Iară Bistrița vitează,

Apele-și înfuriează,

Vrând cu zgomot să înece

Pe Satan în sânu-i rece.

Ea adună mări de apă

Și-ntr-o clipă malul sapă,

Încât turnul de pe mal

Cade-n aprigul ei val

Cu Satan ce se afundă

Ca un fulger într-o undă!

Apa saltă, clocotește,

Nici că se mai limpezește !

Și de-atunci în acel loc

Ea tot ferbe ca de foc.

Și adeseori s-aude

Resuflând gemete crude.