„Eu, vere, te-aș întreba,

Dacă nu te-ai supăra,

Cu ce hrană te hrănești

De nici vara nu muncești,

Nici iarna nu îmblătești?"

„Nu știu, vere, spune-ți-oi,

Ori o palmă trage-ți-oi.

Când e vară, primăvară,

Iau cu mine merinzioară

Și mă sui pe plai la munte

Unde-s oile mai multe.

Merg la stâne, le petrec

Și de acolo încă plec

Jos, pe valea Oltului,

La steaua ungurului,

Să mă rog la Dumnezeu

Să facă pe gândul meu,

Să deie ploaie cu soare

Ce îndeamnă la culcare,

Să adoarmă stevarii,

Să le fur armăsarii.

Apoi singur îmi fac parte,

Aleg steava-n jumătate

Și mă duc, vere,-ntr-o ducă,

De se pare că-s nălucă,

Drept la târg, la Brancoveț,

Unde-s caii mai cu preț.

Iepele care-s cu mânzi

Fac cinci sute de florinzi,

Iar de soi moldovenesc

Cu galbeni se cântăresc,

Apoi, vere, încă plec

La Anița de petrec

Viață bună-ndestulată,

Cât mi-e punga nesecată,

Și petrec într-o-ntinsoare

Tot la umbră, la răcoare,

Cu trupul pe frunzi căzute,

Cu gura la cep de bute,

De-aud vinul gâlgâind

Și mândruțele alergând

Ca să le sărut pe rând.