„Copiliță! zice el

Rezemat de-un stejărel.

Ești tu zâna ăstui plai,

Sau o floare de la rai?”

„Dragoș, Dragoș, frățioare,

Nu sunt zână, nu sunt floare,

Dar am suflet fecioresc

Și Moldova mă numesc.

Mult e mult de când te-aștept

Să-mi alin dorul din pept,

Că de Domnul sunt menită

Ca să fiu a ta ursită!”

„O, Moldovo-ncântătoare,

Gingașă fărmecătoare!

Iată, arcu-mi vitejesc

Lângă tine-l răsădesc,

Ca să deie pân-în zori

Crengi cu frunze și cu flori,

Și cu-acele crengi frumoase

Să-mpletim cununi voioase,

Una ție, una mie,

Pentru-a noastră cununie!”