SCENA VII

ISPRAVNICUL, DOCHIȚA

ISPRAVNICUL (viind în scenă, din fund): Kirie eleison! c-am scăpat… da frică mi-o fost… bre… bre, bre! dacă-s eu cap de prost să rămîn în urma jandarmilor.

DOCHIȚA (viind din fund): Doamne, mare mîndru-i Bujoru meu. Îra! eu am uitat pe biata cuconiță… mă duc…

ISPRAVNICUL: O româncă! Ian să-i fac dopros… Copilo… n-auzi? copilo…

DOCHIȚA (oprindu-se la ușa ei): Pe mine mă chemi?

ISPRAVNICUL (apropiindu-se de Dochița și căutînd la ea de aproape): D-apoi pe cine, pe mine? Doar nu-s… (În parte.) Măi, că frumușică țărăncuță…

DOCHIȚA: Ce poftești?

ISPRAVNICUL: Ce poftesc?… hîm… (În parte.) Apoi dă… (Tare.) Ian spune-mi, copilo dragă, n-ai zărit cumva pe aici vrun domnișor și vro duducă?… așa știi… cam…

DOCHIȚA (în parte): Degrabă ți-a fi, ispravnice… (Tare.) Nu, cucoane, nu… da unde… că doar duducele și domnișorii nu răsar ca bozul prin satul nostru.

ISPRAVNICUL (căutînd de aproape la Dochița): Așa să trăiești?

DOCHIȚA (rîzînd): Da ce te uiți așa la mine?… parc-ai avea orbul găinilor?

ISPRAVNICUL: Mi-am prăpădit ochelarii în fuga cea de dinioare… că nu știi ce-am pățit, fa… cum te cheamă?

DOCHIȚA: Dochița.

ISPRAVNICUL: Fa Pachițo… veneam pe potică singur în urma jandarmilor și gîndeam la nepoata mea, la Anica… (Plîngînd.) Anica… un bujor de fată, pe care am crescut-o cu o mulțime de cheltuială ca s-o dau după Coșcodan, ficiorul lui banu Paragină… o cunoști, fa Tarsițo?

DOCHIȚA: Dochița… nu Tarsița.

ISPRAVNICUL: Ei… și mi-o furat-o de la ochi un pușchi… un Leonaș… Îl cunoști, fa Locsițo?

DOCHIȚA: Dochița, Dochița…

ISPRAVNICUL: Acu… nepoata ca nepoata; dar altă bazaconie!… În ziua cînd au spălat putina Anica cu” Leonaș, am găsit lada sămișiei deschisă; broasca stricată și înuntru 40.000 lei… lipsă. Se-nțelege că tot Leonaș o furat și banii haznelei, pentru ca să aibă ce mînca cu Anica… (Plîngînd.) Văzuț-ai vreun ispravnic mai măhnit decît mine, fa Prohirițo?

DOCHIȚA (mînioasă): Haide…. acu-s și Prohiriță. (Tare.) Dochița… Dochița, auzitu-m-ai?

ISPRAVNICUL: Dar, dar… m-am greșit; așa-s de amețit… și cum îți spuneam, dragă Pachițo… am luat îndată vro cîțiva jandarmi cu mine, mi-am pus pistoalele și iartaganul la brîu, și m-am luat cît cole, cît cole pe urmele fugarilor… De două zile acum de cînd îi urmăresc ca copoii…

DOCHIȚA: Se vede că ai miros bun!

ISPRAVNICUL: Strașnic, Zoițo… știi? eu cînd mă duc la vînat, nici nu mai ieu prepelicar cu mine… Ș-așa cum îți spuneam mai dinioare… cum mă urcam singur pe potică… Kirie eleison!… Îmi iesă deodată înainte două matahale cît… (căutînd, împrejur) cît tine, Tarsiță… ba ceva mai mărișoare…

DOCHIȚA (în parte): Auzi vorbă!

ISPRAVNICUL: Una sămăna a fi țăran de la munte… cam bătrîn… și mi se pare c-avea ș-un cimpoi; iar ceealaltă matahală avea o pălărie largă, dată pe ochi și o manta lungă neagră… Cum le-am văzut, mi-o sărit inima din loc ș-am încremenit!… Atunci… cea cu manta neagră… o întins mîna spre mine și mi-o înfundat căciula pe nas… eu tăceam chitic… și deodată un glas ca din ceea lume mi-o zis așa. (Cîntă:)

„Ispravnice! moartea te paște la soare;

Fugi iute acasă de șezi la răcoare …”

(Scăpătîndu-se de picioare.)

Vai! cad de picioare!

Iar cad de picioare …

DOCHIȚA: Iaca pozna, că se prăbușește…

ISPRAVNICUL: Nu mă lăsa, Locsițo, că mă duc… mă duc… (Tremurînd.)

DOCHIȚA (sprijinindu-l): Da ține-ți firea, cucoane, că doar ești bărbat, și ți-i sînul plin de arme…

ISPRAVNICUL: Oare? așa să fie?… Doamne, tare-mi placi, fa Zoițo.

DOCHIȚA: Ț-oi fi plăcînd că-i lumea ră.

ISPRAVNICUL: Lumea ca lumea, dar tu m-ai fermecat, de la roate… (Cu glas slab.) Vin de întră la mine fată-n casă.

DOCHIȚA: O înviet mortu. (Tare.) Șterge-te pe gură, boieriule…

ISPRAVNICUL (ștergîndu-se cu mînica): Da de ce?… Ha… așa vine vorba? ha, ha, ha!… (Serios.) Dar să lăsăm șaga… ascultă:

ISPRAVNICUL

Fă Dochițo, puică albă,

Vin cu mine să-ți dau salbă.

DOCHIȚA

Ba nu, nu; ba nu, nu vreu

Că-mi e drag Bujorul meu.

ISPRAVNICUL

Ț-oi da salbă de mărgele,

Și paftale, și inele.

DOCHIȚA

Baiu; marfa de la voi

Nu se trece pe la noi.

(Împreună.)

ISPRAVNICUL

Ei!

Nu vrei?

Îți poroncesc dar apoi.

DOCHIȚA

Dor

De zor

Nu cunoaștem pe la noi.

ISPRAVNICUL

Pentru tine le fac toate

Ș-apoi zici că nu se poate?

DOCHIȚA

Geaba vii, geaba te duci

Numai rupi niște papuci.

ISPRAVNICUL

Sau nu-s gingaș la privire?

Sau nu-s vrednic de iubire?

DOCHIȚA

Ba ești mîndru, de diochi

Și-mi ești drag … ca sarea-n ochi.

(Împreună.)

ISPRAVNICUL

Ei!

Nu vrei?

Îți poroncesc dar apoi.

DOCHIȚA

Dor

De zor

Nu cunoaștem pe la noi.

(În vremea acestui duo, Leonaș se arată în fund, învălit cu manta neagră, și caută cu luare-aminte împrejurul lui. La sfîrșitul scenei, el se apropie de ispravnic; îl apucă de mînă și, în vreme ce acesta se trage înapoi tremurînd, îi cîntă următoarele:)

LEONAȘ

Ispravnice, moartea te paște la soare,

Fugi iute acasă de șezi la răcoare.

ISPRAVNICUL

(spăriat)

Iar cad de picioare …

LEONAȘ

Mergi la închisoare.

(Leonaș împinge pe ispravnic in orindă și-l închide pe dinafară.)