Dridri

Cine n-a văzut
Și n-a cunoscut
Pe Dridri voioasă ca o păsărică,
Jur pe Dumnezeu!
Pe sufletul meu!
El în astă lume n-a văzut nimica.
(Cântic francez)

Era grațioasa,

Tânăra, frumoasa,

Vie parisiană cu mii de-ncântări.

Mica ei guriță,

Ca o garofiță,

Purta o comoară de dulci sărutări.

Dulcea veselie

Ce inima-nvie

Ca un soare vecinic lucea-n ochii săi.

Ea-nsufla iubire,

Plăcere, uimire,

Căci era artistă în sufletul ei.

Prin orice mișcare.

Prin a sa cântare,

Prin a sa ființă, vesela Dridri

Semăna o floare

Cu mici aripioare

Ce zbura prin aer ca un colibri.

Cine n-a zărit-o

Și n-a urmărit-o

Trecând în primblare câmpii Elizei?

Cine-a urmărit-o

Și iar a zărit-o

Fără să dorească a fi dragul ei?

Parisul e mare!

Și-n sânul lui are

Multe frumușele, dalbe cât ai vrea;

Dar așa dălbică,

Așa frumușică

N-a avut Parisul, nici n-a mai avea!

Multe știu să cânte

Și voios să-ncânte

Noaptea în bancheturi pe iubiții lor,

Dar ca dânsa cine

Știa să închine

Cupa veseliei dulcelui amor?

Ca un dalb de lună,

Ca o veste bună

Ea veni pe lume într-un carnaval.

Și râzând de moarte,

De relele soarte,

Ea cânta tot astfel pe al lumei val:

„Viața-i trecătoare,

Dragostea-i un soare,

Care luminează calea scurtei vieți.

Mergeți dar ca mine,

Cu fruntea-n lumine,

Voi ce treceți plaiul dulcei tinereți.

Cerul mult ferice

Ne-a trimis aice

Ca-mpreună vesel să călătorim,

Și ne-a dat simțire,

Dor de fericire,

Inimă ferbinte ca să ne iubim.

Inima-mi e plină

De-amor, de lumină,

Și vrea să iubească până ce-oi muri.

Sufletul meu râde,

Raiul se deschide,

Se deschide-n glasul veselei Dridri.”

Astfel de cântare

Cânta-n nepăsare

Draga copiliță cu glas aurit.

Ea credea-n iubire

Și în nălucire

Ca în cerești daruri fără de sfârșit.

Nu știa că-n lume

Cel mai dulce nume,

Cea mai scumpă floare, cel mai gingaș dor

Moartea le atinge

Și curând le stinge

Cum se stinge-un fulger viu si trecător!...

Sub o cruce tristă

Vesela artistă

Odihnește-acuma singură-n mormânt.

Singură, tăcută.

Acum e perdută

Într-un colț de lume, sub negrul pămînt!

Dalbe tinerețe,

Gingașe frumsețe.

Cine putea crede că voi veți peri!...

Deși n-o mai vede,

Nimene nu crede

C-a putut să moară vesela Dridri!

1851. — Paris.

Share on Twitter Share on Facebook