Scena III

Cei dinainte, BÂRZOI, UN COMISAR

BÂRZOI (intră în sala teatrului pe la finele corului, se apropie de orchestră și strigă deodată): Nu lăsați... N-o lăsați să se suie în năsăle cu ungurul... Chirițo!

TOȚI: Ce este, ce este?

BÂRZOI: Chirițo... fugi de lângă naselă.

CHIRIȚA: Vai de mine! bărbatu-meu?

BÂRZOI: Eu, dar!... și nu-ți dau voie să bați lela prin văzduh cu balonistul.

CHIRIȚA: Da bine, frățioare, gândește că onorabilul public și înalta noblețe...

BÂRZOI: Nu știu eu de astea... Chiriță, să mă vezi mort dacă-i face asfințiune cu balonul.

CHIRIȚA: Măcar să te și îngrop, sufletele, nu mă iartă filotimia să te ascult.

BÂRZOI: Așa ți-e povestea, jupâneaso?... Apoi vin eu să te-nhaț... Nu te iartă filotimia? lan să-ți arăt eu filotimie.’’ (Vrea să sară pe scenă, peste orchestră.)

CHIRIȚA: Opriți-l, legați-l, duceți-l la Mărcuța, c-a turbat.

COMISARUL (lui Bârzoi): Stai, domnule, unde te duci?

BÂRZOI: Ce-ți pasă dumitale?

COMISARUL: Domnule, sunt comisar.

BÂRZOI: Nici nu vreau să te știu.

COMISARUL: Domnule, nu face scandal, c-oi fi silit să te arestez.

BÂRZOI: Scandal! Eu fac scandal? Iaca cine face scandal. Arestuiește-i pe dânșii.

COMISARUL: Ei! nu mai lungi vorba și șezi liniștit.

BÂRZOI: Cum? să tac molcu când îmi fură de la ochi pe Chirițușca mea? Mări, fugi încolo! (Dă brânci comisarului.)

COMISARUL: Așa?... dar ieși afară. (Îl apucă de guler.)

BÂRZOI: Ba n-oi ieși.

COMISARUL: Nu-i ieși? dacă doar știu să te duc și pe sus. (Îl apucă-n brațe și-l scoate afară din sală.)

BÂRZOI (zbătându-se): Protestarisesc în numele hristoitiei! Domnule, ești vândut ungurului.

CHIRIȚA: L-au umflat? Aferim. D-le Moghior, hai degrabă în balon.

MOGHIOR (luând-o de mână): No, hai! (Cu foc.) De-acum ești a mea.

CHIRIȚA: Pune-ți pofta-n cui!

(Se suie amândoi în naselă.)

CHIRIȚA: Strâmtă naselă! dar, încalte, solidă-i?

MOGHIOR: Cât podul de la Pesta... N-ai nici o grijă. (La soldații care sunt împrejurul naselei.) Acum, domnilor, luați seama bine să dați drumul frânghiilor când oi striga: Ellien Moghior!... Ați înțeles? Cucoană Chiriță, ține-te bine... plecăm... (Scoate pălăria și o învârteste-n aer strigând.) Ellien Moghior!

CHIRIȚA (la soldați): Lachez tout!

PUBLICUL: Ura!

(Soldații lasă frânghiile și se retrag în fund. Balonul se urcă puțin, apoi se oprește.)

NĂUCESCU: Aoleo! maică... se duce, iaca... privește, Despo... se duce, ba... se oprește... s-a oprit!

HAZLIU: Nasela e cam grea... Chirița are prea mulți nuri!

VÂNZĂTORUL: Șeapte de-o para!

MOGHIOR (în văzduh): Ah! Chirițo... de-acum n-ai încotro face... Trebuie să mă iubești.

CHIRIȚA: Ian nu te obrăznici.

MOGHIOR: Ah! dă-mi un cioc, Chirițo.

CHIRIȚA: Iaca moțpanu... (Se apără.) Da, du-te-ncolo, nerușinatule, că te văd oamenii! Vai de mine!... mi-am găsit beleaua!... Mai bine aruncă lest ca să ne putem sui, căci s-a oprit balonul.

MOGHIOR: Bine zici!... să nu ne vadă nime de pe pământ.

(Ridică un săcușor de nisip.)

NĂUCESCU (venind în scenă și cătând în sus): lan privește, maică!... se drăgostesc prin văzduh ca cărăbușii.

MOGHIOR (de sus): Feriți! (Deșartă sacul.)

NĂUCESCU: Aoleo! m-a chiorât! (Se întoarce la locul lui frecându- și ochii. Publicul râde. Nasela se ridică încet. Un nour se coboară puțin din frize pentru efectul perspectivei.)

MOGHIOR: Ne suim, Chirițo! ne suim!... Dă-mi un cioc unguresc.

CHIRIȚA: Ce să-i dau? un cioc?... du-te cioarelor.

MOGHIOR: Adică un sărutat. (Vrea să o sărute.)

CHIRIȚA: lan ascultă... astâmpără-te că te dau jos din trăsură.

MOGHIOR (cu foc): Numai un cioc, ș-apoi să mor.

CHIRIȚA (luptându-se): Vai!... Umfla-te-ar rusaliile!

(Nasela dispare după nour.)

CHIRIȚA (după nor): Săriți! agiutor!... Pompierii!

(Publicul se uită în sus.)

HAZLIUL: Ce s-aude?... Chirița cere ajutor, oare ce i se-ntâmplă?

PANGLICĂ: Privește... Parcă se luptă cu ungurul... Iaca, l-a apucat de gât... l-a plecat pe marginea naselei!... Aoleo!... feriți!... Cade ungurul!... Cade!...

TOȚI: Cade!… feriți!...

(Deodată cade în mijlocul publicului un manechin ce seamănă cu Moghior.)

PUBLICUL (înconjurând manechinul): A!... sărmanul!... a murit! s-a turtit ca o plăcintă!... Un doctor!… un doctor!... să-l ducă la spital!... degrabă! (Soldatul ridică manechinul și iese.)

NĂUCESCU: Bre! ce grozăvenie!... mi s-a încrețit pielea!... Ai văzut, Despo, cum a căzut de rău?

DESPA: Apoi de... așa i-a fost scris!... se vede...

COR

Ce fapt grozav și trist!

Ce fapt neașteptat!

Sărmanul balonist!

De-a tumba a picat!

HAZLIUL: Dar oare unde-i balonul?... Îl vezi, Lică?

PANGLICĂ: Ba nu... a dispărut... s-a dus în naltul cerului, cu Chiriță, cu tot.

HAZLIUL: Sărmana!... e pierdută!... Cum o să se coboare?...

TOȚI: Sărmana!...

HAZLIUL: Stați... iaca balonul!... colo, sus, ca o rândunică.

PANGLICĂ: Pare că se coboară...

HAZLIUL: Ba cade… cade cu o repejune spăimântătoare...

PANGLICĂ: Bine zici!... Primejdie... De s-a lovi de pământ, nu sa alege nici țandără de biata Chirița.

NĂUCESCU: Aoleo! De nu mi-ar cădea pe scăfârlie! (Își deschide cortelul.)

HAZLIUL: Iaca și Chirița... O vezi în naselă?

PANGLICĂ: O văz... face semne de desperare... se dezbracă... își aruncă mantila...

HAZLIUL: Și cortelul.

PANGLICĂ: Și cocul. (Toate aceste obiecte cad pe scenă una după alta.)

HAZLIUL: Și tunica!... și... ba nu... balonul a început a se coborî mai încet... Chirița l-a ușurat azvârlind cocul... Știi una, Lică? Hai să improvizăm o orațiune cucoanei Chirițe... Mergi de pregătește cele trebuincioase.

PANGLICĂ: Bună idee... mă duc... (Iese.)

(O frânghie lungă începe a spânzura de sus.)

TOȚI: Balonul! Balonul!… s-a apropiat!

CHIRIȚA (strigă de după nor): Prindeți capătul frânghiei... prindeți frânghia...

(Publicul apucă de frânghie, trage, și nasela se ivește, coborându-se.)

PUBLICUL: Ura! să trăiască cucoana Chirița!

CHIRIȚA: Încet, încet... Să nu mă izbiți de pământ... Așa... domol... frumos... bine... bravo!

(Nasela ajunge pe scenă.)

COR

Bine-ai venit înapoi!

Bine-ai sosit între noi,

Chirițușca lui Bârzoi,

Eroină-ntre eroi!

CHIRIȚA (fără coc, în corset, cu brațele și umerele goale): Bine v-am găsit, oameni pământeni! (Sare din naselă.) Uff! slavă Tatălui și Fiului că m-am văzut iar pe uscat!

HAZLIUL: Cât ne pare de bine la toți, cucoană! că, zău! te-am crezut pierdută pentru totdeauna.

CHIRIȚA: Aș! nu piere Chirița cu una, cu două.

HAZLIUL: Dar, vă rog, spune-ne ce vi s-a întâmplat! V-ați pierdut hainele pe drum și vă întoarceți... într-o toaletă cam...

CHIRIȚA: Cam... neglige?... Adevărat, monsiu Muțunache, că-s cam... desfrunzită, dar apoi ce era să fac pentru ca să-mi scap viața?... M-am despoiat... însă, apropo, nu mi-ați găsit bulendrele?... Le-ați cules?... Mersi... Acum ascultați tragedia mea:

(Arie din “Domino noir”: “Ah! quelle nuit!”)

CHIRIȚA

I

Dar, apropo… unde-i moghiorul?... Cred că s-a fi metaformozat în paprică... și s-a fi săturat de amor.

COMISARUL: Ba nu, cocoană... a înviat și s-a dus cu banii adunați la casă.

CHIRIȚA: Cum?... N-a rămas lat?... tare de oțel, ungurul!... a fi căzut pe slănină... dar să nu-mi uit vorba:

II

Și nici una, nici două, pentru ca să se ușure balonul, zvârl mantila de pe umeri, zvârl de pe cap părul meu de bașca, cocul cel de patru oca și trei litre, zvârl cortelul, zvârl tunica... Puțin a lipsit să-mi azvârl și turniura, dar noroc că balonul și-a moderat repegiunea.

HAZLIUL (aducând obiectele): Ce inspirație minunată ați avut! lată obiectele d-voastră.

CHIRIȚA: Mersi, Muțunache... să-mi pun tunica... așa... mersi... cu toate că nu mi-e rușine să mă vadă soarele cum sunt!...

III

TOȚI: Bravo!... cucoană Chiriță... să trăiască cucoana Chirița!

CHIRIȚA: Sărut ochișorii... (Își așează cocul.)

(Se aude zgomot în culise.)