Odă cătră Bahlui

Adeseori departe de-a lumei triste valuri,

Cu pasuri regulate eu măsur al tău pod,

Bahlui ! locaș de broaște ! rîu tainic, fără maluri,

Ce dormi, chiar ca un pașă, pe patul tău de glod.

„Trecut-au, zic atunce, a tale negre unde

Ca gloria, ca viața, ca visul de noroc !”

„Ba n-au trecut, stăpîne ! trist nasul îmi răspunde

Eu le simțesc prea bine, căci mă cîrnesc din loc”.

Cînd luna se ivește pe-a munților gol umăr,

Cînd pașii mei, ca gîndul, prin aburi rătăcesc,

Îmi place acele imnuri de broaște fără număr,

Ce, chiar ca oarecare, în hor orăcăiesc.

Atunce în credință a mea inimă saltă

Ca un glas prietin iubit și așteptat,

Căci gingașele broaște sînt dulci poeți de baltă,

Precum mulți poeți gingași sînt broaște de uscat.

1844, Iași

Share on Twitter Share on Facebook