IV

Alexis, după multe dificultăți cauzate prin starea ticăloasă a drumurilor, sosi în fine la Iași, însă, deși câmpiile erau acoperite cu mantia geroasă a iernii, lui i se părea că lumea-i înflorită ca în frumoasele zile din mai: însuși croncănitul corbilor, singurele păsări ce zări el în cale-i, avea ceva armonios; căci inima lui deșteptată răsuna de acele tainice și îmbătătoare melodii ce cântă amorul în anii tinereții. Imagina grațioasă a Margăritei răspândea culori și raze fermecătoare pe tot ce se arăta dinaintea ochilor lui, încât, deși roțile trăsurii scârțâiau pin omăt, tânărul poet declama cu entuziasm:

Reintrând în sânul familiei sale după lungi ani de absență și introducându-se în societatea Iașului, Alexis deveni simpatic tuturor persoanelor care-l cunoscură; părinții lui erau fericiți și mândri de dânsul, căci el le arăta o afecție respectuoasă, iar mai cu seamă sora lui, Alina, îi prodiga cea mai dulce și ingenioasă probă de iubire, grăindu-i necontenit de Margărita. Ore întregi petreceau împreună, ea povestind și repovestind toate incidentele vieții de la pansion, și el ascultând-o fără sațiu, căci Alina vorbea mai mult de amica ei decât de dânsa. Drăgălașa copiliță ghicise secretul fratelui său și încet-încet devenise chiar confidenta lui.

Nimic mai gentil pe lume ca importanța ce-și atribuie o fetiță grațioasă și inteligentă, care surprinde un secret amoros; natura ei îngerească îi inspiră un tact delicat în toate cuvintele și în toate faptele sale. Ea găsește expresii dezmierdătoare, care dau glasului său o intonare mai dulce și mai armonioasă; ea se transformă în geniul mângâierii!

Într-o dimineață, ca o veselă rază de soare, Alina intră în camera fratelui său și îi zise, sărutându-l:

— Astă-noapte mi s-a arătat prin vis un înger frumos care mi-a vorbit de Margărita.

— Și ce ți-a spus? întrebă Alexis, zâmbind.

— Mi-a spus că amica mea se urăște mult la țară de o bucată de vreme, că ea cântă necontenit o romanță foarte poetică și că are să vie în curând la Iași.

— Draga mea Alină! zise Alexis, ridicând în brațe-i pe gingașa lui surioară și sărutând-o pe ochi; ești tu însăți îngerul care l-ai visat și îmi aduci vestea cea mai fericită. . . Are să vie, zici?... când?... azi? mâine?

— Inima-mi vestește că a și sosit! replică Alina cu o drăgălașă maliție.

— Sosit! răcni Alexis, devenind palid de uimire. . . Ești sigură?

— Iată proba! adăugă copila, aratând un bilet mic și elegant.

— Un bilet de la Margărita!

— Deschide-l și-i vedea.

Alexis deschise iute plicul și citi:

„Scumpa mea Alină!

Am sosit chiar acum de la țară, unde mă luase urâtul: doresc să te îmbrățișez. Vină degrabă pentru ca să te sărut pe tine mai întâi de celelalte amice; te aștept cu nerăbdare. Vină. Complimente fratelui tău din partea lui Giali.

Amica ta, MARGĂRITA“

Alexis simțea inima lui bătând puternic la vederea acestor linii scrise din repejune. El îndemnă îndată pe sora lui ca să se gătească și dete ordin ca să înhame caii la cupet.

— Vii cu mine? întrebă Alina.

— Aș veni... însă nu știu de se cuvine... așa de dimineață... Ce socoți tu, dragă Alină?

— Socot că nu e nici un rău să mă întovărășești într-o vizită amicală.

— Ba nu; oi merge singur mai târziu... Acum du-te tu și-i spune...

— Ce?

— Ce ți-a spune inima.

— Dar biletul meu... nu mi-l dai? întrebă copila, zâmbind.

— Îl vrei?

— Ba nu; ține-l la tine pentru ca să nu-l pierd. Și zicând aceste, Alina ieși râzând, sprintenă și gratioasă ca o floare înaripată.

Rămas singur, Alexis deschise din nou biletul, îl reciti mai multe ori și-l sărută. Apoi el se puse a se primbla de-a lungul camerei, gândind la vizita ce avea să facă Margăritei și închipuindu-ș i o convorbire amoroasă cu dânsa, convorbire compusă de fraze perfecte și conforme cu dorințele sufletului său.

Acea vizită multașteptată avu loc a două zi, însă el se simți atât de tulburat în prezența Margăritei, că uită toate frazele ce le pregătise și convorbirea se ținu asupra unor obiecte cu totul indiferente. Noroc pentru el că ochii lui avură o elocvență rară și grăiră, aparte, cu ochii Margăritei despre un obiect mult mai interesant, de starea inimii lor. Astfel, când buzele trandafirii ale copilei ziceau că stăpâna lor petrecuse în liniște zilele de pe urmă la țară, frumoșii săi ochi protestau în contra acestei inocente minciuni și declarau că a lor stăpână murea de dor de a se întoarce la Iași pentru ca să se apropie de Alexis, și ochii acestuia exprimau o fericire nemărginită, o recunoștință adâncă, un amor demn de îngereasca ființă ce purta nume de floare. Asemene vizite se repetau ades, grație legăturilor amicale ce existau între Margărita și Alina și care înlesneau dese întâlniri între Margărita și Alexis, atât în salonul dnei Dorian, cât și în alte saloane din Iași, pe la vizite, pe la serate, pe la teatru, pe la baluri. Ambele amice erau nedespărțite pretutindeni, și Alexis, profitând de această nedespărțire, vedea în toate zilele pe Margărita, și cu cât o vedea mai mult, cu atât el îi descoperea mai frumoase calități și se exalta mai tare în simțul adorării sale. Prezentul era așa de strălucitor, că răspândea raze aurite chiar pe întunecimea viitorului, și acel viitor se arăta lui Alexis ca o lume nouă, plină de încântări și de dorințe realizabile... Într-un cuvânt, Margărita și fratele Alinei plutiră în regiunile cerești, pe aripile visurilor fermecătoare ale iubirii și aspirau la unirea soartei lor prin sacrele legături ale căsătoriei. Însă!... O! cuvânt fatal! piatră nesimțitoare, pe care vin de se zdrobesc proiectele și sperările omului! Ce geniu răuvoitor te-a pus în calea dorințelor noastre!...

Alexis fu obligat a se absenta din Iași, timp de o lună, fiind trimis de tatăl său la București, și în lipsa lui se dărâmă palatul feeric al visurilor sale!

O amică a dnei Dorian, una din acele dame care după ce îmbătrânesc își impun misia de pețitoare, găsi de cuviință a se ocupa de căsătoria Margăritei și propuse de mire pe un nepot al ei, dl M., care într-adevăr unea toate condițiile de poziție, de avere și de bună educație. Propunerea conveni sub toate privirile dnei Dorian, și aceasta exercită toată influența sa de mamă asupra Margăritei pentru ca să obție consimțământul ei.

Sărmana copilă cercă în zadar să lupte în contra destinului care-i ucidea fericirea. Zile și nopți întregi ea plânse lacrimi amare, dar nu avu putere să refuze rugămintea maicei sale când o văzu în genunchi, cerându-i sacrificiul tinereților și al inimii... Margărita se cunună cu dl M., zicând un adio dureros iluziilor veselei junii!