VI Rime defectuoase

Fiecare cititor este în drept a se întreba pentru ce unii oameni se întețesc a scrie numaidecât în versuri atunci când, voind a face parte din pleiada autorilor, mult mai bine ar nimeri să se ție de proză. Iar dacă acești nenorociți ce pătimesc de infirmitatea versificatoare nu se pot apăra de accesele ei, pentru ce încalte nu se preocupă a face versuri corecte și pentru ce se alunecă a împreuna rime nepotrivite. — A înhama alăture un cal cu un bou este o excentricitate ce denotă o lipsă de estetică din partea automedonului ce are ambiție de a se lua pe urmele lui Apolon.

Arta poeziei admite oarecare licențe, dar nu permite ca ele să treacă peste marginile așezate de bunul simț și de bunul gust. Nu este dar permis de a călca peste regulile bunei cuviințe literare, precum nu este admis a disprețui regulile bunei cuviințe sociale. În cazul dintâi un autor probează că nu-și cunoaște arta, precum în cazul de-al doilea un om denotă că a fost rău crescut.

Așa cu multă mirare și părere de rău vedem pe unii versificatori și chiar pe unii poeți cu renume căzând în defectul neglijării în privirea rimelor, fără a se preocupa de paguba produsă armoniei versurilor prin asocierea rimelor defectuoase, de exemplu:

„Scânteie, mântuie — cunună, spumă — dulce, duce — teme, nedemne — dărâma, țărâna — strălucind, argint — frunte, căzute

— valuri, noianuri — azi, popas — unge, cruce — merge, drege

— slab, cap — lacrimi, flăcări — brav, praf — florilor, ploilor — tun, cum —sălbatică, artistică — noastre, proaste — șoapte, poate

— languoare, splendoare — etc“.

Aceste rime sunt sălbatice și rimează cu prostatice.