De-aș trăi cât lumea-ntreagă,

Gândul meu la tine, dragă,

Vecinic, vecinic va zbura,

Ș-orice e mai sfânt în mine,

Dulce înger! pentru tine,

Pentru tine-l voi păstra.

Cea mai blândă-a mea gândire,

Cea mai gingașă simțire,

Cel mai falnic dor al meu

Ție numai, numai ție

Le închin pentru vecie

Ca la însuși Dumnezeu!

Tu, ființă de slăvire!

C-un cuvânt, cu o zâmbire,

Cu un dulce sărutat!

Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viață,

Și a raiului dulceață

Tu în sânu-mi ai vărsat!

Tu mi-ai dat cu-a ta iubire

Acea naltă fericire,

Acel simț dumnezeiesc

Ce puternic ne supune

Și ne-nalță de ne pune

Sus, pe tronul îngeresc!

Tu, Eleno!... dar, vai mie!

Într-o noapte de urgie

Cerul crud ne-a despărțit!

Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită...

Fericirea-mi nesfârșită

Într-o clipă s-a sfârșit!

Așa-i soarta! așa-n lume

Tot ce poartă-un dulce nume,

Tot ce-i falnic și frumos

Curând trece, curând moare,

Ca un cântec, ca o floare,

Ca un fulger luminos!

Steaua vine, steaua piere!

Astfel dulcea-mi mângâiere

A pierit de pe pământ;

A pierit, s-a dus cu tine

În locașul de lumine...

Și eu plâng pe-al tău mormânt!

Singur, singur cu-a mea jale,

Rătăcit pe-a vieții cale,

Ca un orb nenorocit,

Viața-mi scade, jalea-mi crește,

Ș-al meu dor în veci s-oprește

Pe mormântul tău iubit!

Adio! pe-aceste maluri

De-ale Bosforului valuri

Îngânate lin, ușor,

Te las, înger de iubire!

Cu a vieții-mi fericire,

Cu-al meu suflet plin de dor!