Pe deal, la Palestre, vitejii Zuavi,
Bersalierii sprinteni, Vânătorii bravi.
În oastea germană s-aruncă-mpreună
Și cu al lor sânge sting focul ce tună.
Dar cine-i mai aprig, mai brav luptător ?
E Regele însuși, eroul Victor!
Cu calul său falnic, cu lunga sa pală
De trei ori în dușmani dă singur năvală!
Calu-i ud de sânge până la genunchi,
Pala-i roș văpsită până la mănunchi!
Devale-n capela Madonei slăvite
O mamă duioasă cu haine cernite
Se-nchină și-nvață copilul ei blând
În zgomotul luptei să zică rugând:
„O! Santa Madona! tu l-al cărei nume
Dulcea mângăiere se coboară în lume!
Aduc la picioare-ți cu-adâncă uimire
Inima-mi curată, plină de iubire,
Ca o floare vie, ca o floare nouă
Care îți inchină și parfum și rouă.
Ascultă-o, Madonă, ruga mea duioasă
Pentru a mea țară atât de frumoasă !
Pentru omenirea ce plânge-n durere
Și pentru-a Veneții liberă-nviere.
Dă patriei mele glorie, mărire,
Pe dușmanii noștri scoate-i din orbire,
Și mie-mi dă brațe ca să pot combate
Cu cei mari d-avalma pentru libertate!”
Pe câmpul de moarte, pe câmp de onor
Regele înalță steag învingător.
Zuavi-mpregiuru-i cu glas triumfal
Pe rege-l proclamă a lor Caporal!
Și copilul strigă cu suflet de om!
„Să trăești o! Victor, Rege-galantom!”
Novară — 1859.