SCENA VIII

FLORICA și MARIN (vin alergînd veseli din stingă), Anica (mai pe urmă, în balcon)

MARIN: Ha, ha, ha, ha! și, zău, Florico, nu mă-nșeli?… Tu ești Florica, nevăstuica mea?… Ha, ha, ha, mare poznă!

FLORICA (mîncînd mere): Mai eu, Marine, n-am cum mai fi… Ți-am spus că toate cîte le-ai văzut să nu le crezi… Da bune mere!

MARIN: Care vra să zică, boieriu cel cu straie strîmte?…

FLORICA: Cine?… cuconașu Ghiță?… Ha, ha, ha! (Mușcînd un alt măr.) Valeu! că acru-i! (Rîd amîndoi cu hohot.) Anica (în parte, ieșind in balcon): Cine rîde așa în grădină?… verișoara cu Marin!…

MARIN: Ei! da ian spune-mi, mai spune, Florico… cuconașu Ghiță…

FLORICA: Se vede că i s-au aprins călcăile de mult după cuconița Anica, și pentru ca să se poată apropia de dumneei, o fost silit să-i toarne o minciună de cele gogonate… Anica (în parte): O minciună!…

MARIN: Ialei!… și ce minciună?

FLORICA: Să vezi… Ieri dimineață o venit la Roman, la sameșu-n gazdă. Eu eram acolo, de făceam dulceți sămeșoaiei; cînd ce să mă trezesc?… că-mi propune să-i fiu soție, pe vro cîteva zile…

MARIN: Ce? ce?… și tu ai primit?

FLORICA: Iaca! ba n-oi primi, cînd îmi dă rochii de mătasă și capele și pantofi… Ba încă și 50 de galbeni pe deasupra.

ANICA (în parte): Așa, vere Ghiță!… bine că ți-am aflat secretul. (întră în casă.)

MARIN (turburat): Și… ian spune-mi: de mult ești… nevasta lui?

FLORICA: Numai de două ceasuri… Da pune-ți în gînd, Mărinaș dragă, ce bucurie pe capul meu, cînd m-am trezit la Florinești, aici unde știam că te aflai și tu ca grădinar.

MARIN: Așa!… de aceea poate că nici m-ai cunoscut, cînd ai întrat în grădină… ba încă m-ai și țopîrlănit dinaintea oamenilor și a boierilor.

FLORICA: Iaca prostu!… dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît?… ș-apoi ce ar fi zis cuconu Ghiță și cucoana Anica?

MARIN: Mări, că bine zici… dacă-s prost tot prost, uitasem că ești cucoană… Da ian spune-mi, Florico hăi… Florică?… mai dinioarea era grădina plină de oameni și nu se putea… dar acum.. hei?… parcă sîntem numai noi amîndoi…

FLORICA: Ce vrei să-mi dai a înțelege, calindroiule?

MARIN: N-ai cerca să-mi sai puțintel în gît?…

FLORICA: Ba și-n cap, dacă vrei, Mărinaș dragă. (Aleargă la Marin, care o ridică in brațe ș-o sărută.)

MARIN: Ura! și la anul cu bine…

(Ei joc împreună cîntînd.)

MARIN

FLORICA

MARIN

FLORICA

MARIN

FLORICA

MARIN

FLORICA

MARIN (oprindu-se deodată serios): Ian stăi!

FLORICA: Ce-ai pățit?

MARIN (luînd pe Florica de mînă, o duce deoparte): Singură ai venit în trăsură cu cuconașu Ghiță?

FLORICA: Singură.

MARIN (turburat): Florico?… Și nu ți-o cîntat moțpanu vro neică, neiculiță?…

FLORICA (împingîndu-l): Iaca prostu! Ce-i trăsnește prin cap!…

(Încep amîndoi a rîde și se prind iar la joc.)

(Împreună.)

MARIN

FLORICA

(Anica iese pe pragul pavilionului. Florica o zărește și se oprește îndată de la joc, zicînd în parte: „Cuconița Anica!” și își ia iarăși aer de damă. Marin urmează a dănțui singur.)