Mândră mămucă-am avut,

Frumos copil a făcut,

S-a-nfășat cu flori de munte

Ca s-jung viteaz de frunte,

Gura toți să mi-o asculte,

Mândrele să mi-o sărute,

Zi-le, maică, să se strângă

Ca oițele la strungă,

Mie-acum că mi-a venit

Mi-a venit timp de iubit.

Strigă-n capul satului

Pe fata fârtatului,

Mândra vine alergând,

Eu îi zic cu glasul blând:

„Copiliță, Liță, fa,

Mai dat-ai gură cuiva?"

Ea prinse a se jura:

„Să mă bată anaftema

De-am mai dat gură cuiva

Afară de dumneata!"

Iar de dreaptă ce era

Soarele se-noura.

De-atunci, vere,-am pribegit

Și m-am dat la haiducit.

Că mi-e sufletul amar

Și mi-e traiul în zadar!

Vai de mine și de mine!

Nu mai știu ce-i rău, ce-i bine.

De când mama m-a făcut,

Tot prin codri am șezut

Și lumea n-am mai văzut

Decât numai soarele,

Decât căprioarele.

Căprioară a codrului,

Du-mă-n valea Oltului,

Doar oi mai răzi o dată

Pe șerpoaica cea de fată

Care amar m-a înșelat

Și în codri m-a băgat!