Frunză verde de măcieș,

Pe Codreanu-l duc la Ieși,

La Domnul, la Ilieș ⁹⁶ .

Și mi-l duc într-un divan

Unde Domnul cu caftan

Și pe cap cu gugiuman

Sta culcat pe-un buzdugan

Lâng-un grec țarigrădean ⁹⁷ .

„Măi Codrene, voinicele,

Spune tu domniei mele,

Mulți creștini ai omorât

Cât în țară ai hoțit?“

„Domnule, măria-ta!

Jur pe Maica Precista,

Eu creștini n-am omorât

Cât în țară-am voinicit,

Vreun creștin de-l întâlneam,

Averile-i împărțeam.

Cu doi cai de-l apucam,

Unu-i dam, unu-i luam.

Mâna-n pungă de-i băgam,

Jumătate-o deșertam.

Unde vedeam săracul,

Îmi ascundeam baltagul,

Și-i dam bani de cheltuială

Și haine de primeneală ⁹⁸ .

Iar unde zăream grecul,

Mult îmi ardea sufletul

Pân' ce-i retezeam capul!

În cap mâna că-i puneam,

La pământ îl aduceam,

Căpățâna i-o tăiam

Și la corbi o juruiam!”

Cel grec mândru, coroiat,

Ce ședea cu domnu-n sfat,

Pe Codrean cât l-auzea,

La față se-ngălbenea,

Pe covor îngenuchea

Și din gură-așa grăia:

„(De-a mai fi Codrean vro vară,

Îmi scoate grecii din țară.)

Domnule, măria-ta!

Pe Codreanul nu-l ierta,

Că el capul ți-a mânca

Și foc târgului ți-a da

Și pe doamna ți-a fura”.

Domnul că se speria,

Semn calăului făcea.

Iar Codreanu priceputul,

Priceputul și pățitul,

Semnul domnului zărea

Și din gură-așa grăia:

„Domnule, măria-ta!

Tu pe greci nu asculta,

Că ei viața ți-or scurta,

Grecu-i fiară dușmănoasă,

Grecu-i limbă veninoasă,

Grecu-i boală lipicioasă

Ce pătrunde pân' la oase ⁹⁹ !

Iar de vrei tu să mor eu,

Mai lungește veacul meu

Să mă-mpac cu Dumnezeu.

Las' să mă mărturisesc,

De moarte să mă gătesc,

Și s-ascult slujba cea mare

Din gura popii Macare!“

Domnul pe gânduri cădea,

Semn Armașului făcea;

Porțile se deschidea,

Iar Codreanu-n gândul său

Zicea: „Bun e Dumnezeu!”