Meșterii cei mari

Calfe și zidari,

Mult înveselea

Dacă o vedea,

Iar Manea turba,

Mândra-și săruta,

În brațe-o lua,

Pe schele-o urca,

Pe zid o punea

Și, glumind, zicea:

„Stai, mândruța mea,

Nu te speria,

Că vrem să glumim

Și să te zidim!"

Ana se-ncredea

Și vesel râdea.

Iar Manole ofta

Și se apuca

Zidul de zidit,

Visul de-mplinit.

Zidul se suia

Și o cuprindea

Pân' la gleznișoare,

Pân' la pulpișoare.

Iar ea, vai de ea!

Nici că mai râdea,

Ci mereu zicea:

„Manole, Manole,

Meștere Manole!

Ajungă-ți de șagă,

Că nu-i bună, dragă.

Manole, Manole,

Meștere Manole!

Zidul rău mă strânge,

Trupușoru-mi frânge!"

Iar Manea tăcea

Și mereu zidea.

Zidul se suia

Și o cuprindea

Pân' la gleznișoare,

Pân' la pulpișoare,

Pân' la costișoare,

Pân' la țâțișoare.

Dar ea, vai de ea,

Tot mereu plângea

Și mereu zicea:

„Manole, Manole

Meștere Manole!

Zidul rău mă strânge,

Țâțișoara-mi plânge,

Copilașu-mi frânge!"

Manole turba

Și mereu lucra.

Zidul se suia

Și o cuprindea

Pân' la costișoare,

Pân' la țâțișoare,

Pân' la buzișoare,

Pân' la ochișori,

Încât, vai de ea,

Nu se mai vedea,

Ci se auzea

Din zid că zicea:

„Manole, Manole

Meștere Manole!

Zidul rău mă strânge,

Viața mi se stinge!”