinţă ca să lupte şi să tulbure liniştea.

, Are obiceiul să-şi înfunde mâna în prăjitură şi să-şi umple gura".

Ar putea lupta şi prin refuzul hranei.

„Dacă mama sa are invitaţi, el îi împinge, îi scoală de pe scaunul lor şi se aşază în locul lor".

Este un act care ne dovedeşte că nu-şi iubeşte semenii, constatăm un deficit de sentiment al comuniunii sociale, ceea ce explică şi pornirea lui împotriva fratelui mai mic.

„Dacă tata şi mama cântă la pian, copilul strigă fără încetare, spunând că nu-i place cântatul la pian".

Ar vrea ca părinţii să se ocupe exclusiv de persoana lui. Dar orice meteahnă, orice neajuns am constata la copil, nu trebuie să-l pedepsim, pentru că pedeapsa nu ajută. Ştim deja cum trebuie să-l tratăm. Băieţelul acesta se simte ofensat, rănit, împins pe planul al doilea.

„Tatăl este cântăreţ şi cântă la concerte. Mama copilului îl acompaniază. Băiatul a strigat o dată: «Tată, vino-ncoace!».

Deci toate eforturile lui au drept ţel ca părinţii să se ocupe mereu şi numai de dânsul.

„Are crize de furie dacă doreşte ceva şi nu obţine imediat".

Atitudine de luptător.

„Distruge tot ce-i cade în mână, cu o şurubelniţă, cu care desface şi şuruburile de la patul lui".

Aici apare din nou atitudinea lui asocială. Face tot ce poate spre a le aduce prejudicii părinţilor şi pentru a-şi arăta proasta dispoziţie.

„Uneori face remarci cinice, mai ales când a făcut vreo poznă şi ştie că asemenea remarci îl vor ajuta să iasă din impas. Lumea îl consideră băiat inteligent pentru că face observaţii caustice. Este instabil, neputându-se ocupa mult timp de unul şi acelaşi lucru. Mama face încercări de a-l dezbăra de acest prost obicei" (evident, fără să reuşească).

„Mama îi dă o palmă; râde şi vreo două minute stă liniştit. Mama este de părere că băiatul a fost în mod excesiv răsfăţat de către tată şi bunică. În prezent, la drept vorbind, nu mai este răsfăţat".

Sentimentul de comuniune socială nu s-a putut dezvolta la copil, care a rămas legat în exclusivitate de tatăl şi mama sa; de unde modelarea eronată a copilului.

„Şi tatăl, ca şi mama, este mereu epuizat, pe când copilul are o energie neistovită".

Fireşte că acest joc, care îi place, nu-l oboseşte. Munca de educaţie nu place nici tatălui, nici mamei, extenuându-i. Constrângerea nu serveşte la nimic, pentru că, dacă este constrâns, băiatul se răzbună.

„Nu are memorie şi nu se poate concentra".

Asta pentru că nu dispune de cele necesare şi nu are pregătirea cerută spre a acţiona în mod independent. De aici şi lipsa sa de memorie, ca şi imposibilitatea de a se concentra.

„Nu a frecventat niciodată grădiniţa de copii".

Deci mama pare să-l fi crescut pur şi simplu pentru ea însăşi.

Este extrem de important să ne dăm seama de modul în care înţelegem aceste raporturi. Putem vorbi de comprehensiune atunci când ştim că este vorba aici de un element de ansamblu, nu de un proces fiziologic. A înţelege este a sesiza raportul existent între lucruri, între fapte.