Scena V
DESPOT, MOȚOC (intră prin fund din stânga)
DESPOT
A! Vornice Moțoace, ce zici de-acest lunatic?
MOȚOC
Primejdios e, doamne, căci este-un om fanatic.
DESPOT
Ce-mi pasă!... dar răspunde: ne vii cu bune vești?
MOȚOC
Prea bune!...-n fericire mulți ani să viețuiești,
Măria-ta!
DESPOT
Ce veste din Țara Muntenească?
MOȚOC
Împinși de noi în taină ca să se răzvrătească,
Boierii sapă tronul lui Mircea, pe cât știu.
DESPOT
A! bine... însă Tomșa e mort sau încă viu?
Ce face? ce urzește vrăjmașul?... în ce parte
De țară el se află? aproape sau departe?
Undit-ai cu-a ta minte în cugetu-i ascuns?
Aflat-ai a lui planuri? pătrunsu-l-ai?
MOȚOC
Pătruns!
Măria-ta să fie în pace, nepăsare.
Sărmanul Tomșa-i searbăd și suflet nu mai are
De când ai prins la mână zălog pe fiul lui.
DESPOT
O! dar, am pus piciorul pe puiul șarpelui,
Dar șarpele-i aproape, în umbra mea îl simt,
Și cercul său de ură se face tot mai strâmt.
De când sunt în Suceava, de când sunt în domnie,
El n-a dat ochi cu mine.
MOȚOC
:*Se teme de urgie...
DESPOT
:*Se teme?... nu, Moțoace... Desigur a aflat
:*Că eu pe toți oștenii români am dezarmat
:* — Veniturile țării fiind acum secate —
:*Și că pe lângă mine aice, în cetate,
:*Nu am decât un număr restrâns de buni plăieși
:*Cu ungurii lui Laski, voinici de cei aleși.
:*Eu cred c-a lui dârzie devine și mai tare
:*Văzând acum scăderea puterii de-apărare.
MOȚOC
Ce-ți pasă dacă Tomșa ar fi înverșunat
Când toți locuitorii, supuși, s-au bucurat
Văzând pe tronul țării odrasla Eraclidă
Ce-a scuturat cu mâna-i copacul de omidă
Ș-a scos din al Moldovei pământ suferitor,
Pe Zay, Anton Secuiul și toți ostașii lor?
DESPOT
Așa-i!... am scos din sânu-i lăcustele străine
Ce mâncau tot, și-n urmă m-ar fi mâncat pe mine.
MOȚOC
O știm, și noi, boierii, plecat îți mulțumim.
Ne costă mult străinii aduși în țară!... Știm
Ce darnic a fost Despot plătind a lor simbrie.
Ei au luat cu dânșii întreaga visterie...
Dar astfel se cuvine să fie dătător
Un domn măreț în toate și... recunoscător.
DESPOT
Îmi place să am mâna deschisă-mbelșugată
Ca bunelor servicii să verse bună plată.
- Pe Zay, Anton Secuiul, Rozel ș-alți capitani
- I-am încărcat de daruri, de scule și de bani,
- Le-am dat și arme scumpe, și blane de samur,
- Și haine-n flori de aur cusute pe-mprejur;
- Lui Laski celui lacom, lui Laski palatinul,
- Cu zece mii de galbeni i-am dat întreg Hotinul.
- Apoi pe toți boierii cu care-am complotat
- La ranguri de mărire pe rând i-am ridicat,
- Ș-apropiați de mine, sub a coroanei rază,
- A lor înaltă frunte acuma scânteiază.
- Ei sunt chiar ai mei sfetnici, deși-mprotivitor,
- Nu totdeauna pacinic admit părerea lor.
MOȚOC
Așa-i!... te-ai plătit grabnic de orice datorie,
Da-ți mai rămâne una de achitat.
DESPOT
Cui?
MOȚOC
Mie!
DESPOT
(cu mirare)
Nu ești vornic de țară, cum ziceți voi, os sfânt?
MOȚOC
Da! însă totodată eu și părinte sânt.
DESPOT
Ce vrei să zici, Moțoace?
MOȚOC
Cum?... nu mă înțelegi?
DESPOT
Nu... ți-e legată limba, fă bine s-o dezlegi.
MOȚOC
Nu?... Cât a fost Moldova în luptă mult amară,
Eu am păstrat tăcere... Acum e pace-n țară
Și vin, și-ți zic la rându-mi cu glasul de părinte:
De Ana, de-a mea fiică, îți mai aduci aminte?
DESPOT
Ah!... Ana?... Cum?... trăiește?... Cum?... Nu-i adevărat
Că a murit?
MOȚOC
Trăiește cu-amoru-i neuitat.
Respecți tu jurământul de-a o lua soție?
DESPOT
Trăiește încă Ana?
MOȚOC
Dar!... la călugărie
Se hotărâse a merge din ceasul ce-a văzut
În cursa lăpușneană iubitul ei căzut.
Dar jertfei sale crude am pus împotrivire.
Ea-i soră numai... Ana așteaptă pe-al ei mire.
DESPOT
Ah! martor îmi e Domnul cât încă o iubesc!
Ea-i cerul meu... și însă de cer mă despărțesc.
MOȚOC
De Ana?... tu?...
DESPOT
(îngăimat)
Pricepe cu agera ta minte.
Domnia cu amorul nu are legăminte,
Nu!... fiecare treaptă a-ntinsei omeniri
Își are-a sale drepturi ș-a sale-ndatoriri.
Ce vrea ca om, vai! Domnul nu poate să-mplinească,
Silit fiind adese natura să jertfească,
Pe inimă-i să calce, ș-oricât de desperat,
Supus să se închine rațiunilor de stat.
Aceste adevăruri... te vor convinge ele,
În interesul țării ș-a dinastiei mele
M-obligă... cât de mare ar fi durerea mea...
Deși iubesc pe Ana... ca să renunț la ea...
Și chiar o alianță să cat ele m-obligă,
Pentru-ale mele planuri... cu spița unui rigă...
Această declarare voi face azi la sfat...
Nu te mâhni, Moțoace... ce vrei?... sunt obligat...
(Se îndreaptă spre apartamentul său.)
Azi ușile-s deschise... țin curte de dreptate...
Moțoace... te-am vrut socru?... te vreau și mai mult... frate!
(Iese prin stânga.)
