VI Îndeletnicirile celor doi soţi

Aşadar, doña Frasquita îl iubea nebuneşte pe cumătrul Lucas şi se socotea drept femeia cea mai fericită din lume ştiindu-se adorată de el. Copii nu aveau — precum se ştie — şi de aceea fiecare îl îngrijea şi răsfăţa cu nespusă atenţie pe celălalt, fără însă ca acea gingaşă preocupare să aibă caracterul sentimental şi agasant, din pricina dulcegăriilor, pe care-l au toate căsniciile fără copii. Dimpotrivă, se purtau unul faţă de celălalt cu tot atâta sinceritate, voioşie, bună dispoziţie şi încredere ca şi copiii, camarazi de joacă şi de distracţii, care se iubesc din tot sufletul fără să şi-o spună niciodată şi fără să-şi dea seama nici ei înşişi de ceea ce simt.

Imposibil să existe pe pământ un morar mai bine pieptănat, mai bine îmbrăcat, mai bine servit la masă şi înconjurat de atâta confort în casa lui ca Lucas! Imposibil să existe vreo morăriţă sau vreo regină care să fie înconjurată de atâtea atenţii, dovezi de afecţiune şi gingăşii ca doña Frasquita. Şi tot imposibil ar fi fost să existe vreo moară în care să se găsească atâtea lucruri trebuincioase, folositoare, plăcute, distractive şi până şi de prisos, ca moara care va servi drept scenă în aproape toată povestirea noastră!

La toate acestea contribuie mult faptul că doña Frasquita era o navareză curată, vrednică, robustă şi bună, care ştia, voia şi putea să gătească, să coasă, să brodeze, să măture, să facă prăjituri, să spele, să calce, să spoiască pereţii, să spele vasele, să frământe aluatul, să ţeasă, să împletească ciorapi, să danseze, să cânte din gură şi la chitară, să pocnească din castaniete, să joace cărţi şi o mulţime de alte lucruri a căror înşiruire ar fi interminabilă. Şi nu mai puţin contribuia la acest lucru faptul că Lucas ştia, voia şi putea să macine grâu, să-şi cultive ogorul, să vâneze, să pescuiască, să lucreze tâmplărie, fierărie, să zugrăvească, să-şi ajute nevasta la toate treburile casei, să citească, să scrie, să socotească etc., etc

Şi asta, fără a mai pomeni de calităţile sale excepţionale, adică de extraordinara sa îndemânare...

De exemplu, cumătrul Lucas adora florile (la fel ca şi soţia sa) şi era un grădinar atât de perfect, încât reuşise să obţină specii noi, datorită unor ingenioase încrucişări. Avea aptitudini de inginer, şi aceasta o dovedise construind un stăvilar, o pompă şi un apeduct care triplaseră cantitatea de apă necesară morii. Învăţase un câine să danseze, domesticise un şarpe şi dresase un papagal ca să strige ora, pe care o arăta un ceas de soare desenat de morar pe un perete; în consecinţă, papagalul anunţa ora precis, chiar şi în zilele înnorate şi în timpul nopţii.
În sfârşit: moara avea o livadă cu tot felul de fructe şi legume; un eleşteu înconjurat de un fel de chioşc de iasomie, unde se scăldau vara cumătrul Lucas şi doña Frasquita; o grădină; o seră pentru plante exotice; o fântână cu apă de băut; două măgăriţe cu care mergeau la oraş sau în satele din împrejurimi; coteţ de găini, porumbar, cuşcă pentru păsări, crescătorie de peşti; crescătorie de viermi-de-mătase; stupi, ale căror albine sorbeau nectarul din tufele de iasomie; teasc sau cramă, cu beciul respectiv, ambele în miniatură; cuptor, război de ţesut, fierărie, atelier de tâmplărie etc., etc., şi toate astea într-o casă cu opt încăperi, două hectare de pământ, şi evaluat totul la suma de zece mii de real.