Când fruntea mea în pace cu drag e legănată

Pe sînul teii ce saltă aprins de dulce dor,

Ființa mea ferice, de visuri desmerdată,

în lumi necunoscute se simte înălțată

Ș'urmează-a ta ființă în tainicul ei zbor;

Căci sînul teii în care domnesce-a ta iubire

Precum o lampă sfîntă ce arde'ntr'un altar.

Frumos ca și altarul uimesce-a mea simțire

Trezind în al meu suflet ori care nălucire,

Ștergând din a mea minte ori care gând amar!

Când veselă, ferbinte, gurița-ți zimbitoare

Mă'ncântă, mă îmbată cu-a sale sărutări.

In inimă-mi atunce s'aprinde-un dulce soare.

Și vîeața-mi, ca albina lipită de o floare,

Se leagănă în raiuri pe-a tale desmerdărî.

Căci îngerul iubirei, al cărui glas pătrunde

Și care lângă tine din ceruri a sburat,

A strins pe-a ta guriță aripele-i rotunde

Ș'acum, ca într'un leagăn, în ele se ascunde

Cu lira sa duioasă ce cântă ne'ncetat.