Apa trece, pietrele rămân.

Abie zice, și deodată

Fulgeră-n cer o săgeată,

Vâjâie, vine, lovește

Scutul care zângănește

Ș-o respinge,- o zvârle jos

Ca pe-un șarpe veninos.

După dânsa-n depărtare,

Colo-n fund, în fund la zare,

Se ivește-un negru nor

Plin de zgomot sunător

Ce tot vine, ce tot crește

Și pe câmpuri se lățește

Cât e zare de zărit

Între nord și răsărit!

Sentinelă, priveghează,

Norul crunt înaintează,

Sentinelă! te arată,

Norul crunt se sparge!... Iată

Iată oardele avane,

Iată limbile dușmane

De gepizi și de bulgari,

De lombarzi și de avari!

Vin și hunii, vin și goții,

Vin potop, potop cu toții

Pe cai iuți ca rândunele,

Fără frâie, fără șele,

Cai sirepi ce fug ca vântul

De cutremură pământul!

Mulți sunt ca nisipul mării,

Mulți ca ghearele mustrării

Într-un suflet păcătos,

Într-un cuget sângeros!...

Sai, române, pe omor,

Fă-te fulger răzbitor,

Fă-te Dunăre turbată,

Fă-te soartă ne-mpăcată,

Căci potopul iată-l vine

Și-i amar, amar de tine!

Vie!...

Ca o stâncă naltă

Ce din vârf de munte saltă,

Tună, se rostogolește,

Cade, rumpe și zdrobește

Codrii vechi din a sa cale

Pân în fund, în fund devale!

Astfel crunt ostașul meu

Își izbește calul său

Peste codrii mișcători

De barbari năvălitori.

El îi sparge, și-i răzbește,

Snopuri, snopuri îi cosește,

Și-i înfrânge, și-i respinge,

Și-i alungă, și-i învinge!

Calu-i turbă, mușcă, sare,

Nechezând cu înfocare,

Calcă trupuri sub picioare,

Sfarmă arme sunătoare

Și cu greu în sânge-noată,

Și mereu se-ndeasă-n gloată.

Crunt război! privire cruntă!

Fiul Romei se încruntă...

Fulgeri ies din ochii săi!

Fulgeră mii de scântei

Dintr-a armelor ciocniri

Și lucioase zângăniri.

Zbor topoarele-aruncate,

Zbârnâie-arcele-ncordate

Și săgețile ușoare

Nourează mândrul soare

Caii saltă și nechează,

Lupta urlă, se-ncleștează

Și barbarii toți grămadă

Morții crude se dau pradă!

Zece cad, o sută mor,

Sute vin în locul lor!

Mii întregi se risipesc,

Alte mii în loc sosesc!

Dar viteazul cu-a sa pală

Face drum printre năvală,

Și pătrunde prin săgeți,

Că-i român cu șapte vieți!

În zadar hidra turbează,

Trupu-i groaznic încordează,

Geme, urlă și crâșnește

Și-mprejur se-ncolăcește.

Fiul Romei se aprinde,

Hidra-n mâine-i o cuprinde

Ș-o sugrumă, și o sfarmă,

Ș-o învinge, și o darmă!...

Fug gepizii, fug bulgarii,

Și lombarzii, și avarii,

Fug și hunii, fug și goții,

Fug potop, potop cu toții,

Și se duc, se duc ca vântul

Asurzind întreg pământul

De-a lor urlete barbare,

De-a lor vaiete amare!