Cuvinte vechi franceze din XV secol
Renumitul autor francez Rabelais, născut în Turena la 1438, a scris în limba uzitată pe timpul său istoriile fantastice ale lui Gargantua și Pantagruel, doi giganți. Acele opere pline de erudiție și de filozofie ascunse sub un șir de tablouri cinice au avut un mare răsunet în Franța și sunt mult apreciate de filologii moderni. Rabelais, într-o epocă de persecutări religioase, când ideile de reformă în materie de credință expuneau pe adepții lui Calvin la supliciul arderii de vii, au avut curajul a strivi sub biciul satirei abuzurile, ereziile, prejudiciile și mai cu seamă pedantismul și bigotismul ce domneau în secolul XV. Înfruntând fulgerele Vaticanului și ale Sorbonei, el trata de cagots, bigots, papegots, papelards, caphards etc. pe călugării ce exploatau lumea în numele religiei, iar pe pedanți, care se încercau a latiniza într-un mod grotesc limba franceză, îi numea: rapetasseurs de vieilles ferailles latines. Este de observat că un fenomen foarte straniu se produce la toate popoarele în epoca lor de regenerare sau de decadență și acel fenomen este ivirea pedantismului în domeniul literar. Astfel plantele părăsite năvălesc în grădini, umplu gazoanele, acoperă drumurile nisipite și înădușă florile pe straturi. În Franța, pe timpurile lui Rabelais, ca și la noi astăzi, această calamitate se lățise mult și produsese o școală de pedanți întețiți care vorbeau și scriau o limbă neînțeleasă de nimeni, nici chiar de înșiși, exemplu:
„Mon genie n’este point apte nate pour éscorier la cuticule de notre vernacule gallicique, mais vicevercement je gnave opere er par veles et rames je me cuite de la locupleter de la redundance latinicome etc.“
Ce ar fi devenit oare grațioasa limbă franceză, dacă râsul puternic al lui Rabelais nu ar fi împrăștiat în vânt fasciculele laureatului Helcienne de Crene, șeful școalei de rapetasseurs de vieilles ferailles latines!
O! Rabelais, fie-ți țărâna ușoară și memoria nepieritoare! Căci nu te scoli din mormântul tău, neîmpăcatule biciuitor de ridicole, ca să te arăți un moment printre noi și să faci a reintra în întunericul lor Trisotinii și Vadiușii romăni, acești demni strănepoți ai lui Helcienne de Crene!
Nația franceză se mândrește cu drept cuvânt de geniul profund și de spiritul galic al lui Rabelais, căci scrierile lui sunt un adevărat tezaur de erudiție, dar acele scrieri au totodată și pentru noi un interes neprețuit, fiindcă ele conțin mulțime de cuvinte românești uitate astăzi în Franța și uzitate la noi cu propriul lor înțeles. lată aici o mână de termeni vechi care sper că vor deștepta spiritul de investigare al filologiei noastre:
