SCENA VI

PEPELEA și SÂNZIANA

SÂNZIANA: Pepeleo... Pepeleo!

PEPELEA (văzând-o): Iat-o! Iat-o... ea-i! Sânziană! Tu ești? Tu ești?

SÂNZIANA: Eu, Pepeleo, roabă și foarte nenorocită!... vrea zmeul să mă silească a mă cununa cu dânsul... Să nu mă lași, Pepeleo!

PEPELEA: N-ai grijă, iubito... am venit înadins ca să te scap... Poți ieși la noapte din palat?

SÂNZIANA: Ba nu, zmeul mă închide în turn... dacă ai avea iarba fierului, ai putea să sfărâmi broaștele.

PEPELEA: N-am nevoie de iarba fierului... dar spune-mi ce face zmeul după ce te-nchide?

SÂNZIANA: Mănâncă, bea, se-mbată și doarme dus.

PEPELEA: Minunat!... Să fii deșteaptă astă noapte.

SÂNZIANA: Ah! Pepeleo!... de m-ai scăpa de-aice, te-oi iubi toată viața mea... ia seama, vine zmeul. (Dispare.)

PEPELEA (singur, ia hârlețul de lângă fântână și începe a săpa împrejurul ei, cântând):

Cine sapă

Dă de apă

Și s-adapă

Păn’ ce crapă.