E noaptea înstelată, e caldă, liniștită!

Se pare că din ceruri apare moartea

Plutește-o lină, dulce, divină îndurare,

Dar ea nu poate stinge avântul de turbare

Ce duce călăreții pe-ntinderea pustie,

Precum doi spectri gemeni mânați de-o vijelie.

Ei zbor tăcuți sub ochii steluțelor trezite

În orizontul negru ce-i soarbe și-i înghite.

S-afund mereu în taina nopții; dar gândul lor

De mult e cu tătarii în luptă de omor.

O țintă de lumină prin umbră viu înoată.

Ea crește, se înalță pe zare ca o roată

Și umple de văpaie cereștile abisuri.

Păduri, movile, râuri apar căzute-n visuri,

Dar leul de la munte și vierul de pe vale

Nu văd prin vis de sânge decât Moldova-n jale.

E roșie luna! zice din doi cel mai bătrân.

E luna însetată de sânge de păgân!

Răspunde cel mai aspru... Și puii mei de zmei

Se duc trăgând doi spectri de umbră după ei.

Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie,

Se duc pân ce-a lor umbră întinsă pe câmpie

Le trece înainte și pân ce se lovesc

În ochi cu faptul zilei,morti... Atunce se opresc.

Și iată-i pe o culme nocturnii călători,

Lucind sub cerul palid în mantie de zori!

Ei lasă jos pe coastă să pască armăsarii

Și stau privind în vale cum fac pârjol tătarii.

Cinci sate ard în flăcări pe câmp, și fumul lor

Se-ntinde ca o apă, plutește ca un nor

De-a lung pe șesul umed, și zboară sus în aer,

Ducând cu el un vuiet de larmă și de vaier.

Prin fum se zăresc umbre fuginde, rătăcite,

Copii mărunți, și mame, și fete despletite,

Și cai scăpați în fugă, și câini, și boi în turme,

Goniți de tătărimea ce calcă pe-a lor urme.

Ici, colo, se văd cete în luptă încleștate,

Mișcări de brațe goale în aer ridicate,

Luciri de arme crunte pătate roș cu sânge

Pe care-o rază vie din soare se răsfrânge.

Apoi din vreme-n vreme o ceată luptătoare

Se-mprăștie cu grabă, lăsând cadavre-n soare!

Iar lângă Nistru, multa urdie tătărească

Năprasnic se ucide cu gloata românească.

Dan zice: Măi Ursane! acolo e de noi!

Acolo râde moartea în crâncenul război.

Acolo să dăm proașcă, sub ochiul cel de sus,

Tu dinspre faptul zilei, și eu dinspre apus,

Și cale să deschidem prin aprigul dușman...

La lucru-acum, fârtate! la lucru, măi Ursan!

Amin și Doamne-ajută! Ursan voios răspunde,

Și-n gloată fiecare ca viforul pătrunde.