Spun păstorii din Ceahlău

Că în timpul acel greu

Cerurile sau deschis

Ș-un glas tainic ar fi zis:

„Tu ce-ai fost de iad călcată,

Mănăstire blăstămată,

Tu să aibi atunci iertare,

De blăstăm să ai scăpare,

Când doi ingeri iubitori

Într-o noapte fără nori

S-or opri din a lor cale

Pe risipurile tale,

Și prin dulcea lor iubire

Ți-or aduce-a mea sfințire!...”

* * * * *

— Fost-a, nu, așa minune?

Bistrița o poate spune!