Pe-o culme prelungită ard mii și mii de focuri

Ca stele semănate în numeroase locuri.

Se pare că tot cerul căzut e pe pământ

Și c-au rămas în urmă-i un haos, un mormânt,

Atâta întristare și-atâta-ntunecime

Împrăștie pe boltă a norilor desime.

Un zgomot lung se-nalță din culmea luminată,

Unindu-se în aer cu tunete cerești.

E zgomotul orgiei!... Iar zarea depărtată

Roșește-n foc de codri și sate românești.

Aici beții și danțuri și chiote voioase,

În fund suspinuri, vaiet și plângeri dureroase!

Aici de pofte rele sunt ochii toți aprinși,

Acolo curge sânge, acolo-s ochii stinși,

Căci astăzi celebrează lehimea-n sărbătoare

Ostașii pretutindeni formați în dese grupe

Frig boi întregi, rup cărnuri ca lupii flămânziți,

Desfundă largi antale, beau lacom fără cupe,

Se ceartă, râd în hohot și urlă răgușiți.

Ca dânșii, câini de lagăr la praznic luând parte,

Schelălăiesc sălbatic, rod oasele deoparte,

În mijlocul orgiei turbate ce tot crește;

Iar printre câini și oameni pe iarbă stau căzute

Femei, prada orgiei, cu mințile pierdute...

Și însă vântul nopții prin lagăr vâjâiește,

Ș-un glas din umbra neagră la toți strigă de-a rândul.

Orbi! orbi! la masa morții voi vă mâncați comândul!

Magnații juni, sub corturi, pe perne de matase

Deșartă cupe pline cu vin de la Cotnar,

Cântând cu fericire: De viață rea nu-mi pasă!

Iubită-mi e pe brațe, în viață nu-i amar!

Și fiecare strânge la pieptu-i cu-nfocare

O fiică de-a Podoliei, frumoasă și balaie,

Cu buze pârguite la foc de sărutare,

Și ochi ce-noată-albaștri în galeșă văpaie.

Și fiecare simte că mintea-i se desfrână,

Având lângă-a sa gură o gură voluptoasă,

Și-n brațe-i o copilă ce râde amoroasă,

Ș-un sân rotund ce saltă vioi sub a sa mână.

Ferice, mult ferice de dânșii!... fața râde,

Inima zboară, raiul în cale-i se deschide.

Și însă vântul nopții prin corturi vâjâiește,

De tunete cumplite văzduhul clocotește,

Ș-un glas pierdut în umbră tot strigă ne-ncetat:

Orbi, orbi!! moartea v-așteaptă c-un ultim sărutat!

Cortul regal e splendid! Duzini de candelabre

Revarsă-a lor lumină pe-o masă ce se-ntinde

Sub table încărcate de scule și merinde

Și sticle largi cu vinuri spaniole și calabre.

În mijloc stă-n iveală un cerb de patru ani,

Încins pe-a sale laturi cu șiruri de fazani,

Și două piramide de fructe mai alese,

În Asia-nflorită crescute și culese.

Albert în fruntea mesei lucește ca un soare,

Înconjurat de oaspeți în haine de splendoare.

La dreapta-i al său frate mai june, Sigismund

Apare-ntr-o dulamă de roș postav de Lund.

La stânga-al Cameniței episcop vechi, Lonzinski,

Ș-alăturea cu dânșii se văd: Sbignew Țenczynski,

Cu Herbor Lucasievitz, Padlowski castelanul

Radomiei, și Creslau Roza, numit Decanul,

Și graf Ioan de Tiffen, magisterul Prusiei,

Care-au adus la luptă cinci sute de cruciați,

Și falnicii Toporski, vechi neaoși de-ai Lehiei,

Și alți de frunte nobili, din cei mai însemnați.

Toți gustă din merinde, deșartă largi pahare

În sunetul metalic de vesele fanfare;

Și sângele prin vine se scurge mai fierbinte,

Ș-avântul crește-n suflet și nebunia-n minte...

Când regele ridică o cupă de vin plină

Și glasul său puternic acest toast închină:

Eu, Albert, domnul vostru, și al Lehiei rege,

Intrat-am în Moldova ca leu învingător!

Mâini este ziua luptei... Nimic nu s-a alege

De Ștefan al Moldovei și de al său popor.

Cum beau această cupă, așa mândra Lehie

Să-nghită această țară! Așa să fie! Fie!

Vivat! Ura! trăiască Albert mult glorios!

Răspund mesenii aprig c-un răcnet zgomotos,

Și lagărul răsună în lungă depărtare...

Dar iată că la ușă un om străin apare,

Cu pieptul gol, cu părul în vânt, cu ochi focos;

El spre Albert țintește privirea-i rătăcită,

Face doi pași și strigă: Deșartă-ți cupa jos,

Albert! de soarte rele ți-e cupa otrăvită.

Toți se reped c-un urlet și mâna pe el pun.

Lăsați-l, zice craiul; e Sropski cel nebun!

Și iar înalță cupa, râzând de-o așa larmă...

Dar cupa lângă buze-i în mâna lui se sfarmă,

Ș-un trăsnet lung deodată în ceruri bubuiește

Și-n cortul plin de umbră furtuna năvălește,

Și masa se răstoarnă, și cortul se urducă...

Iar pe câmpii, sub fulgeri, aleargă o nălucă.