Iată-n zori de zi

Manea se trezi,

Ș-apoi se sui

Pe grad de nuiele

Și mai sus, pe schele,

Și-n câmp se uita,

Drumul cerceta.

Când, vai! Ce zărea?

Cine că venea?

Soțioara lui,

Floarea câmpului!

Ea s-apropia

Și îi aducea

Prânz de mâncătură,

Vin de băutură.

Cât el o zărea,

Inima-i sărea,

În genunchi cădea

Și plângând zicea:

„Dă, Doamne, pe lume

O ploaie cu spume,

Să facă pâraie,

Să curgă șiroaie,

Apele să crească,

Mândra să-mi oprească,

S-o oprească-n vale

S-o-ntoarcă din cale!

Domnul se-ndura,

Ruga-i asculta,

Norii aduna,

Ceru-ntuneca

Și curgea deodată

Ploaie spumegată

Ce face pâraie

Și umflă șiroaie.

Dar oricât cădea

Mândra n-o oprea,

Ci ea tot venea,

Și s-apropia.

Manea mi-o vedea,

Inima-i plângea,

Și iar se-nchina,

Și iar se ruga:

„Suflă, Doamne,-un vânt

Suflă-l pe pământ,

Brazii să-i despoaie,

Paltini să îndoaie,

Munții să răstoarne,

Mândra să-mi întoarne,

Să mi-o-ntoarne-n cale,

S-o ducă de vale!"

Domnul se-ndura,

Ruga-i asculta

Și sufla un vânt

Un vânt pe pământ

Paltini că-ndoia,

Brazi că despoia,

Munții răsturna,

Iară pe Ana

Nici c-o înturna!

Ea mereu venea,

Pe drum șovăia

Și s-apropia

Și amar de ea,

Iată c-ajungea!