SCENA XIX

TARSIȚA. BURSUFLESCU, HARȚĂ, MĂRIUCA

HARȚĂ (în parte, arătînd cuțitașul): Mi-o venit apă la moară.

BURSUFLESCU: Iaca și Harță, iubitul meu vecin… ai venit la bani, hoțule… să iei bani cu dimerlia… așa-i?

HARȚĂ: Apoi dă, domnule… cine fuge de ochiu dracului?

BURSUFLESCU: Ei! na, ca să nu te fac să aștepți mai mult… mie-mi place să plătesc peșin… Iaca 500 de lei… (Scoate punga.)

HARȚĂ: 500 lei arvună?… dar ceialalți cînd mi-i numeri?

BURSUFLESCU (rîzînd): Care ceialalți, ghidușule?

HARȚĂ: Cei zece mii, prețul răzășiei, după tocmală.

BURSUFLESCU: Ce tocmală?… N-a fost vorba de 500 de lei?

HARȚĂ: Vrei să rîzi, domnule? Fie! hai să rîdem. (Măriucăi.) Rîde, fa!

(Harfă și Măriuca rîd cu hohot.)

BURSUFLESCU (îngrijăt, caută prin buzunar): Măi Harță, se vede că ai uitat cosorul!

HARȚĂ: Ce cosor, domnule?

BURSUFLESCU: Știi? Dovada! (În parte.) Unde dracu l-am pus?

HARȚĂ: Dovada? Înțălegi tu ceva, Măriucă?

MĂRIUCA: Ba cît hăciul… o fi vro cimilitură.

BURSUFLESCU: Cosorul, măi, care l-ai prăpădit în via me.

HARȚĂ: Eu? (Arătînd cuțitașul.) Iaca cosorul meu, d-le.

BURSUFLESCU: La tine-i? Cum de se găsește la tine, hoțule?… Mi l-ai furat din buzunar?

HARȚĂ: Ei!… am înțăles că d-tale nu-ți e de cumpărat răzășia… Bine. Hai, fa Măriucă.

MĂRIUCA: Hai, bădică. (Vrea să iasă.)

TARSIȚA: Stați! Ce este? Nu vă înțeleg.

HARȚĂ: Ce să fie!… D-l Bursuflescu vroiește numaidecît să mă alunge de pe locul meu și acum nu vre să-mi plătească prețul tocmelei, adică 10500 lei… asta-i tot.

BURSUFLESCU (furios): Zece sute cinci mii! Cîrjaliule!

HARȚĂ: Ba zece mii cinci sute.

QUATUOR

BURSUFLESCU și TARSIȚA

Zece mii, cinci sute de lei!

Zece mii!… Ce-am auzit?

Zece mii!… Pentr-un petic vrei

Zece mii? … Harț, -ai nebunit.

HARȚĂ MĂRIUCA

Zece mii, cinci sule de lei,

E un preț foarte potrivit.

Zece mii! spune: vrei, nu vrei?

Lucrul bun nu e scump plătit.

BURSUFLESCU

Mă Harță, vecine, să stăm la tocmală.

HARȚĂ

Tocmala-i făcută; nu-i loc de-nvoială.

BURSUFLESCU

Vrei două mii? Spune.

HARȚĂ

Ba nu.

BURSUFLESCU

Vrei trei mii?

HARȚĂ

Nu.

BURSUFLESCU

Trei și cinci?

HARȚĂ

Baiu.

BURSUFLESCU

Al naibii să fii!

TARSIȚA

Mai dă, Nastasachi.

Foaia de titlu: broșura Peatra din casă, Iași, 1847.

Începutul operetei Florin și Florica, în Foaia Societății, nr. 4, 1 apr. 1866.

BURSUFLESCU

Pe vrute, nevrute

Îți dau cinci mii.

HARȚĂ

Baiul … Zece mii cinci sute!

(Împreună.)

BURSUFLESCU și TARSIȚA

Zece mii, cinci sute de lei! etc.

HARȚĂ și MĂRIUCA

Zece mii cinci sute de lei! etc.

TARSIȚA

Vecine, creștine, fii om cu-omenie,

Peste cinci mii, iată, adaog o mie.

HARȚĂ

Prea puțin, cucoană.

TARSIȚA

Opt mii nu voiești?

HARȚA

Nu.

TARSIȚA

Opt și cinci?

HARȚĂ

Baiu.

TARSIȚA

Prea mult te scumpești.

MĂRIUCA

Mai dă, cuconiță.

TARSIȚA

Să dau’ pe nevăzute?

Ei! … zece mii…

HARȚĂ

Baiu … zece mii cinci sute!

(Împreună.)

BURSUFLESCU și TARSIȚA

Zece mii cinci sute de lei! etc.

HARȚĂ și MĂRIUCA

Zece mii cinci sute de lei etc.

TARSIȚA: Drept să-ți spun, jupîne Harță, ești lacom ca un jidan.

MĂRIUCA: Nu se scumpește, cuconiță, că livada-i plină de copaci mari cît mărul cel cu laiță… Știi d-ta… (Arată copacul din mijlocul scenei.)

TARSIȚA (în parte): Auzi, șerpoaica! (Lui Bursuflescu.) Dacă are copaci roditori, nu-i tocmai scump.

BURSUFLESCU (indignat): Nu-i scump zece mii cinci sute?

TARSIȚA (privind cu dragoste la Bursuflescu): Ce este o sumă de bani mai mare sau mai mică, pe lîngă fericirea de a rămînea singuri, noi doi, și… fără marturi.

BURSUFLESCU (încîntat): Ah! ai dreptate, suflete. (Lui Harță.) Fie!… Îți dau cît ceri, numai te cară îndată din casa asta.

HARȚĂ: Doar nu dau tatarii.

BURSUFLESCU: Ba dau.

HARȚĂ: Bine, însă să-mi adaugi pe deasupra via cea părăginită cu casele din ea, ca să am unde mă muta.

BURSUFLESCU: Ce-ai zis?… (Tarșiței.) Ce-a zis?… Patru pogoane… cu poamă grasă și bina cu patru odăi, unde am putea să ședem chiar noi… și cu poamă bosuioacă… auzi pretenție!… cu poa…mă… coar… nă… (I se leagă limba.)

TARSIȚA: Bade Harță… m-am înșălat… ești mai lacom și decît un jidan.

MĂRIUCA: Îi plac merele, cuconiță.

TARSIȚA: Merele?

MĂRIUCA: Să vezi d-ta… Se găsește în vie un măr cu laiță dedesubt, ca aista… știi d-ta…

TARSIȚA (curmîndu-i vorba): Bine, bine. (Lui Bursuflescu.) Dragă…

BURSUFLESCU (trezindu-se): Aud?

TARSIȚA: Mă iubești?

BURSUFLESCU: Mă mai întrebi?

TARSIȚA: Vrei să-mi dai o probă de dragoste?

BURSUFLESCU: Nu una… o mie!

TARSIȚA: Mersi… dă și via, ca să scăpăm de Harță.

BURSUFLESCU: D-apoi…

TARSIȚA: (strîngîndu-l de mînă): Nu te-i căi. (Coboară ochii.)

BURSUFLESCU: Ah!… dau tot… (Tare.) Harță… harță Aud, domnule.

BURSUFLESCU: Adă mîna-ncoace… bate cole… să fie via a ta.

HARȚĂ: Cu casele?

BURSUFLESCU: Cu.

HARȚĂ: Noroc să deie Dumnezeu! (Măriucăi.) Biata cucoană Săftica!… a avea unde să-și petreacă bătrînețile.

MĂRIUCA: Bădică… Îmi vine să te sărut.

HARȚĂ: Lasă că ți-a veni rîndu și ție.

MĂRIUCA: Oare?