XVIII Unde se va vedea că cumătrul Lucas avea un somn foarte uşor

Cinci minute mai târziu, un om cobora cu o frânghie pe fereastra şurii domnului primar, fereastră care dădea într-o ogradă mare şi care se afla la vreo trei metri de pământ.

În ogradă era un şopron care adăpostea mai multe iesle, unde se aflau legate şase sau opt animale de călărie de diferite rase, dar toate făcând parte din sexul slab. Caii, catârii şi măgarii din sexul tare făceau opinie separată într-o încăpere de alături.

Omul dezlegă o măgăriţă, care, fireşte, era înşeuată şi, luând-o de căpăstru, se îndreptă spre poarta ogrăzi ; dădu drugul la o parte şi trase zăvorul de siguranţă; deschise poarta cu grijă şi se trezi în mijlocul câmpului.

O dată ajuns aici, se urcă pe măgăriţă, o îmboldi cu călcâiele şi porni spre oraş ca o săgeată, dar nu pe drumul obişnuit de care, ci peste semănături şi vâlcele, ca cel care se fereşte de o întâlnire neplăcută.

Era cumătrul Lucas care se îndrepta spre moara sa.

Share on Twitter Share on Facebook