SCENA XVIII

TARSIȚA, BURSUFLESCU, MĂRIUCA (după portiță)

BURSUFLESCU: Ah! scumpa mea Muză, te caut peste tot locul… am crezut că te-a răpit Apolon.

TARSIȚA: Ah! știi prea bine, tiranule, că alt Apolon nu există pentru mine decît Nastasachi Bursuflescu.

BURSUFLESCU (sărutîndu-i mîna): Este o fee!

TARSIȚA: Valeu!… mi-ai frînt degitele… ce ai în mînă?

BURSUFLESCU (arătînd cuțitașul): Nimic… un cuțitaș prost, însă de mare valoare.

TARSIȚA: Ian să-l văd.

BURSUFLESCU (băgînd cuțitașul în buzunar): Nu merită să atingă o mînă de crin ca a d-tale.

TARSIȚA (în parte): Nu vre să-l deie.

BURSUFLESCU: Tarsiță… dă-mi voie să-ți zic Tarsiță…

TARSIȚA: Îți dau voie, Nastasachi.

BURSUFLESCU: Tarsiță, haide să ne punem pe laița cea de sub copac.

TARSIȚA (coborînd ochii): Pentru ce?

BURSUFLESCU: Pentru ca să începem acel duo amoros, care a fost întrerupt mai dinioare prin miorlăitul motanului lui Harță. Am multe de spus, căci inima mea debordă.

TARSIȚA: Hai dacă vrei… Nu am nimic de refuzat fidanțatului meu… Dă-mi brațul.

BURSUFLESCU (dîndu-i brațul și indreptindu-se spre laiță): Ah!…

TARSIȚA (oprindu-se lîngă laiță): Vai de mine!

BURSUFLESCU (spăriet): Ce este?

TARSIȚA: Mi s-a umflat piciorul în botină și nu pot călca… (se văietă) mă curmă găitanul.

BURSUFLESCU: Scoate botina… (Plecîndu-se.) Dă-mi voie să-ți ajut.

TARSIȚA: Nu pune mîna… că nu sîntem cununați… Lasă că mi-o scot eu. (Se întoarce cu spatele la Bursuflescu, se pleacă și se face că deznoadă șiretul de la botină.)

BURSUFLESCU (in estaz): Ce talie de silfidă!.. .parcă-i o floare îndoită de suflul aurorei. (Se uimește.) O zar… na… ca… de… (I se leagă limba.)

TARSIȚA: Na… c-am înnodat șiretul. (Se văietă.) Ah! ah!… rău mă doare!… Îmi vine să leșin.

BURSUFLESCU: Taie șiretul… taie-l.

TARSIȚA: N-am foarfeci.

BURSUFLESCU (dîndu-i cuțitașul): Iaca un cuțitaș.

TARSIȚA: Ah! îți mulțămesc… Însă de-oi scoate botina, am să rămîn numai în colțun…

BURSULESCU: Alerg iute să-ți aduc papucii de sus.

TARSIȚA: Aleargă, scumpul meu, aleargă.

BURSUFLESCU: M-am dus. (Iese iute prin fund.)

MĂRIUCA (arătîndu-se la portiță, în parte): Meșteră-i cuconița!… (Tare.) Cuconiță…

TARSIȚA: A! tu ești, Măriucă?

MĂRIUCA: Adă degrabă cuțitașu, pănă nu vine boieriul.

TARSIȚA: Na, și fugi.

MĂRIUCA: Să-ți spun drept, cuconiță… meșteră ești! (Ieșind pe portiță.) Bădică, bădică…

HARȚĂ (după portiță): Ce-i, fa?

MĂRIUCA: Iaca cosoru.

HARȚĂ: Alei! (Se aude un sărutat și Măriuca rîzînd.)

BURSUFLESCU (aducînd o păreche de papuci): Iaca, iaca papucii… am alergat de m-am umplut de suflet. (Gîftie.)

TARSIȚA: Merci, scumpul meu… acum nu mă mai. doare… am diznodat șiretul.

BURSUFLESCU: A! bravo!… da unde-i cuțitașul?

TARSIȚA: Care cuțitaș? Știu eu… l-ai luat cu d-ta

BURSUFLESCU: Eu? (Își pipăie buzunarul.) Să-l fi. prăpădit? Nu se poate… unde să fie?