XII. PRIMUL-NĂSCUT DETRONAT

„Am doi copii, în vârstă de şapte şi, respectiv, nouă ani. Încă nu pot să emit o judecată asupra felului în care învaţă cel de-al doilea copil, dat fiind faptul că el abia frecventează clasa întâi".

Aşadar, avem aici doi băieţi, primul-născut şi secundul. După constatările noastre, într-o familie dată, fiecare copil creşte în condiţii diferite. Este imposibil să presupunem că toţi copiii din una şi aceeaşi familie se dezvoltă într-o situaţie identică. Primul-născut rămâne singur timp de doi ani; fiind în această perioadă copil unic la părinţi, probabil că stă în centrul atenţiei şi este foarte răsfăţat. Întreaga casă se află la dispoziţia lui. Apoi, deodată, apare un al doilea copil şi situaţia se schimbă total. Primul-născut era obişnuit să poată dispune de totul, ca un monarh. Brusc, atenţia mamei se concentrează asupra celui de al doilea copil, ea neputând să-i mai consacre primului-născut tot atât timp cât îi consacra în trecut. Cum nu este prea uşor să-l pregăteşti pe acesta de venirea pe lume a unui al doilea copil, constatăm că, în mod efectiv, această pregătire i-a lipsit. Primul-născut se află în faţa unui examen dificil. Mulţi copii aflaţi în această situaţie se macină de gelozie, încep o luptă sălbatică pentru a-şi asigura atenţia părinţilor şi a restabili situaţia favorabilă pe care o ocupau anterior.

Secundul cunoaşte o cu totul altă situaţie; niciodată nu a fost singurul copil. Are în faţa lui unul pe care îl poate urma, pe care vrea să-l urmeze, ba chiar pe care vrea să-l ajungă din urmă. Un copil îmi mărturisea: „Dacă sunt atât de mâhnit, este pentru că niciodată nu voi avea aceeaşi vârstă ca fratele meu" (a se vedea povestea lui Essau şi a luilacob)1.

Primul-născut trăieşte o adevărată tragedie din momentul naşterii secundului. Dacă auzim spunându-se că primul-născut trăieşte sub teroarea urmăririi de către secund, ba chiar sub teroarea ideii de a se vedea depăşit de către acesta şi că, în aceste condiţii, îşi pierde tot curajul, înţelegem că această atitudine este consecinţa unui automatism. Un semn avertizator apare în psihismul său, spunându-i: „Acest nou venit va acapara totul".

Atitudinea va varia de la copil la copil. Aceasta depinde, în primul rând, de gradul de dezvoltare pe care l-a atins, până în momentul schimbării de situaţie, stilul de viaţă al copilului, de uşurinţa mai mare sau mai mică de a-l modifica; în al doilea rând, depinde de comportamentul secundului; în al treilea rând, de comportamentul părinţilor şi, în sfârşit, de felul în care a fost pregătit primul-născut şi de nivelul sentimentului său de comuniune socială, de interesul manifestat de el faţă de semeni. Toate acestea sunt fapte semnificative, de care trebuie ţinut seama.

Să vedem acum cum se dezvoltă primul-născut de care ne ocupăm aiGi: „Dimpotrivă, primul-născut este, după părerea mea, un trândav*'.

Trândăvia denunţă o atitudine ezitantă; putem deduce că el crede că nu mai poate progresa, pierzându-şi curajul. Îşi închipuie că pe latura folositoare a vieţii nu va mai obţine nimic. Astfel, tendinţa sa de a se pune în valoare se va manifesta pe latura stearpă. Trândăvia lui semnifică: „Materia asta mă enervează pentru că trebuie să muncesc şi să mă ocup de ea". Lucrul poate să pară curios, dar poate că el a pus aici degetul pe rană, arătând care-i este aspiraţia: să atragă cât mai mult atenţia asupra persoanei sale, să-i ocupe cât mai mult pe ceilalţi cu propria-i persoană. Trândăvia reprezintă repulsia pe care o simte faţă de rezolvarea problemelor sale, fiind o atitudine şovăielnică. Dacă priviţi mai îndeaproape stilul de viaţă automatic al copiilor leneşi, veţi constata că comportamentul lor diferă de acela al unui copil care are încredere în el însuşi. Adesea astfel de copii vă vor declara: „Nu mă socot mai dobitoc decât ceilalţi, ci aceasta nu mă interesează". Dacă el s-ar aştepta la o reuşită, băiatul nu ar fi un trândav. Lenea este semnul unei scăzute preţuiri de sine. Prin lene se manifestă tendinţa lui de a se pune în valoare. În general, copiii trândavi se află în centrul atenţiei şi interesului celor care îi înconjoară. Ei şi-au propus o muncă suplimentară: să determine anturajul să se ocupe mai mult de persoana lor. Nu ne-ar mira ca, dialogând cu un astfel de copil despre lenea lui, el să ne răspundă: „Vedeţi dumneavoastră, eu sunt cel mai trândav băiat din clasă, însă toată lumea se ocupă de mine şi este mereu drăguţă şi amabilă cu mine. Vecinul meu este foarte harnic şi nimeni nu se ocupă de dânsul". Trage profit de pe urma puturoşeniei lui.

Cea mai mică izbândă este imediat lăudată; dacă nu reuşeşte, el spune în sinea sa: „Ehei, dacă nu ai fi leneş, ai putea fi cel mai bun". Este uimitor de văzut în ce măsură un copil trândav se poate mulţumi cu sentimentul că ar putea fi mai bun. Dar nici prin cap nu-i trece să încerce. Întâlnim aici, o dată în plus, tendinţa de a se pune în valoare pe latura sterilă a vieţii.

„Nici un fel de predică, fie binevoitoare, fie aspră, nu a dat, până în prezent, rezultatul scontat".

Băiatul ignoră ceea ce se petrece în el şi acţionează potrivit propriului stil de viaţă. Este ca şi cum s-ar găsi într-o capcană. Faptul că se lasă aţâţat arată că într-adevăr vrea să se găsească în centrul atenţiei. Unor copii le place cu tot dinadinsul să primească lovituri, trăind triumful de a-şi fi enervat tatăl. Unii găsesc chiar în aceste lovituri plăcere, o bucurie care uneori poate implica şi un conţinut sexual.

„El făgăduieşte să-şi dea silinţa să lucreze mai mult".

După cum vedeţi, el ştie să spună că vrea!

"dar nu întreprinde nimic spre a-şi ţine promisiunea. În timpul redactării unei compuneri şcolare se lasă deturnat de la lucrul său de cine ştie ce fleac".

Socoate că nu se poate face apreciat prin munca sa şi atunci urmează o altă cale.

„îl interesează toate cele, în afară de temele lui şcolare. Spre a-l mobiliza la muncă, i-am cerut să-mi raporteze ce a învăţat el la şcoală în timpul zilei".

Îl vedem, prin urmare, din nou în primul plan. În fiecare seară stă de vorbă cu tatăl său, cu bunul Dumnezeu!

„Când mă întorc seara acasă, nu-l văd venind spre a-şi ţine făgăduinţa".

Trebuie ca tatăl însuşi să-şi amintească de datoria băiatului.

„Numai când l-am întrebat de-a dreptul, mi-a răspuns: «Hato n-am!» ".

Am văzut mai sus că el este încredinţat că-i va fi peste putinţă săi se facă apreciat pe calea cea bună. Trebuie încurajat şi să i se] demonstreze că poate, chiar şi în ceea ce priveşte temele şcolare, să se] situeze pe primul loc; numai să-şi dea osteneala.

„Materiile cele mai grele pentru dânsul sunt gramatica, aritmetica^ şi compunerea, pe care nu le poate suferi. Un element suplimentar cărei îi agravează sentimentul de inferioritate este poate faptul că este! Stângaci. Ar fi important să se verifice dacă aşa stau lucrurile. Aş dori' să-i atrag atenţia asupra faptului că printre copiii care prezintă dificultăţi i la matematică se găsesc copii răsfăţaţi, în căutarea unui sprijin. Nul există materie de studiu care să nu aibă o cheie care să-i faciliteze] asimilarea. În ceea ce priveşte aritmetica, însă, nu există cheie. Lai această materie trebuie lucrat în mod independent şi conştient. Copiitf răsfăţaţi se dovedesc foarte prost pregătiţi în materie de aritmetică" „Dezgustul cu care se apucă el de lucru dovedeşte aversiunea fa de aceste materii. Pare să arate mai mult elan pentru ştiinţele naturaleJ I-ar plăcea şi desenul, dar nu produce decât caricaturi oribile, lipsindu-i j fără îndoială, talentul".

Este vorba, probabil, de un copil stângaci!

, Poate sta ore întregi aşezat sau culcat, cu privirile aţintite în vid*» |

Cel mai mare duşman al acestor copii, care au o atât de slat preţuire de sine, este timpul. Băiatul a găsit un mijloc de a face să treac timpul: el priveşte în gol.

„Cu toate că are la dispoziţie cărţi şi pe unele a început să citească, nu a terminat de citit niciuna".

Nici răbdare, nici perseverenţă! Nimeni nu se ocupă de dânsul; nu aşteaptă nimic de la semenii săi.

„Caută jucării, pe care în scurt timp le părăseşte, fără să-i fi făcut] plăcere".

Situaţia socială a acestui copil, sau mai degrabă a acestor copii, nu este strălucită, cu toate că ei nu suferă de foame.

„Ceea ce este mai trist în viaţa lor este, probabil, faptul că în timpul zilei se află la o casă de copii".

Avem aici o supoziţie riscată, căci noi sperăm că tocmai în] asemenea aşezăminte băiatul va fi mai bine înţeles şi încurajat.

„Directoarea acestei case are o animozitate marcată faţă de primul meu născut, deoarece ea este catolică înfocată, pe când noi suntem fără confesiune. Îmi spunea că băiatul minte, că este perfid şi laş, iar toate acestea s-ar datora faptului că n-a primit o educaţie religioasă".

Nu ne îndoim că toate aceste particularităţi provin din lipsa sa de curaj. Trebuie să mărturisesc că acest băiat fără confesiune nu se va putea îndrepta într-o casă de copii clericală decât dacă acolo i se va cultiva curajul. Dacă directoarea susţine că prezintă acele defecte pentru că a fost crescut în afara spiritului religios, probabil că ea nu are necesara competenţă de a identifica punctul slab al acestui copil.

Tatăl adaugă: „La drept vorbind, eu însumi am constatat toate aceste trăsături de caracter înjositoare. Pe când cel mic nu are defecte şi nu se vorbeşte de dânsul decât în termeni pozitivi, la adresa primului meu născut nu se formulează decât critici".

Toate acestea demonstrează că primul-născut a fost împins pe al doilea plan, de către secund.

Oare în mod întâmplător băiatul cel mare s-a dezvoltat într-un sens negativ, iar secundul într-un sens pozitiv? Cu siguranţă că nu. Primul-născut crede că a fost izgonit de către secund din situaţia sa de mai înainte, care era plăcută şi cu cât pierde din prietenie şi dragoste, cu atât este mai descurajat. Secundul, care acum este învingătorul, se simte într-o situaţie excelentă şi nu are nevoie să se facă remarcat într-un mod penibil.

NOTE

1 Esau, fiul lui Isaac şi al Rebecăi, a vândut pe un blid de linte – după cum citim în Biblie – dreptul său de prim-născut fratelui său Iacob, un aprig competitor. (Nota trad.)