IV. O MEZINĂ RĂSFĂŢATĂ

„Fetiţa este în vârstă de 11 ani; tatăl a ieşit la pensie de la căile ferate, iar mama este casnică. Femeia aceasta a avut 14 copii, din care şapte sunt în viaţă. Petronella este mezina".

În ceea ce ne priveşte, avem o concepţie bine definită referitoare la structura caracterologică a mezinului. Cunoaşteţi cu toţii, desigur, din Biblie, istoria lui Iosif, care ar fi dorit ca soarele, luna şi stelele să se încline în faţa lui şi care povesteşte acel vis al cărui sens este foarte bine înţeles de către fraţii săi. Ei îşi leagă fratele într-un sac şi îl vând. Legenda aceasta este extrem de instructivă. Mai târziu Iosif devine stâlpul întregii familii şi chiar al întregii ţări, salvând un întreg popor. Prâslea! 1 Veţi constata adesea că, într-un fel sau altul, mezinul devine o personalitate marcantă, fie în sensul bun, fie în cel rău la cuvântului, cumulând bogăţie şi putere.

Nu cunoaştem nimic precis cu privire la sexul şi relaţiile celor 14 copii. Putem însă spune că mezinul este adesea deosebit de răsfăţat, datorită faptului că părinţii se bucură mult de a fi putut procrea, la vârsta lor, acel copil (în afară de cazul că acesta îi contrariază).

Mezinul creşte într-o ambianţă cu totul deosebită de a celorlalţi copii, pentru că el este singurul care nu are succesor. De unde situaţia sa relativ privilegiată. Cât despre ceilalţi, ei trăiesc acea tragedie de a-şi vedea locul luat de un alt copil. De o astfel de tragedie mezinul este scutit şi faptul se manifestă în atitudinea sa. Mezinul nu simte pe nimeni în spatele său, este în felul acesta asigurat dinspre partea aceasta.

Extragem din chestionar următoarele date: „Ea are periodic chef de lucru, după care zelul ei scade".

Ori de câte ori vedeţi o astfel de instabilitate în activitatea unui şcolar, puteţi fi siguri că aveţi de-a face cu un copil răsfăţat. Un asemenea copil nu face progrese decât în mod condiţionat: atunci când nu trebuie să desfăşoare eforturi spre a le obţine. Dacă atmosfera călduţă şi agreabilă dispare, randamentul său scade. Dacă un şcolar este sau nu un răsfăţat, diagnosticul îl putem pune după carnetul său de elev. Ca orice bun medic practician, ne stă în putinţă să diagnosticăm acest tip de copil.

„Copilul preferă să scrie, să deseneze, precum şi lucrul de mână".

Este un copil al dexterităţilor manuale. Faptul îşi poate trage originea dintr-un antrenament manual îndelungat. Dat fiind faptul că din prima copilărie prezintă o tendinţă de a se ocupa de lucrul manual putem de asemenea conchide că este probabil stângaci, că şi-a compensat dificultăţile şi că şi-a antrenat în mod deosebit mâna dreaptă. Dar această a doua ipoteză este de luat în seamă cu circumspecţie, fiind lesne de confirmat sau de infirmat.

„Mama ia apărarea conduitei rele a copilei".

Iată o mamă care ia apărarea copilului, chiar dacă critica are justificare. Intrăm astfel în posesia confirmării că fetiţa e răsfăţată.

„îşi distribuie uşor atenţia".

Aceasta ne arată că fetiţa are o sferă largă de interes, că vede şi înţelege totul şi că viaţa o interesează îndeaproape. Este vorba de un copil care nu şi-a pierdut curajul, care nu dă înapoi, care nu este închis în sine, ci caută contactul cu lumea exterioară. Identificăm aici o activitate socială care are loc poate pe un teren special, în legătură cu lucruri neimportante, dar baza este dată.

„Ea încearcă să deturneze atenţia celorlalţi, deranjându-i".

Se impune să înţelegem că acest copil este mereu preocupat să stingherească procesul de învăţământ. Faptul nu ne surprinde, deoarece ştim că asemenea copii răsfăţaţi, dispunând de un anumit dinamism, dau curs liber tendinţei lor dominante: să procedeze în aşa fel încât să ajungă în centrul interesului anturajului; din nefericire, însă, pe latura inutilă a vieţii. Fetiţa noastră, de altfel, va merge destul de departe în acest sens, dat fiind faptul că găseşte la mama ei sprijinul de care are nevoie.

„Remarcabilă capacitate de înţelegere".

Dispare şi cea mai mică îndoială în ceea ce priveşte interesul treaz al fetiţei. Nu m-ar mira ca, la o examinare a inteligenţei, să se constate că nivelul ei intelectual se situează deasupra mediei.

„Observă în mod independent şi judicios evenimentele vieţii de zi cu zi".

Se confirmă faptul că fetiţa dispune de un potenţial de activitate care o împinge să se ocupe de toate cele şi să ia atitudine rezonabilă în faţa anumitor situaţii.

„Capacitate de reprezentare clară a lucrurilor, copil înzestrat, cu simţ critic".

Nu vrem să spunem că simţul ei critic o ia totdeauna pe căi greşite. Dacă, întâmplător, are dreptate, admitem, cu toate acestea, că fetiţa are o anumită tendinţă de a-i depăşi pe ceilalţi.

„Se apucă cu curaj de orice lucru nou".

Putem trage concluzia că de îndată ce se apucă de ceva nou înaintează cu hotărâre. O dată în plus, activismul ei iese în evidenţă. Stilul de viaţă al acestei copile începe a se contura: avem în faţa ochilor imaginea unei fetiţe întreprinzătoare, interesată de lumea din afara ei şi care, cum este cert, are tendinţa de a se ridica deasupra celorlalţi.

Care o fi atitudinea ei în mediul social al şcolii, în faţa învăţătorului?

„Uneori, în activitatea ei, este capricioasă".

Avem aici confirmarea celor spuse anterior.

„Când se recunoaşte că treaba pe care a dus-o la îndeplinire e reuşită, se simte extrem de încurajată".

„Manifestă dorinţa arzătoare de a fi aprobată, voind să joace un rol important".

Este din nou un aspect care ne demonstrează curajul ei, spiritul de decizie. Pesemne că la ea acasă nu petrece zile mohorâte, deoarece ştim că mama sa îi ia apărarea.

„îi place să se ţină de hotărârea luată".

Ca toţi cei care se simt puternici.

„Ea deturnează asupră-i atenţia celorlalţi copii, tulburând atmosfera de lucru a clasei".

Se poate presupune că are de atins un scop.

— Acela de a se situa în centrul atenţiei. Aceasta nu-i reuşeşte decât tulburând procesul de învăţământ.

„Manifestă tendinţa de a conduce".

Mezina – micul Iosif.

„Dar nu prea dispune de calităţile cerute pentru aceasta".

De ce îi lipseşte darul de a conduce? Ceilalţi copii i se opun, nu vor să fie în permanenţă conduşi de acest boţ de fată. Ea încă nu a ajuns la înţelegerea modului cum pot fi conduşi ceilalţi. Cu siguranţă că într-o zi va izbuti să-şi însuşească darul de a fi conducător.

„Se exprimă bine şi vorbeşte cu uşurinţă".

Cuvântul este şi el un mijloc prin care poţi atrage atenţia celorlalţi asupră-ţi. Adesea veţi remarca la copiii-problemă, la nevrotici sau la alienaţi această iubire pentru cuvânt; asemenea oameni vorbesc fără încetare.

Observaţiile de mai sus provin din perioada vieţii de şcolăriţă în cursul primar, pe când cele ce urmează datează din perioada ei ca elevă la şcoala secundară.

, La început nu s-a făcut remarcată în mod deosebit, dar cu prilejul primei plimbări (o excursie) colegii s-au plâns de bufonerii şi de purtări stânjenitoare din partea ei".

Cu acel prilej ea deja ştia ce voia: să-şi fixeze un loc al ei. De ce nu s-a făcut remarcată imediat? Faptul acesta pledează în favoarea iscusinţei copilului: mai întâi trebuie să vadă cum are de procedat.

„De vreo două-trei săptămâni dă dovadă de un comportament de neîngăduit. Strigă în timpul orelor de clasă, îşi părăseşte mereu locul din bancă, îi înghionteşte pe ceilalţi şi încearcă să-i deranjeze în fel şi chip".

Probabil că această conduită înseamnă că ea avansează în tendinţa de a-i depăşi pe ceilalţi. Înţelegem prea bine ce vrea ea să obţină prin aceasta: să-şi arate puterea, să ajungă să-i domine pe ceilalţi copii.

„Cu ocazia unei compuneri, nici vorbă să se apuce de lucru, iar când i se face observaţie, ia mânioasă călimara şi îşi toarnă cerneală pe mâini, pur şi simplu îşi spală mâinile cu cerneală şi murdăreşte pupitrul".

Depăşeşte măsura, comportându-se ca un învingător turbat care vrea să demonstreze cu orice preţ că el este cel mai tare. Dat fiind faptul că avem de-a face cu un copil inteligent, putem trage concluzia că nu se simte în largul său la şcoală şi că va trebui să facem ceva mai mult pentru această fetiţă. Atitudinea adoptată ne arată că ea şi-a pierdut speranţa de a putea juca un rol important în şcoală.

„Este chemată mama, care, furioasă, îşi pierde orice control, o trage pe fată de păr, o pălmuieşte prosteşte şi îi răsuceşte braţele".

Până şi mama şi-a pierdut cumpătul. Trebuie să spunem că nu este cea mai nimerită metodă de a pedepsi ultima ispravă a fetei, exteriorizarea dinamismului copilului. De-acum încolo ea se va bucura numai dacă va reuşi să-i scoată din sărite pe mamă şi pe profesor. Am citit nu demult un pasaj, într-o biografie a lui Rosegger, unde autorul povesteşte că trăia o bucurie imensă când, copil fiind, îşi putea aduce tatăl în aşa hal de mânie încât acesta îl bătea. Mai târziu, înţelegând că tatăl său îl iubeşte, şi-a schimbat atitudinea. Copilul voia să se asigure că este iubit şi că se poate avea încredere într-însul. Când această certitudine îi lipseşte face şi pe dracu-n patru să irite pe cineva, să-l scoată din răbdări, până ajunge la rezultatul urmărit. Aceasta îi stimulează forţa proprie.

„Directoarea şi-a dat toată osteneala să o calmeze pe mamă şi a dus imediat copilul în clasă. Fata nu a plâns, nu a ţipat, avea o atitudine dârză".

Vedeţi, prin urmare, ce demonstraţie îi face ea mamei: „Tu eşti prea slabă; sunt mai tare decât tine!" „Abia a plecat mama şi eleva este trimisă la directoare, deoarece face cu neputinţă desfăşurarea lecţiei".

Prin aceasta, fata arată că nimic nu o impresionează, că „nimeni şi nimic nu o poate influenţa". Într-un anumit sens, fetiţa aceasta merită admiraţia noastră – ea are un temperament deosebit de puternic. Dacă am putea canaliza această putere extraordinară într-un sens folositor, am face ceva bun.

„Directoarea îi vorbeşte cu bunăvoinţă şi copilul promite să asculte, dar în acelaşi timp nu are deloc intenţia de a-şi ţine promisiunea".

Fata îşi dă seama că directoarea se interesează de dânsa cu simpatie. Ea ar vrea să-i facă neapărat pe plac directoarei şi să fie ascultătoare, dar de îndată ce se găseşte în clasă intră în joc mecanismul stilului ei de viaţă. Unii autori înclină să creadă că aici este vorba de ambivalenţă2, pe de o parte copilul arătându-se serviabil, iar pe de altă parte nesupus. Nu trebuie să ne reprezentăm psihicul omenesc într-o manieră atât de automatică. Evident, acest stil de viaţă mecanizat funcţionează potrivit unei scheme, dar într-un mod care variază în concordanţă cu situaţia. Când se află în faţa directoarei, ea are impresia că este vorba de o persoană pe care a cucerit-o, pe când în clasă nu mai are aceeaşi impresie.

„Directoarea îi dă o sarcină de încredere, aceea de a pune la zi calendarul cu file volante".

Este unul din mijloacele prin care poţi să calmezi un astfel de copil, mijloc care are o semnificaţie mai profundă: acela de a acţiona asupra copiilor aflaţi în căutarea superiorităţii. Încredinţarea unei funcţii de încredere îi poate linişti. Dar eleva noastră voia mai mult, voia să fie mai presus decât ceilalţi copii şi nu este de crezut că se va potoli cu totul.

„Profesoara intră în clasă. Fata face observaţia că are nişte bigudiuri nemaipomenite. Unde s-ar putea cumpăra asemenea bigudiuri?"

Aceasta înseamnă exprimarea unei ostilităţi făţişe. E vădit faptul că eleva se află într-o stare de luptă deschisă cu acea profesoară. Numai o inamică declarată poate vorbi în felul acesta.

„Copiii din această clasă, evident, sunt prea fragezi ca să nu se amuze la asemenea remarci. Dezordinea continuă. La început se putea crede că fata pur şi simplu voia s-o sâcâie pe acea profesoară, dar mai târziu le-a venit rândul şi celorlalte".

Ca şi primei profesoare, poate că şi celorlalte le era imposibil să facă pe placul elevei şi s-o pună din capul locului în fruntea clasei. Pe de altă parte, vedem că nu vom reuşi să-l îndreptăm pe acest copil dacă nu ghicim numaidecât ce doreşte. Ne va antrena în aceeaşi luptă în care i-a antrenat pe ceilalţi. Ar fi o greşeală să ne apucăm să-i reproşăm defectele. Trebuie să iniţiem o conversaţie cu dânsa, vorbindu-i de calităţile pe care le are. Felul de a o face depinde de individualitatea pedagogului.

, Pe parcursul a două lecţii de ştiinţe naturale, directoarea a trebuit să stea în clasă, pentru a se putea desfăşura procesul de învăţământ".

Puterea fetei noastre nu este suficient de mare ca să se măsoare în luptă cu directoarea; de altfel cu aceasta din urmă pare să se afle în cele mai bune raporturi. Poate din respect, dar şi din recunoştinţa că i-a luat apărarea.

„Profesoara i-a trasat elevei câteva sarcini: să şteargă de praf materialul didactic, să aducă apă etc, dar şi în această situaţie foarte repede ea a început să facă nerozii, boacăne".

Cazul ne incită la meditaţie. După cum am văzut, ea execută într-un mod satisfăcător cerinţele directoarei. Dacă o altă profesoară îi dă o sarcină, nu se alege nimic. Şi din acest fapt putem trage învăţătură: felul în care trebuie să te apropii de acest copil. Cum constat, educaţia modernă are tendinţa să-l pună pe copil într-o situaţie plăcută, putându-se observa că într-o astfel de situaţie un copil se comportă mai satisfăcător. Psihologia individuală, dimpotrivă, încearcă să-l obişnuiască pe copil să nu-şi piardă echilibrul, chiar dacă se găseşte într-o situaţie defavorabilă. Dacă rememorăm condiţiile în care se formează stilul de viaţă mecanizat, vedem că acesta s-a structurat de aşa natură încât mama fetei trebuie să-i creeze acesteia o situaţie plăcută, ca să poată să-i câştige încrederea. Trebuie, apoi, să facă din copil un partener social pentru viaţa în colectivitate. Nu ne putem sustrage de la îndeplinirea acestei funcţii, care de fapt revine mamei: trebuie să începem cu aceasta şi să ne asigurăm simpatia copilului, pentru ca apoi să-l integrăm în societate. Altfel nu vom reuşi.

„La exerciţiile fizice eleva se arată turbulentă şi părăseşte rândul. Este închisă în vestiar; aici împrăştie bucăţele de hârtie pe jos, apoi rochiile colegelor. Este cu neputinţă să o determini să restabilească ordinea".

Mereu în luptă.

„însăşi directoarea este obligată să parlamenteze cu ea îndelung până când fata să se hotărască să strângă hârtiile de pe jos şi că pună hainele în ordine".

Directoarea reuşeşte chiar să o facă să-şi recunoască greşeala şi să se umilească.

„Altă dată reuşeşte să schimbe la vestiar încălţările şi ciorapii colegelor ei de clasă. O fată nu-şi găseşte ciorapii şi, evident, este suspectată micuţa H. Nici directoarea, nici profesoara nu o bănuiesc că şi-ar fi putut însuşi ciorapii, dat fiind că fata cu pricina este curată şi foarte corect îmbrăcată. Nu-i lipseşte absolut nimic, nici în ceea ce priveşte hrana, nici în ceea ce priveşte vestimentaţia. A doua zi, directoarea, mama elevei H. şi mama fetei păgubite insistă ca presupusa vinovată să mărturisească unde a ascuns ciorapii".

Trebuie să spun că fata nu prezintă tendinţa de a minţi. Minciuna este incompatibilă cu modul ei de a fi, fiind un semn de laşitate. În astfel de împrejurări se impune să fii prudent, deoarece este posibil ca un alt copil să fi ascuns ciorapii. Ne putem imagina în ce măsură această copilă trebuie să se fi simţit superioară dacă, fie şi o singură dată, a fost suspectată pe nedrept. Am cunoscut cazuri în care unele persoane au săvârşit numeroase furturi; o dată, însă, acuzaţia de furt nu a fost îndreptăţită şi era nostim de observat atitudinea celor care erau acuzate fără a fi vinovate: asistau la desfăşurarea anchetei, bucurându-se de nedreptatea care li se făcea.

„Dat fiind că instructoarea de gimnastică îşi declină orice responsabilitate în ceea ce priveşte securitatea elevei cu pricina, cât şi a altor eleve, directoarea asistă la lecţie. Ea declară că fata se comportă impecabil atât în ceea ce priveşte purtarea, cât şi corectitudinea exerciţiilor făcute. La lecţia următoare fata este lăudată, dar ea imediat începe să se facă remarcată prin strâmbături, plângându-se că o doare un picior".

Modul acesta de luptă este mai puţin brutal decât acela despre care am vorbit anterior.

Instructoarea este de părere că dacă eleva nu-şi face cum se cuvine exerciţiile trebuie să capete cea mai proastă notă. Potrivit informaţiilor furnizate de mamă, acasă fata ar fi izbucnit în plâns. Mama a consolat-o: „Lasă, nu face nimic!".

În situaţia aceasta aproape că putem vorbi de o ocazie ratată. Este foarte greu să găseşti în cazul unui copil acea ocazie potrivită care să ducă la o ameliorare a comportamentului. Nu este exclus ca fata să fi suferit într-adevăr din cauza piciorului şi ca ea să se fi găsit deja pe drumul cel bun. Tocmai în această situaţie, ea a fost ameninţată cu cea mai proastă notă.

„La lecţia de stilistică manifestă interes, spirit de colaborare, cu toate că a fost trimisă la direcţiune din cauză că a deranjat prea mult desfăşurarea unei lecţii".

Pare interesată de scriere şi este cooperantă, poate pentru că ştie că în acest domeniu îi poate depăşi pe ceilalţi. Se vede cât de colo că în cazul în care nu-şi poate atinge scopul reîncepe să stânjenească procesul de învăţământ.

„Profesorii de geografie, de istorie, de limbi străine şi de muzică, ţinând seama de modul de exprimare al fetei, îi fac în primele săptămâni recomandarea să urmeze cursurile A (mai dificile) ".

Aflăm, aşadar, că acest copil nu urmează cursurile A (normale). Este, în lumea întreagă, una din chestiunile cele mai arzătoare ale reformei şcolare. Majoritatea ţărilor au decis să organizeze cursuri A şi cursuri B. La cursurile A sunt înscrişi copiii consideraţi cu o dezvoltare normală, iar la cursurile B cei care lasă impresia unei dezvoltări mai lente, cursuri la care se ţine seama de această particularitate a copiilor. Unele înlesniri ale programelor şcolare fac ca aceste cursuri să fie mai uşoare, pe potriva copiilor insuficient pregătiţi. Dar nu trebuie să pierdem din vedere defectele acestei reforme. În ceea ce mă priveşte, am impresia că acei copii de la cursurile B au sentimentul că se situează sub media dezvoltării. Nu rareori ei aud injurii de felul acelora care spun că ei ar urma nişte „cursuri de imbecili" etc. Desigur, unii copii profită de avantajele cursurilor B, dar pentru alţii dezavantajele cântăresc greu. Cercetările pe care le-am întreprins în acest domeniu mi-au dovedit că la cursurile B sunt înscrişi în majoritatea lor copii-problemă, copii săraci; ceea ce relevă un aspect deosebit de important. Este vorba, de fapt, de copii mai puţin pregătiţi pentru şcoală decât alţii. Problema nu şi-a găsit încă soluţia. Lipsurile acestei instituţii sunt încă departe de a fi eliminate. Este deosebit de importantă opinia pe care şi-o fac copiii cu privire la aceste cursuri.

Institutoarea îi spune fetei că ea ar fi putut urma cursurile A. Dacă sesizăm cum se cuvine stilul de viaţă al acestui copil, vom putea emite ipoteza că se simte desconsiderată prin faptul că urmează cursurile B. Dezavantajele acestor cursuri trebuie să ne dea de gândit în ceea ce priveşte cazul concret al fetei de care ne ocupăm.

„Lucrul manual".

Este lucrul pe care ea trebuie să poată să-l execute corect.

„Profesorul de lucru manual relatează că la o oră de lucru manual ea a ocărât cum i-a venit la gură pe una dintre eleve, care era cât pe ce să-i substituie lucrarea: «Mârşavo, animal împuţit, viţico», precum şi alte expresii imposibil de reprodus aici. Profesorul de desen: o lucrare pe care i-am criticat-o."

Fireşte, este aici un semnal de alarmă pentru noi: trebuie făcut ceva!

„Din răutate, îşi mânjeşte întregul desen cu pasta de colorat, ca apoi să-l facă mici fărâme. Profesorul încearcă s-o pună la punct". Rezultatul: „Va veni el tata la şcoală şi n-o să-ţi fie bine, nu vei mai avea chef să mă plictiseşti!".

, JLa catehism3: copila este catolică, însă nu urmează învăţământul religios. Totuşi ea asistă la curs şi preotul i-a adresat întrebări în mai multe rânduri. O dată a fost singura elevă capabilă să răspundă în mod corect la o întrebare. Ea i-a povestit aceasta mamei, într-o stare de bună dispoziţie. La următoarea oră de curs, preotul a trimis-o la direcţiune pentru că s-a dovedit îngrozitor de rău crescută".

Nu ştim ce se va fi petrecut în intervalul dintre cele două ore de curs religios, dar şi în acest caz fata a vrut să se situeze în centrul atenţiei.

„Constatările directoarei: venind la direcţiune, ea s-a comportat deosebit de îndatoritor".

Eleva trebuia să rezolve nişte exerciţii la aritmetică sau să scrie, de exemplu; la început totul mergea foarte bine, dar spre sfârşit se apuca să deseneze tot felul de figuri caraghioase. La întrebarea de ce nu-şi rezolvă exerciţiile, răspundea: „Nu pot!".

Evident, avem de-a face cu un procedeu necinstit. Ori de câte ori nu ştie ceva resimte un atât de puternic sentiment de inferioritate încât se vede obligată să-l compenseze într-un fel oarecare.

„La sarcina de onoare despre care am pomenit (punerea la zi a calendarului cu file volante) s-au adăugat altele: sigilarea de imprimate, serviciul de legătură între clasele vecine. Cu acele prilejuri părea cel mai dulce copil din lume, dar câteva minute mai târziu, în pofida făgăduielii că va sta cuminte, profesorii se vedeau siliţi s-o dea afară din clasă".

Biroul directoarei devenise pentru dânsa un punct de atracţie. Dacă i se ia posibilitatea de a merge acolo şi este trimisă în altă parte, tendinţa ei este de a ajunge din nou la directoare, pentru că acolo se găseşte într-o situaţie agreabilă. Este cu putinţă ca diriginta să-i vrea binele mai mult decât directoarea, dar totul depinde de felul în care înţelege copilul aceasta.

„Fata spune: «Mama nu-i iubeşte pe granguri, ea nu mă iubeşte decât pe mine» ".

Este rezultatul faptului că mama o răsfaţă peste măsură.

„Adesea ea îmi dă nu zaharicale, ori cârnăciori, ci jambon şi alte d-alde astea".

„Aş dori să devin educatoare".

Dorinţa aceasta nu ne surprinde, dat fiind faptul că în persoana unei educatoare ea pare să identifice imaginea unui stăpân.

„Dacă aş avea de-a face cu un copil rău, nu l-aş mai scoate din bătăi".

„Trebuie să mă înscriu la un curs de dans; sora mea mi-a spus că acolo aş putea să mă bucur după pofta inimii. Dar mama nu mă lasă, spunând că ea e în stare să-şi educe singură copilul, neavând nevoie de ajutorul altora. Locul meu nu este în strada X; pe listă eu sunt trecută pentru şcoala din strada Y".

Terenul şcolii din strada X este suficient de explorat de dânsa. A arătat aici tot ce este ea capabilă să facă. Are impresia că ar putea străluci mult mai mult la şcoala din strada Y. Sunt minciuni pe care le îndrugă pentru a se grozăvi, a-i intimida şi impresiona pe ceilalţi.

„Fata este trimisă la biroul directoarei şi aceasta o întreabă ce poznă a mai făcut. Ea întârzie cu răspunsul. După întrebări şi încurajări repetate, se hotărăşte să vorbească şi spune adevărul. O dată a minţit-o pe directoare. Instructoarea de gimnastică raportează că fata susţine că ea ar fi tras-o de urechi, obligând-o să poarte un pansament. Directoarea o interoghează pe elevă, care îşi menţine acuzaţia. Ea spune că o va reclama pe instructoare părinţilor, care vor cere explicaţii dirigintei (fata ameninţă cu venirea la şcoală a tatălui ei); diriginta se va plânge şi părinţii vor avea de furcă cu ea pentru că au ofensat-o. La un moment dat fata mărturiseşte că s-a certat cu sora ei, care a lovit-o la ureche şi că de aceea poartă pansament".

Este vorba de minciuna unei belicoase. Ar vrea să o „înfunde" pe dirigintă. Nu am putea invoca aici o minciună din laşitate. De fapt nu este vorba de o minciună, ci de o defăimare.

„Fata a mai minţit o dată: mama ceruse ca fiica sa să stea în fundul clasei, pentru a nu le deranja pe celelalte eleve. Ceea ce s-a şi făcut. A doua zi fata a venit cu o pereche de ochelari, vociferând că din ultima bancă nu vede şi că trebuie pusă în prima bancă. Medicul fiind întâmplător acolo, a examinat-o; la curent cu cazul, el a liniştit-o pe fata, spunându-i că nu-i decât o problemă de nervi şi că ar putea să lucreze în linişte în ultima bancă. După o examinare mai atentă şi nu fără a merge câtva timp pe căi ocolite, directoarea a izbutit s-o determine pe elevă să mărturisească faptul că acei ochelari erau ai mamei sale. Părerea mamei, în chestiunea cu ochelarii, era cu totul alta".

„Părinţii lasă impresia că s-au convins că au un copil de nesuferit şi recunosc a nu şti cum să procedeze. Tatăl spune că mama ţine partea fiicei; mama spune că ceilalţi copii, mai în vârstă decât dânsa, îşi bruftuluiesc adesea sora, aşa încât ea, mama, este singurul suflet pe care fata poate conta".

Iată-ne din nou în faţa problemei biblicului Iosif. Cazul nostru trimite la aceeaşi explicaţie.

Dintr-un referat al monitoarei: „La unele lecţii eleva se comportă impecabil, ca apoi să reînceapă să tulbure procesul de învăţământ; de cele mai multe ori caietele ei sunt în dezordine, dar temele şi exerciţiile şi le face în mod satisfăcător; îi place să fie chestionată".

„La lecţiile de muzică este incapabilă să ţină acelaşi ritm cu clasa, cântând ori prea repede, ori prea lent şi se bucură în mod vădit că ne poate stânjeni".

„Deosebit de flagrante sunt lipsa ei de afecţiune, ba chiar bucuria răutăcioasă cu care îşi torturează colegele de clasă, ca şi tendinţa de a voi să joace întotdeauna cel mai important rol".

Ceea ce este suficient de semnificativ.

„Pretenţii, aroganţă, îngâmfare, maliţiozitate şi minciună. În general, în momentul de faţă pare mai calmă, răutatea ei părând întrucâtva în regres".

Prin urmare, de puţin timp pare să fi intervenit o ameliorare în comportamentul elevei.

„Monitoarea de la lucrul manual relatează: se suie călare pe un scaun şi cutreieră cu el clasa; dacă este ameninţată că vor fi informaţi părinţii, răspunde: nu le pasă, nu mi-e frică de ei, ba chiar nici de primar nu mi-e frică!".

„La lecţia următoare imita cântecul păsărilor, atrăgând instructoarei atenţia asupra talentului ei".

„La temele de aritmetică lucrează fără să renunţe, fapt demn de remarcat, la ajutorul permanent al dirigintei".

Vrea să aibă mereu pe cineva la dispoziţie, pentru că aceasta este o trăsătură caracteristică pentru copilul răsfăţat.

„O dată a făcut atâta gălăgie la începutul orei. Încât a fost imposibil să se ţină lecţia; alerga prin sala de clasă, îşi lovea colegele, le insulta. La un moment dat a strigat: «îţi înfig un cuţit în pântece!» Nici ulterior nu s-a arătat mai binevoitoare; spunea: «Nu pot să fac altfel» ".

Aceeaşi semnificaţie: trebuie să-i stingheresc pe ceilalţi; dacă nu joc primul rol, de alte roluri nu am nevoie.

Examen ui în teligenţei în general, din acest punct de vedere, se situează deasupra mediei, în avans faţă de vârsta ei. Capacitate de reprezentare foarte bună. Logică uşor defectuoasă în ceea ce priveşte definirea noţiunilor. În ceea ce priveşte cunoaşterea lucrurilor, uşoară rămânere în urmă; bună la lucrările practice; pare preocupată de problemele de menaj. Memorie uşor sub medie.

Dr. A: Pentru un asemenea copil de cea mai mare importanţă ar fi internarea într-o casă care s-ar putea numi casă de convalescenţă. Consider o astfel de instituţie ca pe un complement indispensabil instituţiilor noastre de consultare şi o cer de multă vreme. Este vorba de o casă condusă de pedagogi şi psihologi calificaţi. Străduinţa noastră este de a modifica stilul de viaţă eronat al copilului, cu ajutorul părinţilor şi al diriginţilor. Nu este cu putinţă ca asemenea copii să fie schimbaţi în zece minute. Ar fi cât se poate de nimerit ca eleva pe care o avem acum în vedere să nufie în întregime lăsată pe mâna mamei sale şi ca cineva să se ocupe în mod special de dânsa, dezvăluindu-i posibilităţile de a se face remarcată într-un mod folositor.

(Adresându-se mamei): Vrem cu tot dinadinsul să vă venim în ajutor, dumneavoastră şi dirigintei. Dacă vreţi să ştiţi, în fond acest copil ne place. Este o fată cu personalitate, dar îi place ei la şcoală?

Mama: Ea ar dori să frecventeze şcoala din strada Y.

Dr. A: De ce preferă ea acea şcoală?

Mama: Crede că la acea şcoală nu ar avea de suferit din cauză că este o elevă foarte răutăcioasă.

Dr. A: Cum se comportă acasă?

Mama: Este cea mai mică, iar cei mai în vârstă o necăjesc. Am avut 14 copii.

Dr. A: Vă felicit!

Mama: O gură în plus de hrănit, nu contează. Cei mai mari o invidiază, nu o iubesc.

Dr. A: Are prietene?

Mama: Sigur că da!

Dr. A: în ceea ce ne priveşte, avem încredere în acest copil; credem că este o fetiţă capabilă. Vrea să ocupe întotdeauna primul loc.

Mama: Mi s-a plâns adesea că diriginta nu stă de vorbă cu dânsa. Acasă e drăguţă şi adesea mă ajută la treburi.

Dr. A: Cum a fost educată? Cu severitate?

MamaXZu copiii nu se poate să nu fi sever.

Dr. A: Cred că dacă acestui copil i s-ar explica lucrurile, nu ar fi rău.

Mama: Nu merge fără pedepse.

Dr. A: Personal gândesc că dacă s-ar găsi aici cineva care să-l înţeleagă pe copil, care să se ocupe de el, care să-i dea idei mai bune, într-un cuvânt, dacă copilul ar avea cât de cât societate, i-ar fi de folos. Dacă sunteţi de acord, i-aş prezenta pe una dintre elevele mele.

Mama: Ea a şi frecventat osocietate „amicală pentru copii".

Dr. A: Aş prefera ca ea să se afle sub influenţa acelei tinere despre care am vorbit, în afara şcolii. Ar putea afla câte ceva folositor de la dânsa.

Mama: Cred că mi-am crescut bine copiii ceilalţi şi cred că voi reuşi s-o cresc şi pe fata aceasta.

D. A: Cea mică ar dori să joace rolul cel mai important. Vă mai amintiţi povestea lui Iosif? Dacă în prezent fata are dificultăţi atât de mari la şcoală, nu se va putea obţine nimic de la dânsa cu băţul. Fiţi mereu amabilă. Dacă acceptaţi, spuneţi-ne-o şi vă vom trimite-o pe tânăra aceea.

Mama: Ceea ce face ea la şcoală, nu face decât în glumă. Există acolo copii de oameni mai distinşi, care sunt supărăcioşi.

Dr. A (după plecarea mamei): Aveţi aici un exemplu de aversiune faţă de sfaturile noastre. Pentru moment trebuie să ne situăm pe o poziţie de aşteptare.

(Adresându-se admirativ fetei): Ce domnişoară! Credeam că eşti mult mai mică. Tu ai dori să pari mereu mai mare, ţi-ar plăcea să stai în vârfurile picioarelor, ca oricine să te poată băga în seamă. Asta este caracteristic pentn/mezini: ei vor mereu să se facă remarcaţi. Tu eşti o elevă bună, capabilă, am auzit spunându-se despre tine că eşti inteligentă. Nu crezi că ai putea mai degrabă să străluceşti prin cunoştinţele tale la lecţii? Dacă reuşeşti, înseamnă că vei reuşi şi în viaţă. Atunci toată lumea te va stima şi te va iubi. Nu cumva ar trebui să încerci imediat, ca să-i faci plăcere dirigintei tale? Toată lumea te va respecta atunci. Ce crezi, ai să poţi reuşi?

Copilul (tace tot timpul).

Dr. A: Ai putea deveni una din cele mai bune eleve. Ce zici? Nu ar fi bine? Ar fi drăguţ din partea ta să încetezi lupta aceasta sâcâitoare. Ar trebui să ai totdeauna în minte următoarele: nimeni nu mă obligă să fiu mereu în primul plan şi să mă fac remarcată; este mult mai plăcut să lucrez, pentru ca în cele din urmă să fiu iubită, dar asta nu trebuie să se întâmple neapărat de la bun început. Câţi sunteţi în clasă?

Copilul: 32.

Dr. A: Diriginta nu poate face pentru toate elevele ceea ce face pentru tine. Vrei să o ajuţi un pic? Te previn că nu e uşor, dar cred că vei reuşi. Voi reveni peste o lună ca să văd dacă între timp ai reuşit sau dacă continui să rămâi măscăriciul clasei.

Copilul (nici un răspuns).

Dr. A (după plecarea fetei): în fond, este un suflet tandru; aş fi putut-o face să plângă. Evident, trebuie să aşteptăm, spre a vedea cum vor evolua lucrurile. Trebuie să vă atrag atenţia asupra unui detaliu de tehnică. Am dobândit convingerea că a aduce pe un copil în faţa unei reuniuni de oameni poate avea o influenţă benefică. Pentru copil aceasta înseamnă că dificultăţile lui nu sunt afacerea lui privată, deoarece de ele se interesează şi străinii. Probabil că în felul acesta este mai bine trezit sentimentul de comuniune socială. Repet şi iar repet: Mă voi informa ca să văd cum vă comportaţi. Nu este o ameninţare, ci certitudinea că aşteptăm o schimbare pe care dorim ca acela care este în cauză, copilul, să o înţeleagă. Există în metoda noastră o latură artistică, care nu se lasă sesizată în mod ştiinţific. Dacă pun degetul pe rană, e sigur că copilul mă va înţelege, iar faptul de a-l integra în societate este un element esenţial. Şi în această privinţă, desigur, pot fi formulate obiecţii, cum ar fi. de pildă, că, observând că ne ocupăm de el, copilul ar putea deveni vanitos. Remediul constă în modul de a-i vorbi copilului. A formula doar obiecţii şi a nu întreprinde nimic util, este a face concesii spiritului steril al timpului nostru.

NOTE

1 Erou care şi în basmele noastre îşi pune în inferioritate netă fraţii. (Nota trad.)

2 Referire indirectă la concepţia freudiană. (Nota trad.)

3 Formă de învăţământ religios. (Nota trad.)