Jos, pe malul Prutului,

La casele Vâlcului,

Vâlcul bea, se veselește,

Cu trei fete se-ndrăgește,

De holeră nici gândește;

Maică-sa grija-i ducea

Și cu lacrimi îi zicea:

„Dragul mamei Vâlcule,

Mândrule, voinicule!

Tu tot bei și veselești,

De holeră nici gândești,

Lasă-mi-te de beție

Și de dalba veselie,

Că holera-i chiar la Prut

Și chiar dincoace-a trecut!“

Vâlcul ei se supunea,

Patru boi la car punea ³⁰

Și pe cal încăleca,

Drumul la vale-apuca,

Apuca-n călătorie

Să facă negustorie.

Când la cotul Prutului,

Prin mijlocul câmpului,

El zarea, mări, vedea

O clonțată ce râdea,

O clonțată-nveninată,

Cu pielea pe trup uscată

Și cu părul despletit

Tot cu șerpi împleticit ³¹ .

Ea din loc în loc sărea,

Spini în urmă-i răsărea,

Iarba câmpului ardea

Și oamenii morți cădea!

„Cale bună, măi drumeț:

Unde mergi așa sumeț?“

„Cale-ntoarsă, cloanță fa,

Unde-alergi curând așa?“

„Merg la casa Vâlcului

De pe malul Prutului

Ca să-i ridic zilele,

Să mă duc cu dânsele.“

„Alei! iazmă călătoare,

Boală rea ș-ucigătoare!

Na-ți calul și armele,

De-mi lungește zilele,

Să-mi mai văd copilele

Că-mi sunt dragi ca soarele.

Na-ți și carul, na-ți și boi,

Numai te du de la noi!“

„Nu vreau arme omenești,

Că eu am arme drăcești.

Am trei coase nevăzute,

Cu ciocan de foc bătute ³² :

Una pentru cei voinici,

Una pentru copii mici,

Una pentru fete mari

Și neveste cu ștergari,

Nu vreau nici carul cu boi,

Ci vă vreau pe toți pe voi,

Să vă umflu zilele,

Să mă duc cu dânsele.“

Vâlcul biet se oțerea,

Holera la el sărea,

Oasele și le-ntindea

Și pe Vâlcu-l cuprindea.

Gură pe gură punea,

Buze pe buze lipea,

Zilele i se sorbea.

Apoi cloanța iar râdea,

Cu zilele purcedea,

Și voinicul mort cădea

Jos la cotul Prutului,

În mijlocul câmpului!