SCENA V

ZMEUL, PEPELEA (vine de după stâncă)

PEPELEA: Bine am găsit, zmeule!

ZMEUL: Ce? un pământean aicea? de unde?

PEPELEA: Din lume.

ZMEUL: Cum ai intrat în împărăția mea?

PEPELEA: Cum se intră.

ZMEUL: Și cine ești tu?

PEPELEA: Feciorul tătâne-meu.

ZMEUL: Și ce cați aicea?

PEPELEA: Te cat pe tine, ca să ne prindem împreună frați de cruce... cum e datina vitejilor.

ZMEUL: Tu cu mine? pretenția ți-e gogonată... dar ești tu în stare să-ți măsori puterile cu ale mele?

PEPELEA: Vom cerca... nu căta că-s mic; te-am mai învins o dată.

ZMEUL: Unde? când? minciuni!

PEPELEA: Adă-ți aminte... eu te-am alungat din palatul lui Papură-Î mpărat.

ZMEUL: Tu?... bine că te-am prins în mâinile mele, să mă răzbun... vino la luptă.

PEPELEA: Bucuros... care a dovedi va fi stăpân pe viața celuilalt.

ZMEUL: Se înțelege... am să te strâng în brațe, până ți-a ieși sufletul.

PEPELEA: Și eu pe tine, până ți-a ieși limba de-un cot.

ZMEUL: Mare ți-e lauda. Vină!

PEPELEA: Ține-te bine, zmeule.

(Se apucă brățiș la trântă, se opintesc și cată să se răstoarne unul pe altul.)

ZMEUL (strângându-l): Îți place așa?

PEPELEA (aparte): Bată-l crucea, că rău mă strânge!

ZMEUL: Ce-ai holbat ochii la cer?

PEPELEA: Cat să văd în care nor să te azvârl.

ZMEUL: Să mă azvârli în nori? (Aparte.) Ăsta-i dracul.

PEPELEA: Nu te da, zmeule, acu-i acu, una, două...

ZMEUL: Stai! ești viteaz cât și mine... mă prind frate cu tine... și te poftesc la nunta mea.

PEPELEA: Pe când?

ZMEUL: Pe mâine.

PEPELEA: Cu cine?

ZMEUL: Cu Sânziana! O să facem prânz mare, o să avem și doi domni la masă.

PEPELEA: Care și care?

ZMEUL: Pârlea-Vodă și Lăcustă-Vodă... mi i-a adus peșcheș Statu-Palmă.

PEPELEA: Peșcheș?

ZMEUL: Dar; aș fi preferat căprioare... dar cred c-or fi buni cu tarhon și cu ardei.

PEPELEA: Vrei să-i mănânci? Încalte destul de grași sunt?

ZMEUL: Unu-i plinuț, celălalt slăbuț, dar împănându-i cu slănină...

PEPELEA: Vor fi de minune?

ZMEUL: Acum, fiindcă ești oaspele meu... spune-mi cum te cheamă?

PEPELEA (repede): Tot am zis c-am zis c-oi zice, dac-oi zice, tot oi zice, ca să zic c-am zis c-oi zice!

ZMEUL: Ciudat nume... cine ți l-a dat?

PEPELEA: Nașul meu, care se cheamă: Rotofei de tei pe miriște de mei.

ZMEUL: O fi fost de neam mare?

PEPELEA: Se rudea cu Capra calcă-n piatră, piatra crapă-n patru.

ZMEUL: Destul... ziua trece și noi o pierdem cu vorba; cred că mi-i ajuta la pregătirile nunții.

PEPELEA: Bucuros, ce-i de făcut?

ZMEUL: Deocamdată, cară polobocul ăsta după casă, la găinărie.

PEPELEA: Cu ce să-l car?

ZMEUL: Cu spinarea, cum fac eu.

PEPELEA: Bine; numai unul?... aș vrea să duc două odată.

ZMEUL (aparte): Zdravăn e! (Tare.) Mâine îi căra zece, acum, la treabă... te las, îți pregătește fălcile, pe mâine... Eu mă duc în pădure să aduc lemne... o să facem guleai. (Iese în dreapta.) Ce chef! Ce chef!

PEPELEA (singur): S-a dus; cum să întâlnesc pe Sânziana?... Unde să fie?... În palat?... (Merge la ușa palatului.) Ușa-i închisă cu șapte broaște... să-i dau de știre cu fluierul. (Sună din el. Sânziana apare la fereastra de sus a turnului.)