„Fă, bădiță, piatra-n zece

La ist mal curând de-i trece,

Că suntem de soi român.

Nu suntem de neam păgân.

Despică Dunărea-n două,

Să facem dragoste nouă,

Colea-n umbra istor nuci

Pe brațe-mi să mi te culci

Să facem dragoste dulci.

Bădiță, la chip frumos,

Fă-n pădurea cea din dos

Că-i găsi un păltinel

Să durezi luntre din el,

Și-i găsi două nuiele

Să durezi vâsle din ele“.

„Face-oi, puică, cum mă-nveți,

Face-oi luntre și lopeți

Să despic Dunărea-n două,

Când a ieși lună nouă“.

Iată soarele-a apus,

Crai nou se ivește sus ⁴⁴ .

Mândrul trage din lopată,

Trece Dunărea îndată,

Iese-n valea înflorită,

Vede puica adormită,

S-o deștepte-i vine milă,

Că-i gingașă; că-i copilă.

Să o lase-i vine dor,

C-are fața de bujor.

„Scoală, puică, să mă vezi,

Să mă vezi și să nu crezi.“

„Ai venit, ursitul meu?

Noroci-te-ar Dumnezeu!

Vină-n brațe, vin', bădiță,

Să-ți dau miere din guriță,

Miere de floare de tei,

De-i gusta-o să tot cei.”