Într-un castel, departe,

Din ceruri avui parte

Să văd un îngerel.

Mult trist era castelul!

Mult vesel îngerelul,

Mult gingaș, tinerel!

Avea cerești blândețe,

Pe frunte-i dulci albețe,

În ochii-i dulce foc,

Ș-o tainică zâmbire,

Ș-un suflet cu iubire,

Ș-o soartă cu noroc.

Eram eu încă june...

Acea scumpă minune

Era ursita mea!

Așa avui eu parte

Într-un castel, departe,

A mă-ntâlni cu ea.

Într-un palat, pe mare,

Într-un oraș, ce pare

Din valuri răsărit,

Departe de-a mea țară,

În urmă văzui iară

Ursita ce-am iubit.

Ș-acolo, fără frică,

Pe Mare-Adriatică

Gondola ne-a primblat,

Și-n leagăn de iubire,

Pierdut în fericire,

Tot sufletul i-am dat!

Pe soare și pe lună.

Cu mine împreună

A fost ursita mea...

Așa avui eu parte,

Într-un palat, departe,

A mă iubi cu ea!

*

Iubitu-ne-am în lume,

Plutind pe-a mării spume,

Călcând pe verde plai,

Și, lumii dând uitare,

Cu-o lungă sărutare,

Trecut-am lin prin rai,

Dar într-o noapte lină

O palidă lumină

Se stinse în eter,

Și îngeru-mi cu jale,

Zburând pe-a stelei cale,

Se-ntoarse iar în cer.

Eram atunci pe mare...

În dulcea-i legănare

Muri ursita mea!

Așa avui eu parte

A sta în veci departe

Ș-a plânge după ea!