IV

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

După săvârșirea misiei mele în capitala Piemontului, plecai la Genova. Drumul de fier trece prin acea vale minunată care se întinde la poalele Alpilor până-n Marea Mediterană, unindu-se cu câmpiile atât de mănoase al Lombardiei de la malurile Tesinului până la poalele Apeninilor. Acea cale ferată pune în comunicație Turinul și Genova prin Alexandria, oraș întărit cu fortificații gigantice și așezat la confluentul râurilor Bormida și Tanaro. Viaducurile, tunelurile, podurile aruncate pe torentele Scrivia și Traversa între Genova și Novi sunt demne de a fi considerate ca zidiri romane.

Am vizitat Genova cu mult interes, căci acest oraș păstrează încă sigiliul evului mediu. Am admirat palatele acelea înalte care încununează amfiteatrul portului și împodobesc străzile Balbi, Nuova, Nuovissima etc.; piața Carlo Felice, pe care este clădit teatrul ce poartă același nume; palatul ducal, vechea reședință a Dogilor, catedrala zidită în marmură albă și neagră; primblarea numită Acqua Sole etc. și mai cu seamă am rămas încântat de acea culoare locală, de acel aspect măreț, ce amintește epoca înfloririi și a puterii fostei republici genoveze.

De aici m-am îmbarcat pe un mic vapor, care m-a transportat în 12 ore la Nița, acel caravanserai feeric, ridicat pe malul Mediteranei pentru pătimașii bogați ce vin să cumpere în timp de iarnă razele binefăcătoare ale soarelui. De la Nița, luând un elegant cupeu înhămat cu cai de poștă, m-am îndreptat spre Marsilia și am trecut prin vestita și poetica vale a Canei, a cărei vegetație se compune de măslini, rodii, lauri, portocali și lămâi. Între Marsilia și Paris nu m-am oprit decât la Avinion pentru ca să vizitez pe generalul Rose, ce comanda garnizoana și vechiul palat al Papilor, astăzi transformat în cazarmă. Generalul mi-a promis că se va ocupa în curând cu redactarea unui proiect de reorganizare a armatei române, și, din parte-mi, nu găsii mai bun chip de a-i mulțumi, decât repetându-i cuvintele măgulitoare ce rostise împăratul despre dânsul.

Când am sosit la Paris, am constatat o mare tulburare în lumea politică. Neînțelegerile dintre Austria și Piemontul luaseră de câteva zile un caracter amenințător; războiul părea iminent, căci regimentele austriace se înaintaseră până la hotarele Sardiniei și se pregăteau a trece Tesinul. Mă prezentai la Palatul Tiuillerii și fusei introdus îndată în cabinetul împăratului. M. Sa veni din salonul de alături și-mi zise:

— Domnule A., nu pot să-ți dau astăzi decât zece minute, căci prezidez consiliul mareșalilor. Ce veste îmi aduci din Italia? Cum ai aflat spiritele în Piemont?

— Sire! răspunsei; Maiestatea Sa regele Victor Emanoil e gata de luptă și contează pe ajutorul Maiestății Voastre. Nația italiană de la nord e decisă a secunda voința regelui. Ceea ce m-a convins despre hotărârea poporului este că nu am văzut ca la 1848 manifestări de un entuziasm teatral, ilustrate cu steaguri, cu eșarpe tricolore, cu cocarde și cântece patriotice, ci un entuziasm tăcut, adânc, întunecos, pot zice, ca un cer negru înainte de furtună. Piemontezii așteaptă numai un semn pentru ca să pășească înaintea dușmanului și țintesc ochii pe vârfurile Alpilor ca să zărească stindardul glorios al Franței.

— Bine, replică împăratul, îl vor zări în curând. Eu plec peste trei zile în Italia. Acum un singur lucru cer numaidecât de la prințul Cuza: menținerea ordinului celui mai deplin în Principate pe cât timp va ținea războiul de peste Alpi.

— Voința Maiestății Voastre, Sire, va fi împlinită, răspunsei închinându-mă.

— Voiesc asemenea să faci cunoscut românilor că sunt mulțumit de ei și că mă voi îngriji totdeauna de soarta lor. Astăzi poziția politică a Principatelor e asigurată prin diversele interese ale Puterilor, căci Rusia le va apăra în contra Turciei, Englitera și Austria în contra Rusiei, și Franța în contra tuturor. Organizați-vă în liniște, dezvoltați resursele voastre financiare, agricole și militare și așteptați cursul evenimentelor în pace.

— Vom urma, Sire, instrucțiile Maiest. Voastre. După această mică, dar importantă convorbire, Napoleon se apropie de mine și mă întrebă zâmbind cu blândețe:

— Nu mai ai nimic a-mi cere pentru țara dumitale? La această întrebare făcută cu un glas atât de încurajator, o idee luminoasă îmi trecu prin minte:

— Sire! răspunsei, am două cereri de făcut, însă nu îndrăznesc...

— Grăiește! replică împăratul.

— Cea dintâi, Sire, este ca guvernul Maiestății Voastre să admită înființarea în Paris a unei agenții oficioase a Principatelor Unite.

— Și a doua?

— A doua, Sire, este învoirea Maiestății Voastre pentru francezi ca să poată primi și purta decorațiile ordinului ce prințul Cuza are de gând a institui.

Napoleon stătu puțin a se gândi. Cererea aceasta din urmă țintea la nu mai puțin decât la recunoașterea suveranității Principatelor, căci un decret împărătesc, publicat de vreo doi ani, autoriză pe francezi a primi decorații numai de la statele independente și suverane. Cu toate acestea, împăratul în marinimia lui se uită la mine cu blândețe, îmi dete mâna și răspunse:

— Încuviințez cererile prințului Cuza și promit să-i trimit ordinul Legiunii de Onoare, îndată ce mă voi întoarce din Italia. ¹⁵

Mă închinai pătruns de recunoștință și făcând în mine cele mai sincere urări pentru gloria Franței și pentru păstrarea zilelor lui Napoleon.

A treia zi în adevăr asistai la plecarea împăratului din Paris.

Maiestatea Sa în uniformă de general și, având pe grațioasa împărăteasă la dreapta sa, ieși din curtea palatului într-o caleașcă cu patru cai. Strada de Rivoli era ticsită de lume care striga cu frenezie: „Trăiască împăratul! Trăiască împărăteasa !“ Caleașca înainta în pasul cailor. Unii din privitori, animați de un entuziasm nestăpânit, se suiau pe scara trăsurii ca sa dea mâna cu împăratul și răcneau:

— Mergi, Sire, și de vei avea nevoie de noi, cheamă-ne; vom alerga cu toții.

Napoleon zâmbea, iar împărăteasa uimită avea ochii plini de lacrimi.

Astfel plecarea salvatorului Italiei din Paris a avut caracterul unui adevărat triumf.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Iată relația audiențelor mele la palatul Tiuileriilor, relație din care sunt obligat a omite multe părți de un mare interes, dar pe care conveniențele politice actuale nu-mi permit a le publica. În cursul misiilor mele am găsit pretutindeni laude și simpatii pentru români; pretutindeni am primit cele mai favorabile promiteri. Deie Domnul ca să știm a profita și a ne arăta demni de ele!

În adevăr, un popor necunoscut până ieri nu poate sa aibă mai mult noroc! Și un reprezentant al lui nu poate avea o primire mai onorabilă în palatele regale, decât aceea ce am întâmpinat în Franța și în Italia, în numele Nației Române!