SCENA VI

DAMIAN, GÂNGU, GAHIȚA . PRIETENI

DAMIAN: Ce s-aude?... vin prietenii... Iată-i buluc!... Bine-ați venit, prieteni buni, să vă împărtășiți de bucuria mea!... Astăzi sosește Iorgu și cred că-ți bea cu toții voinicește în sănătatea lui.

UN PRIETEN: Las’ pe noi, vere Enachi... dacă-i treaba pe-nghite-Agachi... Helbet! nu te-om da noi de rușine.

GAHIȚA (în parte): Ian auzi-i cum vorbesc!... ș-apoi mai au curaj să critice tinerii noștri!

PRIETENUL: Vere Enachi! scos-ai încalte vin de cel din vremea lui Han-Tatar?

GÂNGU (apropiindu-se de el): Aud? Eu sunt sănătos, slavă Domnului! da d-voastră? cum o mai duceți?

PRIETENUL: Ce să ducem, vere Gângule?

GÂNGU: O duceți bine?... mă bucur... Vedeți d-voastră că sănătatea- i șugubeață!... când îi zici: “Sus, Gahițo!”, îți răspunde: “Cârc, Frangoleo!” (Toți râd, afară de Gahița.)

GAHIȚA (în parte): Iar se leagă surdul de mine... se vede că-l paște păcatul astăzi.

DAMIAN: Da ian poftim, fraților... ce ședeți în picioare? că doar nu vin turcii... Poftim de ședeți în...

GAHIȚA (curmându-i vorba): Pe scaune.

(Toți se pun pe divan și pe scaune. Gângu șade în picioare.)

DAMIAN: Vere Gângule, da nu șezi?

GÂNGU: Ba mi-i foame, dar oi mai aștepta pân’ ce-a veni Iorgu.

PRIETENUL: Vere Enachi... lan mai spune-ne ceva de Iorgu... ce-a mai făcut el pe-acolo, prin țara Neamțului?... ce-a mai învățat?... trebuie să fie acum plin de az-buchi ca un stup.

DAMIAN: Mai știu eu, fraților, câte-a mai învățat bietul copil!... El mi-a scris că a trecut din scoarță-n scoarță și Miftorloghia și Fizolofia și Mantemadica și Historia!... unde să le țin minte câte mi-a înșirat pe hârtie?

PRIETENUL: Bre! s-o fi făcut dobă de carte ș-o fi întrecut pe răposatul dascălul Ieni, Dumnezeu să-l ierte!

DAMIAN: Ce întrecut, vere!... l-a lăsat în urmă, cale de-o poștă.

(S-aud afară pocnete de bici.)

PRIETENUL: Na poștă; când vorbești de lup, lupu-i la ușă. Oare nu cumva îi Iorgu, vere Enachi?..