SCENA III

Înaintea contradansului (Două dame tinere și destul de grațioase, pentru ca să aibă dreptul de a se juca cu arma plăcută a cochetăriei, se primblă prin sală răspândind împrejurul lor și mai ales în direcția orhestrului, ude se află doi cavaleri ce le admiră, un amestec încântător de zâmbete pline de farmec și de ochiri pline de o gingașă expresie. Una din ele poartă pe cap un diadem strălucitor, cealaltă o ghirlandă de flori.)

DAMA CU DIADEM: Cu cine joci contradansul?

DAMA CU GHIRLANDĂ: Nu-mi aduc bine aminte... Mi se pare că cu domnul C. Dar d-ta?

DAMA CU DIADEM: De nu mă înșel, cred că m-a poftit dl V.DAMA CU GHIRLANDĂ (zâmbind): Un cavaler foarte plăcut!

DAMA CU DIADEM: Cu adevărat, și seamănă a fi bun prietin cu dl C. Amândoi sunt nedespărțiți, ca Orest și Pilad.

DAMA CU GHIRLANDĂ: Orest și Pilad în frace. Dar unde-s oare? Nu-i văd.

DAMA CU DIADEM: Iată-i lângă orhestru. Se vede că au multe taine de spus împreună, că își vorbesc tot la ureche.

DAMA CU GHIRLANDĂ (râzând): Or fi făcând planul luării Sevastopolului.

(Se duc amândouă, râzând, și se pun pe o canapea. În vremea aceasta domnii V. și C. fac următoarea convenție între ei.)

DOMNUL V.: Mărturisește că dama cea cu diadem e chiar regina balului.

DOMNUL C.: În privirea diademului, poate, dar în privirea frumuseții, nu. Pentru mine, prietena sa îmi place de o mie de ori mai mult.

DOMNUL V.: Cum se poate!... Tu, care ești om de gust, să preferezi pe dama cea cu ghirlandă, când cealaltă are o înfățișare atât de grațioasă, atât de nobilă, atât de răpitoare, atât de...

DOMNUL C.: Și celelalte. Zi că-ți e dragă, să te cred.

DOMNUL V.: Nu știu de mi-e dragă, dar știu că aș face toate jertfele din lume pentru o singură zâmbire a ei.

DOMNUL C.: Știi una?

DOMNUL V.: Spune.

DOMNUL C.: Îți sunt prieten și vreau să te slujesc. Joc contradansul viitor cu îngerul tău slăvit și îți făgăduiesc să-i vorbesc numai de tine și de iubirea ta, în toată vremea dansului.

DOMNUL V.: (strângând mâna prietenului său): De-i putea s-o interesezi la soarta mea, să știi că toată viața...

DOMNUL C. (curmându-i vorba): Toată viața ta mi-i fi recunoscător?... Foarte-ți mulțumesc. Vreau mai bine să fiu plătit îndată.

DOMNUL V.: Cum?

DOMNUL C.: Slujba ce ți-oi face ca avocat pe lângă luceafărul inimii tale, să mi-o faci tu însuți pe lângă dama cea cu ghirlandă.

DOMNUL V.: Să-i vorbesc în favorul tău?... Bucuros, mai ales că joc cu ea contradansul.

DOMNUL C.: Minunat!... Facem vis-ŕ-vis împreună?

DOMNUL V.: Se înțelege; dar ascultă-mă: eu îți făgăduiesc să fiu cât se poate de elocvent pentru interesurile tale. Caută de mă slujește și tu cumsecade.

DOMNUL C.: Lasă pe mine. Am să întrebuințez toate figurile retoricii câte le-am învățat la școală și câte mi-a inspira geniul prietiniei. Contradansul se începe. Aleargă de-ți ia dama și-i spune că ai un prieten care ar fi murit de mult după dânsa, dacă n-ar dori să trăiască o veșnicie întreagă numai pentru dânsa.

(Orhestra dă semnalul contradansului, cavalerii se reped de-și iau damele, perechile se așează vis-ŕ-vis, domnul V. a luat pe dama cu ghirlandă și s-a pus în față cu prietenul său, care este cavalerul damei cu diadem.)

În vremea contradansului

DOMNUL V.: Știți, doamna mea, ce observări am făcut cu prietenul meu C. de când am intrat în bal?

DAMA CU GHIRLANDĂ (zâmbind): Negreșit iar vro luare în râs, după obicei.

DOMNUL V. (serios): Mă iertați... Am observat că uneori o simplă ghirlandă de flori plătește mai mult decât un diadem de brilianturi.

DAMA CU GHIRLANDĂ: Când, de pildă?

DOMNUL V.: Când încunună o frunte grațioasă ca a d-tale.

DAMA CU GHIRLANDĂ (râzând): Și cine a făcut această discoperire nouă? d-ta sau prietenul d-tale?

DOMNUL V.: Eu... prietenul meu are ochi pentru ca să nu vadă. El e bun tânăr, dar are un defect moral din cele mai triste!

DAMA CU GHIRLANDĂ: Care?

DOMNUL V. (în taină): E făr' de inimă!... Și cu toate aceste el nu încetează de a juca o comedie sentimentală cu damele, tot acea comedie și iar aceea, de când îl știu. Dintâi el cearcă a trage mila persoanelor, prin destăinuirea ce face de nenorocirile sale căsătorești, zicând că a fost amar înșelat în alegerea soției sale, căci, departe de a răspunde la dorințele sufletului său, ea îi întunecă viața prin o gelozie neîncetată... etc., etc. După ce a izbutit prin această tactică a insufla compătimire persoanei care îl ascultă, apoi caută a câștiga încrederea ei sub titlu de prieten și, în sfârșit, îi declarează într-o zi că prietenia lui s-a prefăcut într-un amor înflăcărat.

DAMA CU GHIRLANDĂ (roșindu-se): Carevrasăzică, prietenul d-tale e un ipocrit?

DOMNUL V. (încet și foarte serios): Foarte primejdios! Un om de acei ce am putea numi franțuzește: un Tartuffe de boudoir.

DAMA CU GHIRLANDĂ: Bine, domnul meu, dacă cunoști că domnul C. este astfel, cum de te găsești într-o legătură de prietenie atât de strânsă cu el? Contactul unui asemene ipocrit ar putea înrâuri chiar și asupra caracterului d-tale.

DOMNUL V. (foarte sentimental): Eu, doamna mea, am o inimă de acele care rămân veșnic curate, și când ai vroi să cobori ochii în sânul ei, ai vedea...

(Figura contradansului îl silește să-și taie fraza și să se depărteze de dama lui, care stă pe gânduri, aruncând asupra lui C. o căutătură tristă.) (În vreme ce V. așterne astfel de bine pe prietenul său în opinia damei cu ghirlandă, C. are convorbirea următoare cu dama lui:)

DAMA CU DIADEM: Pe cine avem de vis-ŕ-vis?

DOMNUL C.: Pe prietena dumitale cu V.

DAMA CU DIADEM: A!... îmi pare foarte bine. Cum o găsești? Așa că-i de tot grațioasă în astă seară?

DOMNUL C.: Cu adevărat, însă are o nenorocire.

DAMA CU DIADEM: O nenorocire?

DOMNUL C.: Dar; are o prietenă atât de frumoasă c[...]ntunecă, precum soarele întunecă stelele...

DAMA CU DIADEM (râzând): Și luna?

DOMNUL C. (trist): De ce ai cruzime de a râde, când departe de a vroi să-ți fac madrigaluri cu stele și cu luceferi, îți mărturisesc cele ce simt în inimă?

DAMA CU DIADEM: Domnule, trebuie să știi că cine merge la bal își lasă inima acasă mai întâi, pentru ca să nu o piardă. Un asemene giuvaier e de prisos aici. Fă mai bine ca prietenul d-tale; fii vesel și nu gândi la altă decât la plăcerile dansului.

DOMNUL C.: Prietenul meu e un om lipsit de orice simțire și poate să guste veselia balului, căci pentru dânsul nu-i nimic serios pe lume.

DAMA CU DIADEM (intrigată): Cât ești de mizantrop! îți calomniezi chiar prietenii!

DOMNUL C.: Eu?... ferească Dumnezeu! Îl iubesc pe V. ca pe un frate, dar nu pot tăgădui adevărul. V. considerează viața ca o călătorie din care caută să tragă tot soiul de plăceri, din treacăt.

Pentru dânsul femeile sunt ca niște flori bune de cules, de mirosit și de părăsit. Amorul îl socoate ca o fantezie drăgălașă; într-un cuvânt, V. este cel mai nevinovat nestatornic din lume, și îl iubesc cu atât mai mult, cu cât îmi seamănă mai puțin.

DAMA CU DIADEM (pe gânduri): Cine-ar crede că fiind așa de tânăr...

DOMNUL C.: Tocmai pentru că-i tânăr el nu știe a prețui valoarea simțirilor puternice, care fac fericirea sau nefericirea vieții, când eu, dimpotrivă, găsesc că cel mai...

(Figura contradansului îl silește să înghită urma frazei.)

După contradans

DOMNUL V. (venind iute lângă C.): Ei! vorbit-ai în favorul meu?

DOMNUL C. (strângându-l de mână): Am făcut de tine un portret încântător; dar tu?

DOMNUL V.: Te-am așternut cumsecade.

DOMNUL C.: Și ce socoți?

DOMNUL V. (în taină): Socot că în curând ai să fii iubit; dar eu?

DOMNUL C.: Și tu, adorat.

AMÂNDOI (veseli): Vivat!... (Își dau brațul și se primblă prin sală cu pas triumfător, aruncând asupra damelor căutături ucigătoare.)

DAMELE (pe canapea, țin următoarea conversație):

— Crezi tu, draga mea, că prietenia există între bărbați?

— Nicidecum. Un prieten este dușmanul cel mai de aproape.

— D-apoi ce zici de Orest și Pilad din antichitate?

— Pâră veche, soro!... fabulă... mitologie...

(Încep a râde și își istorisesc convorbirea lor cu V. și C.)

AMÂNDOUĂ (cu un aer râzător): Ce prieteni de comedie!