Pe deal, la Palestre, vitejii Zuavi,

Bersalierii sprinteni, Vânătorii bravi.

În oastea germană s-aruncă-mpreună

Și cu al lor sânge sting focul ce tună.

Dar cine-i mai aprig, mai brav luptător ?

E Regele însuși, eroul Victor!

Cu calul său falnic, cu lunga sa pală

De trei ori în dușmani dă singur năvală!

Calu-i ud de sânge până la genunchi,

Pala-i roș văpsită până la mănunchi!

Devale-n capela Madonei slăvite

O mamă duioasă cu haine cernite

Se-nchină și-nvață copilul ei blând

În zgomotul luptei să zică rugând:

„O! Santa Madona! tu l-al cărei nume

Dulcea mângăiere se coboară în lume!

Aduc la picioare-ți cu-adâncă uimire

Inima-mi curată, plină de iubire,

Ca o floare vie, ca o floare nouă

Care îți inchină și parfum și rouă.

Ascultă-o, Madonă, ruga mea duioasă

Pentru a mea țară atât de frumoasă !

Pentru omenirea ce plânge-n durere

Și pentru-a Veneții liberă-nviere.

Dă patriei mele glorie, mărire,

Pe dușmanii noștri scoate-i din orbire,

Și mie-mi dă brațe ca să pot combate

Cu cei mari d-avalma pentru libertate!”

Pe câmpul de moarte, pe câmp de onor

Regele înalță steag învingător.

Zuavi-mpregiuru-i cu glas triumfal

Pe rege-l proclamă a lor Caporal!

Și copilul strigă cu suflet de om!

„Să trăești o! Victor, Rege-galantom!”