V Un om văzut pe dinafară şi pe dinăuntru

Cumătrul Lucas era urât de mama focului. Aşa fusese toată viaţa, iar acum avea aproape patruzeci de ani. Cu toate acestea, puţini oameni atât de simpatici şi plăcuţi a lăsat Dumnezeu pe pământ. Încântat de vioiciunea, inteligenţa şi spiritul lui, răposatul episcop îl ceru de la părinţi, care erau păstori, dar nu de suflete, ci de oi adevărate. După ce muri Sfinţia-sa şi flăcăul părăsi seminarul pentru cazarmă, generalul Caro îl remarcă printre soldaţii săi şi-l luă drept cea mai apropiată ordonanţă, adică adevăratul său servitor de campanie. După ce-şi termină, în sfârşit, serviciul militar, lui Lucas îi fu uşor să cucerească inima doñei Frasquita, tot atât de uşor după cum obţinuse bunăvoinţa generalului şi a prelatului. Navareza, care avea pe atunci douăzeci de primăveri şi era favorita tuturor flăcăilor din Estella — câţiva dintre ei destul de bogaţi — nu putu să reziste la nenumăratele glume, la năzbâtiile hazlii, la privirile de maimuţoi înamorat şi la nelipsitul zâmbet caraghios, plin de maliţie, dar şi de dulceaţă, al acelui murcian atât de îndrăzneţ, de vorbăreţ, de inteligent, de vesel, de curajos şi de spiritual, care izbuti să sucească minţile nu numai ale acelei atât de râvnite frumuseţi, dar şi ale părinţilor ei. Lucas era pe atunci, şi continua să fie şi la data la care ne referim, mic de statură (cel puţin în raport cu soţia lui), puţin adus de spate, foarte negricios, spân, cu nasul mare, urechile clăpăuge, şi ciupit de vărsat. În schimb avea o gură potrivită şi o dantură perfectă. S-ar fi putut spune că doar învelişul exterior al acelui om era grosolan şi urât, fiindcă de îndată ce pătrundeai mai adânc, ieşeau la iveală calităţile sale, şi acestea începeau cu dinţii. Urma apoi vocea, vibrantă, elastică, atrăgătoare, bărbătească şi gravă câteodată, dulce şi mieroasă când cerea ceva, aşa că întotdeauna era greu să-i rezişti! Venea după aceea tot ceea ce trăda această voce: moderaţia, discreţia, inteligenţa, puterea de convingere. În sfîrşit, cumătrul Lucas era curajos, leal, cinstit şi cu bun simţ, dornic de a şti cât mai multe şi cunoscând în mod instinctiv sau empiric o mulţime de lucruri; nutrea un profund dispreţ faţă de cei proşti, oricare ar fi fost starea lor socială, şi avea un anumit fel de a fi ironic, batjocoritor şi sarcastic, care-l făcea să treacă în ochii academicianului drept un Francisco de Quevedo [6] în stare brută.Aşa arăta pe dinăuntru şi pe dinafară cumătrul Lucas.