Frunzuliță de dudău,

La umbră, la făgădău

Beau săracul și bogatul ³³ .

Beau stăpânul și argatul.

Iar bogatul se mândrea

Și-n glas mare poruncea:

„Măi crâșmar,

Măi făgădar!

Adă-mi mie vin de-un ban

Ca să beau cu ist sărman.“

Iar săracul că râdea

Și din gură poruncea:

„Măi crâșmar,

Măi făgădar!

Adă-mi mie vin de-un zlot ³⁴

Să-l beau cu bogatul tot!

„Măi sărace, sărăcilă,

De ce vrei să-mi faci în silă?

Nu-ți pune punga cu mine,

Că n-ai cămașă pe tine,

Nici nu ai turme de oi,

Nici coșar cu păpușoi,

Nici car mare-n patru boi

Ca să poți cinsti cu noi ³⁵ .”

„Mai bogate, bogățele!

Dacă ai averi de-acele,

Nu-mi scoate ochii cu ele.

Că averile de frunte

Sunt ca un izvor de munte,

Astăzi curge și îneacă

Și mâini scade s-apoi seacă!

De ai turme mari de oi,

Ai și turme de nevoi,

Că pe unde-s turme blânzi

Sunt și lupi mereu flămânzi.“

„Măi sărace, sărăcilă!

Face-mi-aș de tine milă

De n-ai fi tu om pizmaș

Și la inimă vrăjmaș.“

„Măi bogate, bogățele!

Nu fi dușman gurii mele,

Că nu-ți vreau nici rău, nici bine,

N-am ce împărți cu tine.

Tu ai care cu opt boi,

Ai coșar cu păpușoi,

Eu, un cal bun de nevoi!

Tu ai bani de vânturat,

Galbeni mulți de semănat,

Eu am numai un topor

Care mi-e bun frățior,

Dar ce-aduni tu într-o vară,

Eu adun numa-ntr-o seară,

Că toporul mi-i vrăjit,

Cu tăișul oțelit,

Și când el se-ntoarce-n vânt,

Cad bogații la pământ.

Măi crâșmar,

Măi făgădar!

Adă-o vadră de Cotnar

Și de plată n-ai habar,

Că săracul când cinstește

Varsă sânge și plătește ³⁶ !”