Scena VI
DESPOT, ANA, CARMINA
CARMINA
(înaintând și despărțindu-i)
Eu!
DESPOT
Carmina!
CARMINA
Eu! Carmina!
DESPOT
Tu?
CARMINA
Mă cunoști?... privește,
Eu sunt, și, de ai suflet, privindu-mă, roșește!
Dar ce zic?... ești în stare tu ca să mai roșești?
Cinismul și minciuna în tine le-nsoțești.
ANA
(lui Despot)
Astă femeie... Cine-i?
CARMINA
Cine-s?... sunt, ca și tine,
O victimă-nșelată de el făr’ de rușine.
ANA
Adevărat e, Despot?... taci?... este-adevărat?
CARMINA
Tăcerea lui grăiește.
ANA
(după o mică luptă cu sine)
Rămâi dar neiertat! (Se îndreaptă spre fund.)
(Cu durere, în parte.)
Ah!... cum mă pedepsește cerul, nenorocită!
Ș-am meritat pedeapsa la care-s osândită!
DESPOT
Nu... Ană... stai! (Face doi pași spre Ana.)
ANA
(În fund, oprindu-l c-un gest)
Departe!... (Iese.)
DESPOT
(abătut)
Și tu mă părăsești!
