Frunză verde de alună!

Codrenaș cu voie bună

Se urca în deal la stână,

Se urca și chiuia...

Toți ciobanii că fugea!

Numai unul rămânea,

Lângă foc se întindea,

Bolnăvior că se făcea,

Codrenaș îl pricepea

Și din gură-așa-i zicea:

„Mânca-te-ar lupii cioban!

La ce te mai faci viclean

Că ți-oi trage-un iatagan

De-i sări ca un șoldan!

Scoal' de-mi alege-un cârlan,

Cârlănaș de la Ispas ⁹⁰

Tinerel, rotund și gras.”

El cârlanul și-l lua,

La ciochine și-l lega

Și cu roibul iar pleca,

Și cu roibul se lăsa

Colo-n vale la Șanta,

La Șanta, la crâșmăreasă

Cu ochi mari de puică-aleasă.

Bea Codrean, se veselește,

Cu Șanta se drăgostește

Și de plată nici gândește.

Bea Codrean și poruncește,

Iar crâșmaru-ngălbenește

Și porunca-i împlinește.

„Măi bădiță, măi crâșmar!

Adă-o ploscă de Cotnar

Și una de Odobești

Dacă vrei să mai trăiești!“

Ploștile Codrean lua,

La oblânc le anina,

Crâșmărița săruta,

Și cu roibul iar pleca

Și cu roibul se lăsa

Deasupra Copoului ⁹¹ ,

Colea-n rediul Breazului,

Locașul viteazului.

El la umbră se punea,

Cârlanu-ntreg și-l frigea,

Masă mândră-și întindea,

Și mânca, bea, veselea,

De potiră nici gândea!

Dar potira-l urmărea,

Potiră arnăuțească ⁹²

Cu iarbă vânătorească,

Unde-a da să nu greșească!

Codrenaș cât o vedea,

Plosca la gură-aducea,

Iar potira-i tot zicea:

„Dă-te, Codrene, legat,

Să nu te ducem stricat.”

Codrenaș le răspundea:

„Mielu-i gras, ploscuța-i grea,

De sunteți niscaiva frați,

Iată masa și mâncați ⁹³ !”

Arnăuții se izbeau,

Armele de foc scoteau

Și-n Codrean le slobozeau...

Pieptul lui Codrean sărea!

Iar el rănile-și strângea,

Plumbii din carne-și scotea,

Cu ei durda-și încărca

Și din gură-așa striga:

„Alelei! tâlhari păgâni!

Cum o să vă dau la câini,

Că de-atâta sunteți buni“.

Apoi durda-și întindea

Și-n plin durda lui pocnea.

Potirașii jos cădeau,

În sânge se vârcoleau.

Iar Leonti-Arnăutul,

Înghiți-l-ar pământul!

Nasturi de-argint că scotea ⁹⁴

De-ncărca o șușanea ⁹⁵

Și-n Codrean o slobozea,

Pe Codrenaș mi-l rănea!

Voinicelul meu turba,

În durdă se rezema,

Baltagul și-l ridica,

În Leonti-l repezea

Și capul îi retezea.

Capul de-a dura sărea,

Sângele bolborosea,

Trupul metanii făcea.

Dar Codreanul tot slăbea,

Pe genunchi bietul cădea,

În palme se sprijinea,

Și potira mi-l prindea,

Lega-s-ar moartea de ea!