SCENA IV

AGACHI, FRIȚ, mai pe urmă BOMBEANU

FRIȚ (alergînd cu chibritul aprins): Befehlen… Poftesc un chibrit, domnule?

AGACHI: Măi, da ce are neamțul ista cu chibriturile? (Stinge chibritul.) Ascultă: aleargă la ușa teatrului și-mi adă la masă pe cea întîi mască care-a ieși.

BOMBEANU (întră prin fund)’. Chelner! adă-mi un bulion, o potîrniche friptă ș-o butelcă de Bor deaux. (Se așează la o masă.)

AGACHI (încet lui Friț): Stăi pe loc. (În parte, căutînd la Bombeanu.) Un tînăr care se pare flămînd și-i singur… Iată musafirul ce-mi lipsește: ecce homo!

BOMBEANU: Chelner, ai auzit ce ți-am poroncit?

FRIȚ: Jawohl; aduc îndată.

AGACHI (apucînd pe Friț de mînă, încet): Să n-aduci macar un morcov degerat, că te ucid… Hai, piei!

FRIȚ (spăriet): Was ist? Sapperment! (Iesă alergînd.)

AGACHI (închinîndu-se lui Bombeanu): Domnule…

BOMBEANU: Domnule… (Rîzînd.) Mucalit pașă?

AGACHI (zîmbind): Îți plac?… Ei! apoi, treaba merge strună.

BOMBEANU: Ce treabă, domnule? Nu te-nțeleg.

AGACHI: Domnule, bunul meu, fie-i țărîna ușoară! zicea că, decît singur la masă, mai bine tatari în casă.

BOMBEANU: Bunul d-tale avea dreptate!… Cum îl chema?

AGACHI: Banul Hagi Flutur…

BOMBEANU (închinîndu-se): Dumnezeu să-l odihnească.

AGACHI (închinîndu-se): Amin!… Prin urmare, îmi vine să plîng văzîndu-te c-ai să mănînci ca un cuc.

BOMBEANU: Bunătatea d-tale, efendi… Însă nu-i vina mea… Am sosit mai dinioare în București, de unde lipsesc de doi ani, și n-am avut timp să-mi găsesc tovarăși pentru soupe.

AGACHI: Ce-mi auziră urechile?… ai avut nenorocire a te depărta de acest oraș, cuibul veseliei ș-a noroiului! Te jălesc din fundul inimei… Poate că din pricina creditorilor ai fost silit…

BOMBEANU (rîzînd): Tocmai… am vro cîțiva, care-s din soiul corbilor.

AGACHI (strîngînd de mină pe Bombeanu): A! domnule, sîntem meniți amîndoi a ne cunoaște ș-a ne aprețui. Eu am numai un creditor, dar cumpănește cît o sută. Închipuiește-ți un eleșteu plin de lipitori, și astfel îi avea fotografia lui Zarafopulos.

BOMBEANU: Zarafopulos!… E unul din corbii mei.

AGACHI: 18 la sută?

BOMBEANU: Cu dobîndă plătită-nainte.

AGACHI (cu simpatie): Avem amîndoi același călău. (Strînge de mînă pe Bombeanu.) Și de răul lui ai părăsit Parisul României?

BOMBEANU: Dar… și din alt motiv.

AGACHI: Vro desperare de amor, poate?

BOMBEANU: Ai gîcit ca Nastratin Hogea.

AGACHI: Îmi era văr primar păn-a nu muri, căci eu sînt Mustafa-pașa.

BOMBEANU: Ha, ha, ha, te găsesc nostim, domnule, și-mi placi.

AGACHI: Cu atît mai bine, că și eu te găsesc nurliu. Domnule, vorbă multă, deputăție… sărăcie vreu să zic; ai să faci soupe singur, lucru foarte trist!… pe de altă parte, noi sîntem 13 la masă, lucru foarte primejdios…

BOMBEANU: În adevăr, unul din d-voastră trebuie să moară păn’ la anul…

AGACHI: Despre care Dumnezeu ferească!… Prin urmare, vin de te-adauge la masa noastră, ca să fim 14… Vrei?

BOMBEANU (rîzînd): Bucuros.

AGACHI: Ișala! acum ascultă: ai stomah bun?

BOMBEANU: Cît un tun.

AGACHI: Bei voinicește?

BOMBEANU: Cînd se-ntîmplă…

AGACHI: Ai urechile deprinse cu glume cam răsunătoare?

BOMBEANU: Domnule, urechile mele-s deprinse cu tunul, căci am fost artilerist.

AGACHI: Minunat… Hai degrabă dar, că ne-așteaptă prietenii… (Se îndreaptă spre ușa din dreapta și zice pănă a nu ieși.) A! apropo… Vreu să te încredințăz că nu-s un intrigant. Mă numesc Agachi din botez; mă cobor din vechea și vestita familie a Flutureștilor și… nu umblu după domnie…

BOMBEANU: Nici eu…

AGACHI (strîngîndu-l de mînă): Dă-mi voie să te felicit… Numele d-tale?

BOMBEANU: Bombeanu, ofițer de artilerie.

AGACHI: Și la mai mare… Ne cunoaștem, ca și cînd ne-am fi făcut unul pe altul. Haide la masă.

(Iesă amîndoi la brațeti cîntînd:)

Hai, prietene, voios,

Să mîncăm, să bem vîrtos,

Și să rîdem amîndoi

De necazuri și nevoi.